Sfânta TAISIA, care mai înainte era desfrânată (8 octombrie)

Viața Sfintei Taisia, care mai înainte de a se sfinți era desfrânată, este pentru noi toți pildă de pocăință vie, de întoarcere la Dumnezeu din mijlocul păcatului și de iertare desăvârșit.

Viața Sfintei Taisia

Taisia era fiica unei femei din părțile Egiptului, care ducea o viață necurată. Deprinzând de la mama ei a lucra aceleași fapte de rușine, a fost dusă la o casă de desfrânare, dând-o în slujba celui rău și făcând-o pricină de pierzanie pentru multe suflete.

Căci pe mulți bărbați din cetate îi ademenea cu frumusețea ei cea neobișnuită, astfel încât mulți își pierdeau mințile și averea din pricina ei, iar alți îndrăgostiți se băteau pentru dânsa.

Auzind despre viața acestei femei, Cuviosul Pafnutie s-a îmbrăcat în haine de mirean peste hainele călugărești, și luând cu sine un galben, a mers la casa aceea în care petrecea Taisia. Și intrând la dânsa, i-a dat de înțeles că voiește însoțirea cu ea. După ce a luat galbenul, Taisia l-a poftit în cămara ei.

Intrând el și așezându-se pe pat, a zis către Taisia:

„Oare ai altă cămară tăinuită ca să ne închidem în ea și să nu ne știe nimeni?”

Iar femeia a zis către el:

„Este, dar dacă te rușinezi de oameni, și aici ne putem ascunde de dânșii, căci ușile sunt încuiate, și nimeni nu va putea intra aici, nici nu ne va ști nimeni pe noi.

Iar dacă te temi de Dumnezeu, apoi nu este loc care să poată fi tăinuit dinaintea Lui, măcar de te-ai ascunde și sub pământ, căci și acolo te vede Dumnezeu!”

Mirându-se de această înțelepciune a fetei, a întrebat-o: „Au doară și tu știi de Dumnezeu?”

Iar ea a răspuns: “Știu și de Dumnezeu, și am auzit și despre împărăția drepților și despre munca păcătoșilor.”

Atunci cuviosul a zis ei:

„Dacă știi pe Dumnezeu, împărăția Sa și muncile păcătoșilor, atunci de ce prihănești pe oameni, și pierzi atâtea suflete? Căci nu numai pentru ale tale păcate, ci și pentru ale acelora pe care i-ai prihănit ai să fii întrebată de Dumnezeu, și osândită în gheena focului.”

Auzind ea aceste graiuri înfricoșătoare, s-a aruncat la picioarele starețului, plângând cu amar și zicând:

„Eu mai știu și aceasta, că pentru cei ce greșesc este pocăință și iertare de greșeli, și nădăjduiesc ca prin rugăciunile tale să mă izbăvesc de greșeli și să câștig mila Domnului. Deci mă rog ție, așteaptă-mă puțin, numai trei ceasuri, și după aceasta voi merge unde îmi vei porunci, și voi face ceea ce-mi vei zice!”

Arătându-se statornică în hotărârea ei de a părăsi păcatul, și-a strâns în grabă toată averea agonisită din desfrânare, care valora ca la vreo patruzeci de litre de aur. Și ducându-se în mijlocul cetății, a aprins un foc mare din toate lucrurile acelea, strigând înaintea tuturor:

„Veniți, toți cei care ați păcătuit cu mine, și vedeți cum ard toate lucrurile pe care mi le-ați dat voi!”

Alergând apoi la locul de întâlnire cu Pafnutie, acesta a dus-o pe ea la o mănăstire de fecioare, unde i-a dat o chiliuță mică. Închizând-o acolo, starețul i-a lăsat doar o fereastră mică prin care maicile îi dădeau puțină pâine și apă.

Și întrebându-l cum să se roage lui Dumnezeu, starețul i-a zis Taisiei:

„Tu nu ești vrednică să chemi numele Domnului, nici să-ți ridic mâinile tale spre ceruri, de vreme ce buzele tale sunt pline de necurăție, și mâinile tale sunt întinate, ci, numai căutând adeseori spre răsărit, să zici: „Dumnezeule, Acela Ce m-ai zidit, miluiește-mă!”

Și așa a petrecut Taisia în acea mică închisoare trei ani de zile, rugându-se Domnului precum o povățuise pe ea Pafnutie, gustând pâine și apă doar o dată în zi.

Neuitând de ea și de petrecerea ei plină de strâmtorare, Cuviosul Pafnutie s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare care viețui în acea vreme în pustia Egiptului, rugându-l pe el să-i spună dacă Dumnezeu a iertat-o pe Taisia.

Aflând despre viețuirea ei rușinoasă de mai dinainte și despre pocăința ei din ultimii trei ani, marele Antonie a chemat la sine pe ucenicii lui și le-a poruncit să facă rugăciune la Dumnezeu toată noaptea ca să li se descopere unuia dintre ei cum se află sufletul ei înaintea Domnului și ce trebuie să mai facă pentru ea.

Iar minunata descoperire i s-a făcut lui Pavel cel prost, așa cum îl numeai frații (sau Pavel cel simplu). Căci acesta, pe când se ruga noaptea în chilia lui, a văzut cerurile deschizându-se, și i s-a arătat lui o cămară cu un pat frumos strălucind, împodobit cu așternuturi scumpe, pe care îl păzeau trei fecioare luminate, iar pe el zăcea o cunună.

Văzând aceasta, Pavel a gândit că acel pat, și cununa de pe el, erau gătite Părintelui său Antonie. Însă atunci a auzit un glas care i-a zis lui că acelea nu sunt ale lui Antonie, ci sunt pregătite pentru Taisia, care a fost o desfrânată.

Venindu-și în fire, Pavel a povestit Părintelui Antonie și Părintelui Pafnutie vedenia lui, iar aceia auzind aceasta, au slăvit pe Dumnezeu care nu-și întoarce fața Sa cea sfântă de la cei care se pocăiesc cu adevărat.

Mergând deci la mănăstirea în care era închisă Taisia, cuviosul Pafnutie a vrut s-o scoată de acolo, însă ea îl ruga zicând:

„Lasă-mă aici, părinte, ca să petrece până la moarte, căci multe sunt păcatele mele, și încă trebuie să mai plâng pentru ele!”

Atunci Pafnutie i-a zis că Domnul a primit pocăința ei, și i-a iertat păcatele. Și deschizând ușa și scoțând-o de acolo, ea a zis către dânsul:

„Să mă crezi, părinte, că de când am intrat în această închisoare, am pus înaintea ochilor mei cei gânditori toate păcatele mele, și ținând seama de ele, am plâns neîncetat. Și încă nu s-au depărtat de la ochii mei toate faptele mele cele rele, și stându-mi și acum înaintea ochilor, mă înspăimântă că voi fi osândită pentru ele.”

Petrecând cincisprezece zile afară din închisoare, Taisia s-a îmbolnăvit și a zăcut așa trei zile, apoi și-a dat sufletul, odihnindu-se în pace, prin mila lui Dumnezeu, mutându-se din patul durerii în patul acela pe care l-a văzut Sfântul Pavel în ceruri.

Iată, așa se împlinește cuvântul Mântuitorului, Care a zis: Adevărat zic vouă, că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. (Matei 21, 31) O, de ne-am învrednici și noi, cu rugăciunile Sfintei Taisia de această Împărăție! Amin.

(Proloagele, vol. I)