Cum ne îmbogățim prin MILOSTENIE – Sf. Ioan Gură de Aur
Vorbind despre adevăratele comori, Mântuitorul Hristos ne sfătuiește astfel: Nu vă adunați comori pe pământ, unde moliile și rugina le distrug, și unde hoții le sapă și le fură. Adunați-vă comori în cer, unde nici moliile, nici rugina nu le distrug, și unde hoții nu le sapă și furii nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră. (Matei 6, 19-21).
Despre Milostenie – Sfântul Ioan Gură de Aur
Adevărata comoară este milostenia, căci atunci când oferim ceva din ale noastre celor lipsiți, darul nostru străbate cerul și se înveșnicește. Toate faptele bune pe care le facem se transformă în lumină. Ele sunt bagajul cu care ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu la sfârșitul vieșii, și ele sunt cele care ne fac intrarea în Rai.
Milostenia ne procură gloria vieții viitoare și ne clădește locuințele cerești. Ea ne curăță și ne face mai albi ca zăpada.
Trebuie să socotim milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur. Nu ca o pierdere, ci ca un câștig, căci prin ea dobândim mai mult decât am dat. Prin milostenie împrumutăm pe Dumnezeu, și nu pe oameni.
Dăruind, vei dobândi
Prin milostenie facem cea mai bună investiție care dăinuește pe vecie. Miluind pe cei săraci, ne asigurăm că darul nostru rămâne pentru veșnicie. Căci toate darurile și investițiile lumești sunt în primejdie de a se pierde.
Milostenia este un bun neperisabil, căci ceea ce dăm săracului, Însuși Dumnezeu primește. Căci zice Mântuitorul – Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut. (Matei 25, 40) Deci, când ajutăm și facem bine cuiva, lui Hristos îi dăm, căci El este ascuns în chipul celui sărman.
Aceste daruri sunt la loc sigur, și ele nu pot fi niciodată furate, distruse sau pierdute. Iar atunci când ne vom strămuta către lăcașurile cerești, vom vedea că Dumnezeu ni le dăruiește înapoi însutit. Dar chiar și la nivelul vieții acesteia, cine poate să spună că nu a primit mult mai mult după ce a dat din ale sale celor necăjiți? Dumnezeu nu rămâne niciodată dator, ci răsplătește cu prisosință celor buni și milostivi.
Milostenia se face în ascuns
Milostenia plăcută lui Dumnezeu este cea care se face cu smerenie, și nu de ochii lumii. “Deci, când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor.Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta. Ca milostenia ta să fie într-ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.” (Matei 6, 2-4)
Milostenia primită de Dumnezeu este cea din inimă, care izvorăște din dragoste și din toate simțămintele de milă și bunătate. De aceea, atunci când nu avem nimic material să dăm cuiva, putem face o milostenie duhovnicească, adică să ne rugăm pentru cineva aflat în necaz, să vizităm un bolnav, să mângâiem pe cel care plânge, să spunem o vorbă bună cuiva care ne jignește.
Săracii sunt doctorii rănilor noastre
Rănile noastre ale tuturor sunt păcatele. Și așa cum spun Sfinții Părinți, milostenia poate acoperi mulțime de păcate. Se cuvine ca noi să mulțumim săracului prin faptul că vom lua plată de la Dumnezeu prin gestul nostru, și că prin puținul bine pe care îl facem, ni se vor ierta păcatele.
Doctoriile săracilor sunt chiar mâinile lor pe care le țin întinse înaintea noastră. Nu atât poate vindeca doctorul când îi dă bolnavului medicamentul de trebuință, pe cât poate vindeca săracul, căci când întinde el mâna și primește de la tine milostenia, este buretele, așa zicând, care șterge păcatele tale. O dată cu banii care au ieșit din buzunarul tău, au ieșit și păcatele ce le aveai. Nu trebuie niciodată să disprețuim sau să ne simțim stânjeniți când miluim pe cineva, căci mâinile lui sunt chiar mâinile lui Hristos.
Să nu judecăm pe cerșetorii flămânzi
Chiar de ar fi el păcătosul cel mai mare, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă el suferă de lipsa de hrana cea neapărată, noi totuși trebuie să potolim foamea lui. Deci când vedem pe pământ pe un om care din pricina sărăciei a ajuns în soarta celui cu corabia sfărâmată, atunci nu te face judecătorul lui, și nu cere la dânsul socoteală, ci mântuiește-l de nenorocirea lui. Cuvântul milostivire arată în sine că trebuie să fim binefăcători și către aceia care nu merită.
