Părintele Arsenie Boca – Despre Gânduri

Despre gânduri și originea lor, Părintele Arsenie Boca spunea că acestea vin în minte de la fire, de la Dumnezeu, și de la diavol. Cele de la fire sunt acestea: foame, setea, frigul și celelalte asemenea, care împovărează mintea cu grijile vieții.

Gândurile curate, insuflate de Dumnezeu, sunt gândurile cu grijă de suflet, de luminarea și mântuirea lui, de aducerea omului întreg, curat înaintea lui Dumnezeu, precum și atenționările conștiinței și altele asemenea.

Părintele Arsenie Boca – Despre Gânduri

Gândurile și vicleniile lor

Toate lucrurile mărunte, care nouă ni se par importante, sunt de la cel rău. Ele aduc grijire de ziua de mâine, preocupare și teamă față de cea va fi mâine, sau ce vom face în cutare și cutare probleme.

Acestea ne fac să uităm de Dumnezeu, la fel și toate plăcerile și pasiunile noastre. O altă caracteristică a gândurilor care ne vin de la diavol este că silește pe om la toate extremele care-i sunt peste putere.

Mintea, nu creierul, trebuie să știe să deosebească ce vine de la Dumnezeu, de la fire, sau de la diavol. Părintele Arsenie despre conștiință că ea este veșnică și nemuritoare. Cu mintea trecem prin mormânt dincolo, ea nu-i supusă morții.

Acestea ca gânduri, însă vrăjmașul merge mai departe de atât și încurcă lucrurile și altfel, le strâmbă. Strâmbă și cele ale firii, îmbiind firea la toate denaturările și exagerările, ca s-o uzeze și s-o înnebunească după tot felul de plăceri egoiste.

Strâmbă și cele ale lui Dumnezeu. Dacă mintea nu ia aminte, diavolul face cu omul cum face cu sectarii. Trage în greșeală pe om să nu asculte de orice rânduială ci numai de mintea din capul lui, în care el, diavolul, e profesor.

Ce interesează aici, cu deosebire, e ce face diavolul cu instinctele primare ale omului, cum le degradează, cum le exagerează, prezentându-le ca drepturi la ceva – „minţind că asta-i libertatea lui” (gen drepturile omului trâmbițate de comunitatea europeană). Diavolul îl face să creadă că atât este omul, şi altceva nimic. Și de cumva omul crescând află că mai are și minte şi suflet, le umflă de mândrie, de aroganță, de suficiență de sine, de neascultare și îndărătnicie.

O altă caracteristică a diavolului e că este cel mai mare pisălog pe capul omului, obsedând mintea chiar și în vis cu „învățăturile lui”. Obseiile sexuale, de pildă. Acestea sunt gânduri care ciocănesc la cap până îl biruie și îl duc la învoială pe bietul om neatent, îl duc la faptă și îl aruncă în păcat. Plăcerea mincinoasă și de-o clipă a căderii în păcat devine cleiul memoriei și se face deprindere care de acum va cere o re¬petiție continuă. Astfel, omul pierde stăpânirea de sine și merge în calea păcatului până la istovire prin moarte și nu moarte bună, ci moarte a minții mai întâi – că a fost prima de vină.

Nevrozele, psihozele sunt efectul denaturării acestui instinct pri¬mar al firii în câteva generații succesive, dar pot apare și într-o generație dată. Deci omul condus fără să-și dea seama de diavol a declanșat exploziv un instinct al firii. Astfel deci a slăbit firea minții, a slăbit stăpânirea de sine, a acoperit mustrarea de conștiință, care acum ea face explozie, și găsind mintea slăbită, o alungă în schizofrenie, în paranoia și în alte nenorociri nervoase.