Planta Medicinală Nalba Mare – Beneficii şi Tratamente
Nalba mare creşte în România, printre alte sute de plante medicinale cu caracter vindecător. În scop terapeutic se folosesc rădăcinile – care se recoltează toamna, după ce planta s-a uscat, şi frunzele – care se rup înainte de înflorirea plantei. Nalba este un îndulcitor natural, şi se poate folosi şi la colorarea siropurilor şi vinurilor.
Nalba mare (Althaea officinalis) se mai numeşte la noi nalba albă, nalba de pădure, caşul popii sau bănuţi. Rădăcina nu se spală, ci se usucă la umbră. Nalba se prepară sub formă de ceai, macerat la rece, cataplasme, sau pentru clismă.
• Tuse, bronşită, afecţiuni ale gâtului
Încă din cele mai vechi timpuri, Nalba mare a fost folosită ca expectorant, pentru tratarea tusei uscate, amigdalitei, stomatitei, traheitei, laringitei, aftozei bucală, afecţiunilor virotice sau pulmonare, precum şi pentru curăţarea bronhiilo sau refacerea mucoaselor.
Se recomandă garagra cu decoct de nalbă – preparat din 20 g de rădăcină de plantă şi 200 ml de apă rece, fiartă timp deun minut. Se poate bea ceai sau decoct din nalbă cu soc pentru tuse, dureri de piept, năduşeală sau răceală la plămâni.
• Afecţiuni digestive şi renale
Nalba mare este bună pentru ulceraţii şi iritaţii ale aparatului digestiv, tulburări gastro-intestinale, gastrită, constipaţie, colite şi crampe intestinale, sau pentru tratarea bolilor de rinichi – nefrite, uretrite sua pielite, inflamaţii ale vezicii urinare, infecţii renale, iritaţii ale aparatului renal şi urinar.
Pentru durerile de rinichi, se bea un ceai din frunze uscate de nalbă mare, amestecat cu lapte duce. Pentru hemoragiile interne se bea ceai de nalbă.
• Afecţiuni genitale şi hemoroidale
Nalba se foloseşte pentru vindecarea bolilor organelor genitale (vaginită, leucoree) şi ale aparatului urinar. Se pot face spălături vaginale sau ale zonei anale pentru tratarea hemoroizilor şi fisurilor anale. Pentru clisme (tratarea hemoroizilor şi colitelor), se foloseşte decoctul de nalbă, preparat din 2-3 pumni de flori opărite în 2 litri de apă, strecurat bine.
Furnunculoza se poate trata foarte uşor cu infuzie de nalbă, aplicată extern sub formă de cataplasme, cu efect calmant şi antiinflamator. Infuzia se prepară din 2 linguri de frunze de nalbă la 250 ml de apă clocotită.
• Afecţiuni ale pielii şi tenului
Nalba este un remediu blând, emolient pentru ten uscat şi riduri. Nalba este de altfel incorporată în multe produse cosmetice naturiste pentru tratarea iritaţiilor, dermatozelor, exczemelor, cuperozei, rănilor, inflamaţiilor, afecţiunilor congestive, ţesuturilor tumefiate sau ulceraţiilor greu vindecabile.
Se aplică comprese cu decoct de nalbă mare – preparat din 30 g de rădăcină de nalbă mărunţită şi 500 ml de apă rece, fiartă 10 minute. Se strecoară, se adaugă miere şi se aplică pe zona pielii afectată. Pentru bube (cu puroi), abcese, umflături ale picioarelor, se foloseşte rădăcină de nalbă fiartă în lapte, aplicată sub formă de legături.
• Osteoporoză
Nalba are proprietăţi hormonale surprinzătoare, care poate trata cu succes simptomele menopauzei, mai ales osteoporoza. Această afecţiune se poate preveni şi remedia prin consumul regulat de nalbă – ceai sau macerat la rece.
• Dureri de ochi
Se aplică comprese cu infuzie de nalbă la nivelul ochilor pentru remedierea durerilor şi tratarea hiposecreţiei glandelor lacromale. Infuzia se face din 2 linguri de plantă la o cană de apă, infuzată 15-20 de minute. Compresele se ţine 30-45 de minute.
Maceratul la rece din nalbă de 30 de minute, se prepară dintr-o lingură de rădăcină de plantă la 250 ml de apă. Se bea lichidul strecurat cu un praf de bicarbonat, pentru prevenirea iritaţiei stomacului, de 3-4 ori pe zi.
Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.