Cură ALIMENTARĂ și remedii pe bază de PLANTE recomandate în ACNEE – dr. Constantin Milică

Acneea este una din cele mai comune și debilitante probleme ale pielii, care îi afectează în mod egal pe tineri (acneea juvenilă sau vulgară) și pe adulți (acneea rozacee).

Apare îndeosebi în zonele glandelor sebacee – pe frunte, obraji, pe nas și bărbie, pe umeri și pe piept.

Trei Frați Pătați (Viola tricolor)

În multe cazuri, acneea poate persista mulți ani, de la 14-15 ani până la 30 de ani. Poate fi asociată și cu alte erupții, precum pustule, papule și comedoane sau chiar cu infecții stafilococice.

La baza apariției acneei pot sta diverse tulburări și dezechilibre la nivelul glandelor endocrine sau a hormonilor, precum și unele infecții sau probleme de natură psihică. De multe ori, acneea se poate moșteni din familie.

Profesorul universitar Constantin Milică din Iași recomandă un tratament naturist pentru acnee bazat pe un regim alimentar specific și pe consumul de plante cu proprietăți detoxifiante, antialergice și cicatrizante, menite să acționeze extern, dar mai ales pe plan intern, ajutând metabolismul glandular.

_______________________________________________________________________________________________________

Plante recomandate

• trei-frați-pătați – sub formă de infuzie; au efecte antialergice, diuretice și antitumorale;

• frasin, salvie, urzică vie sau măcriș – sub formă de infuzie din 2 lingurițe la 300 ml de apă clocotită; se beau câte 100 ml de ceai, de 3 ori pe zi, după mese; au efecte diuretice, antiinflamatoare și cicatrizante;

• muguri de zmeuri – sub formă de infuzie;

• rădăcină de brusture sau păpădie – sub formă de decoct (fiertură de 20 de minute);

• salvie, pedicuță și pelin – sub formă de decoct (fiertură de 20 de minute);

• teci de fasole – sub formă de decoct (fiertură de 20 de minute);

• frunze de nuc (fără pețiol) – sub formă de tinctură; se iau câte 15 picături, de 3 ori pe zi.

_______________________________________________________________________________________________________

Regim alimentar

– 2 zile de repaus alimentar; se consumă doar lichide, precum sucuri de roșii, sfeclă, struguri, portocale; acestea asigură curățarea corpului;

– se continuă cu un regim strict; dimineața se consumă 2 linguri de tărâțe de grâu germinat; pe parcursul zilei se consumă zarzavaturi – spanac, pătrunjel, mărar, praz, lăptucă, leurdă, legume – morcovi, sfeclă, țelină, varză, tomate, usturoi, ceapă

– se bea suc de orz
– drojdie de bere
– pâine integrală
– iaurt, brânză de vaci proaspătă
– fructe proaspete
– doar carne slabă
– se beau 1,5-2 litri de apă pe zi.

Trebuie excluse alimentele care produc alergii și determină secreția excesivă de sebum: alimentele grase, mezelurile, afumăturile, conservele, prăjelile, sosurile, condimentele, acriturile, vinetele, dulciurile, cafeaua, alcoolurile tari, băuturile acidulate.

Se pot face cure cu vitaminele A și complexul B și cu minerale (zinc și crom), la sfatul medicului. Se aplică o loțiune cu vitamina A acidă (loțiune de acid retinoic).

_______________________________________________________________________________________________________

Tratamente externe

Se fac spălări ale pielii cu infuzie concentrată de scoarță de stejar, nalbă mare, gălbenele, frunze de nucă și mentă. Se adaugă 6 linguri de oțet de mere. După uscarea feței se fac tamponări ale pielii cu tinctură de propolis de 15%.

Se aplică pe ten felii de roșii, suc de varză, suc de struguri, ceai de arnică, nuc și bitter suedez.

Se pun comprese cu trei-frați-pătați, gălbenele, coada-șoricelului, rădăcină de brusture, cicoare, tinctură de gălbenele, oțet cu hrean, suc de lămâie și portocale, suc de varză, sevă de mesteacăn, de 2-3 ori pe zi, 10 minute.

Se pun cataplasme cu flori de gălbenele, frunze de varză sau praz fierte, muguri de plop, felii de castravete, ridiche rasă cu oțet, sau drojdie de bere cu lapte.

Se masează pielea cu cremă de gălbenele sau mușețel.

Se aplică acneol (preparat apicol) și alifie de propolis de 20%, de 2 ori pe zi, timp de 2-3 săptămâni pe lună.

_______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Prof. Univ. Constantin Milică, Daca suferiti de acnee, urmati un regim bazat pe multe lichide, Farmacia Verde: http://www.farmacia-verde.ro/2013/04/17/daca-suferiti-de-acnee-urmati-un-regim-bazat-pe-multe-lichide/

2. Univ. Constantin Milică, Afecțiunile tenului, Farmacia Verde: http://www.farmacia-verde.ro/2008/06/30/afectiunile-tenului/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.