Ce înseamnă păcatul săvârșit cu inima?

Păcatele pe care le săvârșim cu inima sunt de fapt patimile înrădăcinate adânc în ființa noastră.

Trebuie să depășim patimile pentru a putea obține o „detoxifiere” completă a ființei noastre.

Ce inseamna pacatul cu inima

Ce inseamna pacatul cu inima

Vasul nu trebuie curățit doar pe dinafară ca să fie curat, ci și pe dinăuntru.

Vasul trupului nostru poate arăta frumos la înfățișare, însă pe dinăuntru să fim de fapt plini de necurăție.

Corpul și sufletul nu sunt separate în concepția creștină.

Nu au forme de existență izolată.

Ele formează un tot unitar și alcătuiesc ființa noastră.

Corpul fizic influențează sufletul și invers.

De aceea, de multe ori, păcatele săvârșite în trup au consecințe asupra sufletului.

Și dacă sunt practicate în mod repetitiv, ajung să înrobească sufletul și să îl facă pătimaș.

Atunci când ne referim la păcat, trebuie să avem în vedere și păcatele săvârșite cu gândul sau cu inima, cu partea poftitoare a sufletului rațional.

La aceste păcate se referă Hristos când le spune mulțimilor că adulterul nu înseamnă doar păcatul fizic, ci și păcatul cu gândul.

„Oricine se uită la femeie, poftind-o, a și săvârșit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28).

Iată deci, un tip de păcat, pe care mulți dintre noi îl facem fără să conștientizăm gravitatea lui.

Dorințele necuviincioase sunt la fel de aspru mustrate de Mântuitorul ca și desfrânarea trupească.

Fiindcă pofta se aprinde înlăuntrul cugetului și al inimii, ea aprinde și simțurile.

Iată deci, că acest păcat, săvârșit aparent doar la nivel de gând, se petrece de fapt în trup.

„Nu este suficient să nu săvârșim crimă. Hristos ne poruncește să nu ne mâniem. Ne spune: Dacă vezi o femeie pe stradă și o dorești, ai comis adulter în inima ta”.

Cu siguranță mulți ar spune: eu nu aș putea comite niciodată adulter în trup.

Însă Hristos se referă aici la inimă. El judecă și cele ascunse ale omului, pentru că vede înlăuntrul lui.

El vede inima fiecăruia și știe ce poftește, ce râvnește foarte mult.

Inima trebuie să fie tronul lui Dumnezeu, locul sălășluirii Dumnezeului Celui Viu.

Evagrie Potoncul spune că patimile exprimă o îndrăgostire a omului de propria sa persoană.

Ea „pervertește iubirea de Dumnezeu într-o iubire exclusivă de sine”.

Pofta este o parte a sufletului, sădită în noi de Dumnezeu cu un alt scop decât acela de a pofti materia.

Partea poftitoare sau pătimașă a fost pusă în noi pentru a-L dori și a-L adora pe Dumnezeu ca Ziditor, Creator și Mântuitor al nostru.

Poftele au consecințe grave deoarece ele se transformă în patimi.

Iar patimile sunt foarte greu de dezrădăcinat. Ele întinează toată ființa noastră.

Patimile sunt ispitele repetate care au pătruns înlăuntrul nostru și au devenit o rană a sufletului.

Dumnezeu cere să ne curățim și să ne vindecăm de aceste răni.

Până unde merge gravitatea patimilor și a păcatelor? Până la iad.

De aceea Domnul zice că trebuie să aruncăm sau să tăiem mădularele care ne smintesc și ne îndeamnă spre păcat, precum ochiul sau mâna.

Mai de folos este să pierdem un mădular decât să pierdem tot trupul în gheenă.

Iar când spune să ne tăiem un mădular se referă la tăierea poftei și a patimii. La înfrânarea de la păcat.

Pentru a ne elibera de tentațiile și ispitele inimii și ale trupului trebuie să ne înarmăm cu post și rugăciune.

Mântuitorul spune că demonii ce ne aruncă în plăceri și în lâncezeli nu ies decât cu post și rugăciune.

Postul strunește impulsurile trupului. Îl face din desfrânat înfrânat.

Iar rugăciunea este vehiculul prin care primim ajutorul lui Dumnezeu în lupta pentru despătimire.

Nu este suficient să încetăm păcatul cu trupul. Trebuie să alungăm de la noi și poftele cele ispititoare, pentru a întrerupe existența lor în noi.

Pentru a ne putea controla acțiunile exterioare trebuie să dobândim control asupra patimilor interioare.

„Ambele – trupul și sufletul trebuie oferite lui Dumnezeu. El judecă lăuntric. El vede toate lucrurile, chiar și până în adâncurile noastre”.

De aceea, când mergem la spovedanie, trebuie să mărturisim și ispitele pe care le avem în gând. Poftele pe care cugetul le aprinde în trup. 

Și cum ne vindecăm de patimile sufletești? Umplându-ne inimile cu lumina adevărului. Iar lumina și adevărul sunt Hristos Însuși.

„Umplându-ne inima cu Hristos Însuși și puterea Duhului Sfânt, permițându-I lui Dumnezeu să fie acolo, să ne transforme, să ne cheme la pocăință, să vedem întunericul din noi”.

Căci, ce părtășie poate avea întunericul cu lumina, curăția cu murdăria, răul cu binele? Lumina lui Dumnezeu nu se poate amesteca cu întunericul.

Trebuie să ne separăm inimile de întunericul păcatului și de rău pentru a-L primi pe Hristos.

Nu ne putem apropia de Hristos câtă vreme le permitem patimilor să persiste, să zăbovească în noi și să ne producă plăcere.

Să nu ne amăgim pe noi înșine. Desfătările și plăcerile lumii nu pot merge împreună cu viața duhovnicească pură la care suntem chemați.

Surse articol:

1. Father Spyridon, Authority over evil spirits: https://www.youtube.com/watch?v=Hrxl989h5l0&ab_channel=FatherSpyridon
2. Schiarhimandritul Gabriel Bunge, Cele trei puteri ale sufletului, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/cele-trei-puteri-ale-sufletului

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


1 comentariu

  1. Felicitari pentru adevarul din acest articol ! Urmariti pacea si sfintirea fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.Daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.