Rugăciune în vremea întristării, către Maica Domnului

În termeni duhovnicești, tristețea este o patimă a sufletului, care împiedică inima să mai simtă bucuria. Sfântul Ioan Casian spune că tristețea are efecte vătămătoare asupra inimii: ea paralizează orice sârguință și dorință de mântuire. Precum molima pentru veșminte și cariul pentru lemn, așa mănâncă tristețea inima omului.

Tristețea se află în legătură cu patima plăcerii. Plăcerea pe care omul o caută este împletită în mod ascuns cu chinul durerii. După Sfinții Părinți, cauzele tristeții sunt neîmplinirea unei dorințe sau a unui câștig.

Ne întristăm atunci când ne lipsește ceea ce iubim. Și de multe ori iubim cele materiale, care sunt pătimașe și trecătoare, mai mult decât pe cele virtuoase și veșnice, care țin de mântuirea sufletului. De aceea suferim.

Sfinții Părinți spun că omul ajunge să se lipească de bunurile materiale, să fie dependent de ele, iar atunci când este lipsit de ele, se întristează atât de mult, încât suferă un dezechilibru pe toate planurile vieții sale. Și necazurile cufundă sufletul în întristare, care poate merge până la deznădejde.

O altă cauză a mâhnirii este mânia sau ținerea de minte a răului, ori dorința de răzbunare față de cel care ne-a supărat.

Unele persoane suferă de tristețe fără un motiv anume. Această întristare vine din nemulțumire. De cele mai multe ori, ea este o ispită a celui rău, care îl aduce pe om într-o stare atât de rea încât nu se mai poate bucura de nimic din viața lui, nici de cei dragi, stricându-i toate relațiile și aducându-l în pragul deznădejdii.

Cauza tristeții trebuie căutată întotdeauna în propriul nostru suflet, și nu în vreun motiv exterior. Spovedania îl ajută pe cel întristat să descopere cauza, și prin rugăciunile duhovnicului, să se liniștească, să se vindece și să descopere bucuria aceea netrecătoare, despre care Hristos a spus că nimeni și nimic nu o poate lua de la noi.

Rugăciune în vremea întristării

Împărtășim în acest articol un fragment dintr-o rugăciune către Maica Domnului din Acatistul Tuturor Icoanelor Maicii Domnului. Numai numele preadulce al Precuratei Maici a Domnului liniștește tulburarea minții și mângâie sufletul cuprins de întristarea cea rea.

De aceea și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu se citește la vreme de întristare a sufletului, pentru că aduce celui care se roagă multă pace și bucurie, descoperind ajutorul tainic al Maicii Domnului și dragostea ei de mamă revărsată asupra tuturor celor care Îl iubesc pe Fiul ei și o cinstesc pe ea ca pe Maica Sa.

„O, Preasfântă Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea și acoperământul celor ce aleargă la tine! Vezi-mi din înălțimea cea sfântă a cerului, și coboară-ți privirea asupra mea, a păcătosului care cade înaintea preacuratului tău chip.

Auzi calda mea rugăciune, du-o la Fiul Tău și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Înduplecă-L să lumineze sufletul meu cel întristat de păcate, cu lumina binecuvântării Sale, să mă izbăvească de toate nevoile, bolile și suferințele ce mă împresoară.

Să-mi dăruiască pace și liniște, sănătate trupească și sufletească, să împace inima mea suferindă, tămăduindu-mi rănile pentru a putea face fapte bune.

Să curețe mintea mea care este trasă în jos de grijile acestei vieți, învățându-mă să împlinesc poruncile Sale, să mă izbăvească de chinurile cele veșnice, și să mă învrednicească de cereasca Sa împărăție, amin.”