Dumnezeu nu-l lasă să cadă în ISPITĂ pe cel care pornește la drum cu RUGĂCIUNE

„Doamne, oare este plăcut înaintea Ta ceea ce vreau să fac eu acum? Și imediat vei afla voia Lui, pentru că Dumnezeu nu-l va lăsa să cadă în ispită pe cel ce pornește la drum cu rugăciune.”

Aceste cuvinte aparțin blândului părinte duhovnic și stareț Iachint al Mănăstirii Putna, care a adormit întru Domnul în anul 1998, în scaunul de spovedanie. A fost unul din cei mai iubiți părinți duhovnicești ai vremii, alături de Părintele Cleopa, Părintele Arsenie Papacioc sau Părintele Paisie de la Mănăstirea Sihla.

Părintele Iachint al Putnei

Părintele Iachint al Putnei

Părintele Iachint sfătuia ca atunci când nu avem cui să cerem un cuvânt de învățătură, sau când simțim nevoia să ne mărturisim, dar nu avem la cine, să procedăm astfel:

Fă-ți o scurtă rugăciune, și întreabă-L pe Dumnezeu: „Doamne, oare este plăcut înaintea Ta ceea ce vreau să fac eu acum?”

Și pentru această adresare sinceră și din inimă către Dumnezeu, El ne va lumina și ne va ajuta să ieșim din situația dificilă în care ne aflăm.

De asemenea, de se întâmpla ca cineva din mănăstire să aibă vreo încercare, îi spunea: „Du-te la Maica Domnului, și fă câteva metanii, și vei vedea singur schimbarea.”

Dar nu numai când avem greutăți trebuie să ne rugăm, ci neîncetat trebuie să căutăm spre Dumnezeu, pentru a avea parte de lumina Lui, de povățuirea Lui tainică și de ajutorul Lui.

Părintele Iachint mai zicea: “De călătorești, de ești în ascultare, de ești la masă, de vrei să te odihnești, să nu încetezi cu Rugăciunea lui Iisus.”

Starețul ne spune în continuare și ce trebuie să facem dacă vedem că inima noastră este împietrită și mintea noastră împrăștiată, și din această pricină nu ne putem ruga cum trebuie.

Chiar dacă simțim că rugăciunea noastră nu este fierbinte, că nu ne putem concentra, că sufletul este risipit, totuși să ne rugăm cum putem, căci vom ajunge să ne rugăm cum trebuie.”

Trebuie doar să ne dorim să ne rugăm, și să ne ostenim întru aceasta, iar Dumnezeu ne va întări, va risipi norii gândurilor, ne va da pace în suflet, evlavie și dragoste pentru a vorbi cu El.

Un mod simplu prin care ne putem încălzi inima este să cugetăm la toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra noastră, la bunătatea Sa de care noi nu suntem vrednici.

Sufletul se încălzește încetul cu încetul prin șederea îndelungată în fața lui Dumnezeu, prin cugetarea permanentă la lucrarea lui Dumnezeu, la sfârșitul nostru, la minunile pe care Dumnezeu le face în fiecare clipă cu noi.

Este absolut necesar ca fiecare creştin să caute timp de rugăciune, să-şi facă un program de rugăciune, aşa cum îşi face program pentru treburile zilnice.

Cu timpul, sufletul va căpăta deprindere, va dori rugăciunea așa cum trupul are nevoie de aer și de apă.”

Surse articol:

http://www.cuvantul-ortodox.ro/2015/09/11/bunul-duhovnic-iachint-neodihnitul-odihnitor-de-inimi-staretul-de-pateric-al-manastirii-putna-in-vremuri-de-restriste-marturii-calde-de-ucenici-ii/

http://www.doxologia.ro/biblioteca/pateric/arhimandritul-iachint-unciuleac-sa-ne-facem-timp-pentru-rugaciune

http://www.doxologia.ro/arhimandritul-iachint-unciuleac

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.