APA PLATĂ din magazine este plină de BACTERII
Foarte multe persoane cumpără apă din magazine din motive de siguranță, întrucât apa de la robinet a devenit foarte puțin „potabilă”. Testele au arătat că nici apa îmbuteliată nu ne poate asigura o puritate sută la sută.
O echipă de la Libertatea a descoperit că foarte multe sortimente de apă plată comercializată în magazine sunt infestate cu microorganisme.
Au fost colectate 19 tipuri de apă plată dintr-un supermarket din capitală. În urma testelor efectuate la Direcția Sanitară Veterinară, a rezultat că 68% din sortimentele verificate conțin o cantitate de bacterii cu mult peste limita admisă.
Cea mai contaminată s-a dovedit a fi o marcă străină – San Bendetto, importată din Italia, care conținea de 15 ori mai multe bacterii decât limita admisă.
Nu este primul test care scoate la iveală neregulile din alimentația românilor. La începutul anului 2016, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a descoperit 5 sortimente de apă care depășesc norma admisă de bacterii. Cu toate acestea, nimeni nu a luat nici o măsură pentru remedierea situației.
În 30% din cazuri, pe eticheta sticlelor de apă care conțin impurități nu este specificat numărul de lot, astfel încât acestea să poată fi retrase de pe piață.
“În apă nu trebuie să existe decât apă”
Apa îmbuteliată trebuie să fie foarte curată. Dr. Vasile Barbu, șeful ANPC, spune că standardele în ceea ce privește limita de bacterii admisă au fost stabilite în urma unor studii: “Este ceva foarte serios care trebuie respectat”.
Bacteriile din apă îi pot afecta mai ales pe cei cu imunitatea scăzută, dar și pe cei sănătoși, care consumă această apă zilnic.
“Organismul nu se poate proteja imunitar decât până la o anumită limită, după care se îmbolnăvește. Iar dacă depășirea de 15 ori a standardului de microorganisme este cu virus hepatic, de exemplu, îmbolnăvirea este îngrozitoare”.
Cea mai bună apă pentru bebeluși
Alegerea celui mai bun tip de apă este o problemă cu atât mai importantă pentru mamele care pregătesc hrana bebelușilor. APC România
În anul 2015, o echipă de experți APC România a analizat 12 tipuri de apă potabilă recomandate pentru hidratarea și prepararea hranei bebelușilor și au descoperit că în cele mai multe cazuri, eticheta nu prezintă informații despre cantitatea de nitrați și nitriți, cloruri, fluoruri și potasiu, conținutul de reziduu sec, conținutul de magneziu și calciu, nici pH-ul apei.
Atunci când cumpărați apă pentru bebeluși, căutați un sortiment care să aibă un conținut de nitrați mai mic de 50 mg/l și un conținut de fluor mai mic de 1,5 mg/l.
Top 10 ape recomandate pentru bebeluși, după conținutul de sodiu în mg/l:
1. Izvorul Minunilor
2. Aqua Carpatica
3. Aquatique
4. Vedda (Polonia)
5. Jana (Croația)
6. Hipp (Australia)
7. Bucovina
8. Humana (Germania)
9. San Benedetto
Pentru a evita problemele de sănătate ce pot apărea ca urmare a consumului de apă poluată sau contaminată cu bacterii și metale grele, este bine ca fiecare familie să își procure un dispozitiv de filtrare și purificare a apei.
UPDATE. Pozitia companiilor implicate
Sorin Mierlea, preşedintele Asociaţiai pentru Protecţia Consumatorilor ANPC, organizaţie de interes public, consideră că sursele apei muradare de pe rafturile magazinelor sunt legislaţia proastă şi controalele haotice. ”Puritate apei potabile este o problemă de securitate naţională. La noi se verifică apa doar la îmbuteliere, nu şi la raft. Astfel, avem cazuri în care, după un timp, conţinutul sticlei nu mai corespunde calitativ cu ceea ce a plecat de la producător. Dacă apa a fost depozitată incorect, la temperatură necorespunzătoare, conţinutul se modifică, din cauza plasticului. De aceea, testările trebuie făcute şi la raft. Producătorul nu este întotdeauna vinovat, dar legislaţia nu prevede şi alţi vinovaţi”, ne-a explicat Sorin Mierlea.
Reprezentanţii Aqua Queen, producător situat pe lista neagră de ieri, spun că de la ei nu a plecat niciodată apă neconformă standardelor. ”Asupra produselor noastre au fost efectuate o mulţime de teste de către instituţii şi organisme acreditate, care reflectă calitatea necontestată a acestui produs. O chestiune care ţine de de fondul verificărilor o constituie modaliatea de prelevare a acestor probe: la sursă, sau după îmbuteliere”, specifică Aqua Queen.
Foarte concisă este poziţia Aqua Carpatica în acestă privinţă: ”Indicatorii microbiologici sunt reglementaţi prin anexă 4 la norme pct. D care la poziţia 45 specifică faptul că numărul total de germeni la 37 şi 22 grade C au două seturi de valori – primele pentru determinările efectuate la sursă şi imediat după îmbuteliere, şi al doilea set pentru primele 12 ore de la îmbuteliere. Nici legislaţia românească, nici Directiva Europeană 2009/54/ CE articolul 5 nu prevăd valori sau limite după depăşirea intervalului de timp menţionat de la îmbuteliere pentru numărul total de germeni (NTG)”.
Adică, ceea ce se întâmplă pe raft, nu mai este, legal, treaba firmei care a trimis apa la magazin! Tot legal, nu mai este treaba nimănui…
Surse articol:
1. http://www.libertatea.ro/stiri/social/exclusiv-testat-otrava-de-pe-rafturile-magazinelor-68-din-apa-plata-vanduta-colcaie-de-bacterii-1649091
2. http://www.apc-romania.ro/ro/i-studiu-privind-calitatea-apei-pentru-bebelusi/MjkyLTE.html