Cum am ajuns să sărbătorim „crăciunuri” fără Hristos

Preasfințitul Ignatie Mureșanul atrage atenția asupra faptului că omul modern, robit de curentul „consumist” actual nu mai simte semnificațiile profunde ale acestei mari sărbători.

Din Crăciunul nostru nostru lipsește tocmai personajul central, Mântuitorul Hristos. Copiii noștri sunt mai însuflețiți de venirea lui Moș Crăciun din regiuni polare decât de coborârea Mântuitorului pe pământ.

Ne lăsăm acaparați de toată grija cea lumească. Toată atenția noastră este îndreptată spre exterior: haine, podoabe, cadouri, rețete culinare, bradul, și altele asemenea ne fură privirile, ne ocupă gândurile.

Toate acestea ne aduc satisfacții de moment, care nu coboară în străfundurile sufletului pentru a-l înălța la cer. Toate preocupările noastre sunt deșarte și amăgitoare. Ele L-au scos pe Hristos din sărbătorile noastre.

Căutăm să ne împodobim pe dinafară, dar sufletul nostru are luminile stinse, deoarece nu sălășluiește în el Hristos, Cel ce vine să se nască în lume și în inimile tuturor celor care vor să-L primească.

„Dorințele oamenilor în aceste zile sunt îndreptate (aproape) numai înspre comercial și gastronomic. Bucuria e mai mult un efect al desfătării trupești decât o realitate spirituală.”

Bucuria Crăciunului este o bucurie sfântă, nu lumească. Ne zbatem să dobândim bradul și mâncărurile pe care le dorim, dar uităm să ne îngrijim de suflet, acolo unde vine de fapt Hristos Domnul, pentru a se naște în chip tainic și a lua chip în noi, sub forma dragostei, bunătății, a faptelor bune, a smereniei, a răbdării, a cumințeniei.

Iată și un cuvânt mai aspru dar adevărat al Sfântului Teofan Zăvorâtul:

„Încep acum distracții deșarte, nebunești, care ațâță poftele: gătitul, vizitele, schimbarea toaletelor. Cei ce iubesc aceste lucruri, oricât le-ai spune „potoliți-vă”, își astupă urechile și nu iau aminte, batjocorind în așa chip luminatele zile ale praznicului, încât îl fac pe Milostivul nostru Domn să-și întoarcă privirea de la noi și să zică: „Urâciune sunt înaintea Mea sărbătorile voastre!”

Mitropolitul Serafim al Pireului spunea că sufletul omului de azi este secătuit din cauza lipsei dulceții dumnezeiești, slăbit de lipsa gingășiei și întunecat de lipsa Harului lui Dumnezeu. Patimile văzute și nevăzute care îl stăpânesc îl fac să îndure chinuri negrăite, deși el nu știe că se chinuie.

Deși lumea în care trăim astăzi este marcată de tristețe, de mândrie și ură, Crăciunul rămâne o sărbătoare a bucuriei, a smereniei și a iubirii, spunea Preasfințitul Ignatie Mureșanul.

Nașterea Domnului este o sărbătoare care se trăiește cu inima, deoarece întruparea Domnului este o taină care nu poate fi înțeleasă cu mintea. Acest praznic duhovnicesc ar trebuie să ne desprindă de toate cele pământești, și să ne suie la cele cerești. Sufletul nostru trebuie să fie curat de toate patimile, pentru a-L putea primi pe Mântuitorul cum se cuvine.

Sfântul Vasile cel Mare spune că Dumnezeu s-a întrupat ca să sfințească trupul nostru blestemat cu moartea, să familiarizeze pe cel înstrăinat de Dumnezeu cu El, să suie în ceruri pe cel căzut din rai.

Cei care se apropie de Dumnezeu capătă de la El libertate, vindecare, pace, spunea Sfântul Teofan Zăvorâtul. Acestea sunt cea mai mare bucurie și dulceață pentru creștinii adevărați. Iar Sfântul Porfirie spunea că atunci când Îl găsește pe Hristos, omul devine cu adevărat îndestulat de toate:

„Nu mai vrei nimic altceva, te liniștești. Devii alt om. Trăiești printre stele, în ceruri cu îngerii, cu sfinții, pe pământ cu oamenii, cu plantele, cu animalele, cu toți, cu toate.”

Dragostea lui Dumnezeu este singurul medicament care poate risipi ura, alunga tristețea și singurătatea:

„Acolo unde există dragoste în Hristos, singurătatea dispare. Ești liniștit, vesel, îndestulat. Nici melancolie, nici boală, nici stres, nici întunecare, nici iad.”