Cine își păzește conștiința curată moartea îl găsește fericit și pregătit

Conștiința este glasul lui Dumnezeu în om. Ea nu vorbește despre lucrurile acestei lumi, ci despre lucrurile de sus, spunea Părintele Cleopa.

Conștiința este vocea prin care Dumnezeu vorbește înlăuntrul nostru. Ea ne îndeamnă spre bine și omul poate simți că este un glas venit din cer.

Cine isi pazeste constiinta curata moartea il gaseste fericit si pregatit

Cine isi pazeste constiinta curata moartea il gaseste fericit si pregatit: Ziarul Lumina

Cuviosul David „Bătrânul” spunea că glasul propriului nostru eu este diferit de glasul conștiinței.

„Glasul pe care trebuie să-l aud nu este cel al egoismului meu, nu e glasul care vine din firea mea omenească, de lut, ci e glasul pe care-l aștept de Sus”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul spune că atunci când omul ascultă de conțiință și prin libertatea sa înclină spre faptele bune, Dumnezeu vine la el și își face lăcaș.

„Din acel minut vor începe să se înduhovnicească și sufletul și trupul și omul lăuntric și cel văzut, până ce Dumnezeu va deveni totul în toate în acel om și el, înduhovnicindu-se, se va îndumnezei”.

Conștiința are ca principal scop acela de a ne mustra pentru greșeli și păcate. Este acuzatorul lui cel mai strașnic, care nu poate fi mituit. Nu îl lasă pe om să aibă odihnă până nu își recunoaște păcatul și îl mărturisește.

Citește și – Cel mai mare acuzator este propria ta conștiință

Fără spovedanie, conștiința se încarcă și îl presează pe om ducândul-l până la deznădejde.

Nimeni nu poate astupa glasul conștiinței, nici nu poate să-l ignore. Conștiința este adânc sădită în firea noastră de la început, spune Părintele Cleopa:

„Ea este legea cea dintâi pe care a pus-o Dumnezeu în inima omului de la creație, după care s-a condus lumea până la Legea cea scrisă”.

Aceasta este din legile după care vor fi judecați toți oamenii, toate popoarele, chiar și păgânii.

„Păgân dacă ai fost, dar conștiință ai avut și după acea lege te va judeca”.

Conștiința este avocatul nostru nepărtinitor. El va da în vileag toate faptele noastre.

„Să nu ne înșelăm, fraților, și să zicem că Dumnezeu nu știe ce facem fiecare. Nici nu vei putea să spui că nu ai păcat, pentru că n-ai știut, că ai fost chinez sau turc sau ateu”.

Citește și – Conștiința este îngerul lui Dumnezeu care ne păzește și ne îndrumă – Părintele Paisie Olaru

Surse articol:

1. Ne vorbește Părintele Cleopa Ilie, Cele patru legi după care va judeca Hristos lumea, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 128-129
2. Sfântul Cuvios David din Evvia, Gasul conștiinței este glasul voii lui Dumnezeu, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/glasul-constiintei-este-glasul-voii-lui-dumnezeu
3. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Când conștiința înclină spre fapte bune, Dumnezeu intră în comuniune cu el și începe să locuiască în el, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/cand-constiinta-inclina-spre-cele-bune-dumnezeu-intra-comuniune-cu-omul-incepe-sa

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.