Cremă de brânză cu AVOCADO (rețetă + beneficii)

Combinația dintre avocado și brânză cremoasă este foarte reușită, și merită încercată atunci când doriți să preparați un aperitiv hrănitor și sănătos.

Avocado este de altfel considerat unul din cele mai nutritive alimente de pe pământ. Studiile au arătat că persoanele care mănâncă avocado au un nivel mai bun de sănătate.

Pastă de Avocado și Brânză

Pe lângă faptul că este foarte bogat în nutrienți, avocado crește absorbția nutrienților din alte alimente. Conține cantități mari de potasiu, vitamina E și fibre. Este o sursă bună de vitamina C, vitamina K, vitaminele B2, B3, B5, B6 și B9, magneziu, luteină, beta-caroten și acizi grași esențiali Omega-3.

Cercetările clinice au demonstrat efectele benefice ale consumului de avocado în bolile cardiovasculare, controlul greutății corporale și diabet.

Acțiunea sa protectoare asupra funcției vasculare și cardiace se datorează în mare parte efectului anti-inflamator. Un studiu pilot din anul 2012 a arătat că un hamburger alcătuit din jumătate de avocado proaspăt și carne de vită macră (în proporție de 90%) a avut efecte inhibitoare semnificative asupra producerii unui compus pro-inflamator (interleukină-6), comparativ cu hamburgerii fără avocado.

Nu au fost înregistrate creșteri ale nivelului de trigliceride în urma consumului de avocado, în ciuda conținutului bogat în grăsimi. Grăsimile din avocado sunt grăsimi bune (mononesaturate), pe care corpul le folosește imediat pentru producerea de energie. Aceste grăsimi oferă rapid sațietate și ajută la scăderea colesterolului.

Un studiu realizat pe pacienți supraponderali sau obezi, care a fost publicat în Jurnalul Asociației Americane, a arătat că un avocado pe zi, în cadrul unei diete cu o cantitate moderată de grăsimi, a redus nivelurile de grăsime din sânge (trigliceride și colesterolul total).

Cremă de brânză și avocado – rețetă

Ingrediente

• 1 avocado
• 90 g de brânză-cremă
• 2 căței de usturoi
• 1 lingură de suc de lămâie
• 1 linguriță de sare

Preparare

Avocado trebuie să fie copt bine (să fie moale când apăsați cu degetul). Tăiați-l în două, apoi scoateți sâmburele. Cu o lingură, extrageți interiorul. Mixați (cu un blender manual sau robot de bucătărie) pulpa de avocado cu brânza, usturoiul zdrobit, sucul de lămâie proaspăt stors și sarea. Trebuie să obțineți o pastă omogenă.

Dacă nu aveți în casă un blender sau un robot, pasați avocado cu o furculiță, cât mai fin, apoi amestecați-l cu restul ingredientelor.

Păstrați preparatul obținut în frigider, până la servire.

Surse articol:
1. http://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2013/01/17/avocado-benefits.aspx
2. http://www.telegraph.co.uk/foodanddrink/foodanddrinknews/11343057/An-avocado-a-day-is-good-for-you-so-heres-our-top-recipes.html

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.