Crăciunul sau Nașterea Domnului Iisus Hristos – Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l îndumnezeiască

În Peștera din Betleem, în locul unde S-a născut Mântuitorul, stau scrise aceste rânduri: „Aici s-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru mântuirea lumii”.

Nașterea Domnului

Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos este o sărbătoare cu mare putere, slăvită în cer și pe pământ. Îngerii și oamenii deopotrivă se veselesc, căci Dumnezeu a cercetat cu milostivire neamul omenesc și a dăruit firii noastre înnoirea cea mai presus de înțelegere.

În această zi sfântă, suntem chemați să participăm la cea mai adâncă și neînțeleasă taină a lumii, ascunsă în nașterea Domnului nostru Iisus Hristos: Dumnezeu se face om, pentru ca pe om să-l facă dumnezeu după har.

Dintru începuturi, omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Însă fiindcă a ascultat de glasul ispititor al diavolului și nu de porunca lui Dumnezeu, Adam a mâncat din Pomul Vieții și a adus în lume stricăciunea și moartea. De atunci, cu toții ne naștem în păcat și cu moarte suntem răniți.

Văzându-i pe oameni depărtați de Dumnezeu și goliți de slava Lui, diavolul a căutat să-i surpe definitiv și să-i înstrăineze cu totul de iubirea Lui, aducându-i prin nenumărate viclenii și înșelăciuni (închinare la idoli, furtișaguri, desfrânare, ură față de aproapele și războaie) la uitarea de Dumnezeu, sau mai rău, la vrăjmășia cu Dumnezeu.

Însă iubitorul de oameni și mult-milostivul Dumnezeu n-a putut suferi să mai vadă făptura mâinilor Sale înghițită de moarte și rănită de atâtea rele și nenorociri. Ci, plecând cerurile, S-a pogorât până la noi, oamenii de lut. S-a micșorat pe Sine făcându-se asemenea nouă, luând chip de rob și trup de prunc în pântecele Maicii Domnului.

Dumnezeu fiind din fire, S-a îmbrăcat în trup omenesc, și ca un soare ascuns după nori, a venit să lumineze pe om cu a Sa lumina, și să-l îndumnezeiască cu a Sa dumnezeire.

Cel ce înfășoară rotundul pământului cu nori, cu scutece se înfașă. Cel ce se odihnește pe umeri de heruvimi, în ieslea dobitoacelor se culcă, pentru ca pe noi să ne ridice din viața cea dobitocească.

Cel nevăzut se face văzut, Cel de nepipăit, se lasă născut și atins de făptura Sa. Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Se face pe Sine fiul omului. El, cel ce împrumută trupul nostru omenesc, trup din trupul Lui și sânge din sângele Lui ne dă pentru ca noi să avem viață prin El și să ne facem fii ai lui Dumnezeu după har.

Domnul nostru Iisus Hristos, sau omul-Dumnezeu, prin toată această atotcuprinzătoare pogorâre în lumea noastră și în ființa noastră, voiește să ne împace din nou cu Tatăl cel ceresc.

Prin crucea, prin moartea și prin Învierea Lui, toată frământătura omenească o ridică pe umerii Săi ca pe o oaie pierdută, voind să ne plămădească din nou biata fire, pierdută în stricăciune, în dobitocia păcatului și în moartea cea fără de nădejde.

De la nașterea și până la moarte, întreaga viață pe pământ a Domnului nostru Iisus Hristos a fost o lecție de smerenie pentru noi. Nevrednici fiind de atâta milă, cum vom mulțumi sau răsplăti Domnului pentru acest dumnezeiesc pogorământ? Datori cu credință și dragoste suntem și noi față de El și față de toți semenii noștri.

Având deci gândul la nașterea cea mai presus de fire a Domnului nostru Iisus Hristos, să facem din inima noastră o peșteră caldă în care Dumnezeu Însuși să se nască, să crească și să ne îndumnezeiască. Căci, de mii de ori dacă s-ar naște Mântuitorul în Beteleem, totul e zadarnic dacă nu se naște și în inimile noastre.