Azime (turtițe nedospite) din hrișcă și semințe de in

Azimele sunt pâini nedospite, pe care evreii le pregăteau în ajunul Paștilor și le consumau în amintirea eliberării lor de sub robia egiptenilor.

Autorii de rețete de hrană vie folosesc la prepararea acestor turte o făină sănătoasă, nerafinată: de secară, de hrișcă, de orz, de grâu întreg sau tărâțe de cereale.

Azime din hrisca si seminte de in

Imagine cu titlu sugestiv: Renée Johnson

Se pot adăuga și diferite tipuri de semințe, pentru a diversifica și spori conținutul nutrițional.

Aceste turte sunt foarte hrănitoare și sățioase. Se prepară fără drojdie și fără foc, de aceea sunt considerate o hrană sănătoasă și dietetică.

Nutriționiști consideră că pâinea naturală (nedospită) este mult mai bogată în proteine și enzime, deoarece acestea nu sunt distruse prin coacere.

Pot fi benefice îndeosebi persoanelor care suferă de boli cronice sau boli inflamatorii.

Turtițe nedospite cu semințe de in – rețetă

Puteți folosi făină de hrișcă încolțită sau normală. Făina de hrișcă trebuie procurată dintr-o sursă sigură (magazine naturiste).

O puteți obține și acasă, dacă aveți o moară pentru cereale. Semințele de hrișcă se macină până devin făină.

Ingrediente

• făină de hrișcă
• semințe de in
• apă
• sare, condimente

Preparare

Măcinați semințele de in prin râșnița de cafea, până obțineți o pulbere fină. Amestecați într-un bol făina de hrișcă și semințele de in măcinate. Adăugați puțină sare și diferite mirodenii (busuioc, rozmarin, oregano, chimen, cimbru, boia de ardei iute, ceapă, usturoi etc).

Adăugați treptat apă, cât să vă ajute să obțineți un aluat tare. Cu cât mai vârtos este aluatul, cu atât mai repede se vor usca turtițele.

Pregătiți un platou întins cu semințe de floarea-soarelui. Puteți folosi de fapt diferite tipuri de semințe (de susan, de dovleac, de mac etc).

Umeziți mâinile în apă și modelați turtițe rotunde. Presați-le apoi pe platoul cu semințe pe ambele părți și puneți-le apoi pe un grătar.

Așezați grătarul undeva la soare (pe balcon, pe pervaz, sau afară) și lăsați-le până seara. Întoarceți turtițele pentru a se usca mai repede.

2 comentarii

  1. cu aceasta paine se impartasesc catolicii

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.