Noi Îl dăm deoparte pe Dumnezeu și spunem: „Lasă că rezolvăm noi problemele”

Unii dintre noi știm deja, din experiență, că lucrurile nu merg bine sau nu merg deloc dacă nu cerem ajutorul lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, avem, deseori, încăpățânarea de a face totul de unii singuri. Uităm că tot ajutorul și tot darul cel bun se pogoară de sus, de la Părintele milei și al îndurărilor.

Fara Mine nu puteti face nimic

Fara Mine nu puteti face nimic

„Fără Mine nu puteți face nimic”, ne spune Mântuitorul. Și totuși, ne este greu să înțelegem acest adevăr.

Din dorința de a le face pe toate și a le rezolva după propria noastră minte, sfârșim deseori în necazuri.

Una din cauzele stresului este tocmai această preocupare excesivă față de cele de trebuință.

Înalt Preasfințitul Iustinian Chira spunea:

„Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă și iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă”.

Viața noastră ar fi mult mai ușoară și mai lină dacă I-am face lui Dumnezeu loc mai mult în ea.

Citește și – Nimic din ceea ce faci să nu zici că se face prin ostenelile tale, ci numai cu ajutorul și ocrotirea lui Dumnezeu – Sfântul Efrem Sirul

Dar noi ne purtăm ca niște fii neascultători și rebeli.

„Dă-Te deoparte și lasă-mă pe mine”. Așa facem noi, copiii, Îl înlăturăm, Îl dăm deoparte pe Dumnezeu și spunem: „Lasă că rezolvăm noi problemele”.

Dumnezeu ne spune să nu ne îngrijorăm mai mult decât se cuvine pentru viața noastră, pentru că El poartă de grijă să ne dea cele de trebuință.

Dumnezeu se îngrijește de noi până la cele mai mici detalii. Preocuparea noastră cea mai mare trebuie să fie mântuirea și câștigarea vieții veșnice.

„Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, zice Mântuitorul, și toate celelalte se vor adăuga nouă.

Adică dacă noi ne silim pentru suflet, lucrând cele duhovnicești, Dumnezeu va avea grijă să ni le rânduiască și pe cele folositoare trupului și traiului de zi cu zi.

Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai muncim. Nu trebuie devenim nepăsători și să stăm cu mâinile în sân, dar nici să exagerăm, înlăturându-L de tot pe Dumnezeu din viața noastră.

Așa cum noi nu putem săvârși nimic fără Dumnezeu, nici El nu ne poate mântui fără vrerea sau contribuția noastră.

Omul trebuie să fie într-o împreună-lucrare cu Dumnezeu, permanentă. Zi de zi, clipă de clipă.

Citește și – Roagă-te în orice lucru pe care îl faci, ca unul care nu poți face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu – Sfântul Marcu Ascetul

Trebuie să pricepem că noi suntem făpturi create, iar Dumnezeu este Creatorul. Legătura dintre noi și Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă.

Părintele Arsenie Papacioc spune că atunci când Mântuitorul zice că fără El nu putem face nimic, argumentează mai departe de ce:

„Eu sunt tulpina, iar voi mlădițele”. Acesta este cuvântul lui Dumnezeu! Dar s-a neglijat cuvântul acesta”.

În cerbicia lui, omul crede că pe toate le săvârșește numai cu puterea și cu deșteptăciunea sa.

„Uite, eu fac asta! Și uită că e robul lui Dumnezeu”.

Este un chin să lucrezi fără Dumnezeu, chiar în cele mai mărunte treburi sau aspecte ale vieții, spunea Sfântul Paisie Aghioritul.

„Omul, dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel „Fără Mine nu puteți face nimic”, pe care L-a spus Hristos”.

Citește și – „Dacă nu cerem ajutorul lui Dumnezeu, în zadar ne chinuim” – Sfântul Paisie Aghioritul

Nimic nu este sigur în această lume, decât numai ajutorul lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să ne punem nădejdea în noi înșine sau în alți oameni.

Cel care și-a văzut slăbiciunile și căderile știe cât este de neputincios.

„Încrederea în sine este dușmanul nostru cel mai mare și mai rău”.

Când omul se luptă singur, are toate șansele să sufere un insucces sau să fie înfrânt de vrăjmaș.

„Bunul Dumnezeu de multe ori iconomisește foarte înțelept ca să vedem și intervenția Sa dumnezeiască și nereușita ce am suferit-o prin încrederea noastră în sine”.

Trebuie să fim atenți la ceea ce ni se întâmplă și să tragem învățături din fiecare experiență neplăcută sau nereușită. Astfel vom vedea mai limpede de ce am eșuat și Cine este de fapt Iconomul și sprijinitorul vieții noastre.

„Atunci când cineva urmărește și cercetează fiecare eveniment ce se petrece în viața sa, dobândește experiență, ia aminte și astfel sporește”.

Citește și – Prin necazuri, Dumnezeu ne învață să ne punem nădejdea în ajutorul Lui

Surse articol:

1. Arhimandritul Arsenie Papacioc, Fără de Mine nu puteţi face nimic, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/fara-de-mine-nu-puteti-face-nimic
2. Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Fără de Mine nu puteţi face nimic, Doxologia: „Fără Mine nu puteţi face nimic”
3. Înaltpreasfințitul Iustinian Chira, Când ne cuprind grijile, de ce dăm deoparte ajutorul lui Dumnezeu? Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/stressul

 

 

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.