Urcuş emoţionant la chilia Părintelui Arsenie Boca

Chilia Părintelui Arsenie Boca este o chilie de pustnic autentic, săpată cu trudă în pereţi de stâncă albă.

Este situată pe un pisc prăpăstios, încât numai cei cu adevărat însetaţi de a gusta din nectarul duhovnicesc al prezenţei sale reuşesc să străbată până în vârf.

Chilia Parintelui Arsenie Boca

Chilia Parintelui Arsenie Boca

Arsenie Boca, un sfânt de o frumuseţe persuasivă, a devenit pentru noi un liman şi mai puternic după mutarea sa la Domnul.

Chiar şi cei care nu l-au cunoscut în timpul vieţii lui pământeşti se simt atraşi în mod inexplicabil de intensitatea trăirilor, cuvintelor şi privirilor sale pătrunzătoare, aşa cum le aflăm din povestea lui de viaţă, învăţăturile şi fotografiile rămase de la el.

Chilia Părintelui Arsenie Boca din inima Munţilor Făgăraşi

Chilia părintelui Arsenie de pe Valea Sâmbetei este un loc aproape imposibil de atins pentru pelerini, dat fiind faptul că ea este practic suspendată în pereţii munţilor Făgăraş, acoperită de jur împrejur de braţele naturii sălbatice.

Cu toate acestea, credincioşi din toată ţara traversează cu mare bucurie muntele pentru a aprinde o lumânare şi a înălţa o rugăciune în chilia părintelui.

Părintele Arsenie Boca a visat la o chilie în inima munţilor, un altar de rugăciune şi meditaţie închinat Domnului.

Pe când era la Mănăstirea Sâmbăta, părintele a adunat un grup de oameni şi a început să caute un loc prielnic pentru altarul pe care şi-l dorea.

A studiat bine împrejurimile şi a hotărât ca loc de retragere în isihie partea abruptă a unui munte de pe Izvorul Văii Sâmbăta.

Aici se chinuie să scobească adânc în masivul de piatră, lărgind o cămăruţă strâmtă şi îngustă în interior. În timpul lucrărilor au apărut însă şi oprelişti, stânca începând a se fisura.

Din acest motiv, nu reuşeşte să înainteze decât un metru în interiorul muntelui, oprind lucrările la jumătate.

Până la urmă, s-a reuşit amenajarea unui început de chilie sau un fel de intrare, ca un hol.

Părintele Teofil Pârâian spune că părintele Arsenie nu a mai continuat construirea chiliei din pricina apei care începuse se infiltra în încăpere.

Cum ajungi la chilia părintelui Arsenie Boca

Spre chilie se porneşte de la poalele Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Traseul de aproximativ 2 ore este marcat de o potecuţă ghidată de un triunghi roşu, care din când în când te invită să traversezi poduri de lemn peste râul Sâmbăta.

Se urcă prin pădure aproximativ 1400 de metri, până la Cabana Valea Sâmbetei. Priveliştea este binefăcătoare pentru ochi şi inimă, iar aerul curat pentru plămâni.

De aici, urcuşul până la chilia părintelui Arsenie – marcat cu cruci albastre începe să fie şi mai emoţionant, întrucât muntele se încăpăţânează să fie din ce în ce mai anevoios de străbătut.

Urmează 30 de minute de mers pe jos până la altitudinea de 1600 de metri, când ţi se deschide în faţă un orizont de o frumuseţe naturală unică, îmbogăţit de o mireasmă adâncă de sfinţenie.

Nu este bine să vă aventuraţi iarna, sau pe timp ploios, deoarece există un risc mare de alunecare.

Chilia din munţii Făgăraşului a fost pentru părintele Arsenie Boca o dorinţă de a petrece în intimitate maximă cu Dumnezeu, neştiut de nimeni. Însă nici aici nu a avut parte de linişte, fiind asaltat de mulţime de suflete aflate în căutarea unui păstor înţelept şi bun. Pe peretele din chilia părintelui se poate descifra chipul Maicii Domnului, sculptat cu evlavie de mâna părintelui.

Urcuş Emoţionant la Chilia Părintelui Arsenie Boca

Urcuş Emoţionant la Chilia Părintelui Arsenie Boca

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. si chilia de la Prislop Hunedoara este tot in stinca

  2. Am fost la chilie;ceea ce simti si traiesti acolo este greu de explicat in cuvinte dar ce pot sa spun,e ca de acolo te intorci alt om.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.