Cine se manie pe aproapele sau vrednic va fi de osanda

În predica de pe munte, Mântuitorul a oferit mulțimilor care Îl ascultau un model de viețuire creștină autentic.

Mai întâi le-a vorbit despre fericiri, insuflându-le dorința de a deprinde smerenia, blândețea, inima milostivă și pașnică.

Dorința de a urma lui Dumnezeu și nu duhului acestei lumi, care te învață contrariul.

Mântuitorul a pomenit apoi de poruncile Vechiului Testament, completându-le și făcându-le desăvârșite, potrivit legii celei noi a iubirii.

Ați auzit că s-a zis celor de demult să nu ucidă pentru că vor fi vrednici de osândă, le spune Hristos mulțumilor.

Apoi le-a arătat că ucidere nu înseamnă doar să iei viața unui om și să-l omori trupește.

Ucidere, în legea nouă, înseamnă orice fel de rău pe care l-ai pricinuit aproapelui.

„Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; și cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 22).

Cu câtă ușurință folosim aceste cuvinte la adresa semenilor noștri, fără să ne gândim câtuși de puțin la consecințe!

Domnul vrea să ne arate că pe semenul tău îl poți vătăma în multe feluri, chiar și atunci când îi adresezi cuvinte de ocară, insulte, injurii sau batjocoriri.

Toate acestea ne fac vrednici de judecată.

Să nu uităm cuvintele Domnului: cu judecata cu care judeci vei fi judecat.

Iar în alt loc zice că vom da seamă pentru fiecare cuvânt rostit, deșert, nedrept sau greșit.

Atunci când ne mâniem pe cineva, nu facem decât să atragem mânia lui Dumnezeu asupra noastră.

Mânia este o putere a sufletului pe care mulți dintre noi o folosim în mod greșit.

Dumnezeu a pus în noi această putere pentru a ne împotrivi răului, diavolului și propriilor noastre patimi, iar nu semenilor noștri.

Citește și – „Prima victorie împotriva mâniei este de a păstra tăcerea”

Mânia, la fel ca și alte răutăți pe care le cultivăm și le practicăm cu fapta, cu cuvântul sau cu gândul, ne despart de semenii noștri și de Dumnezeu.

Ea seamănă conflicte mari între cei de un sânge, între prieteni, între vecini.

Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu, spune Sfântul Apostol Iacov (Iacov 1, 19-20).

Împotriva mâniei trebuie să punem blândețea, răbdarea și smerenia.

Dar mai mare decât acestea este dragostea.

Cel care are iubire față de aproapele său nu se mânie pe el. Nu se supără pe el, nu are gânduri de răzbunare împotriva lui.

„Dragostea nu se aprinde de mânie”, spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor (I Corinteni 13, 5).

Dragostea îndelung rabdă. Este binevoitoare și pe toate le suferă. Nu pizmuiește, nu gândește răul.

Când ne ispitește mânia, să punem înainte gândul cel bun față de aproapele.

Citește și – Trebuie să îi iubim pe ceilalți, nu să ne mâniem pe ei

Iar de ne va fi greșit cu ceva, să nu ne iuțim împotriva lui. Ci cu blândețe și dragoste să îndreptăm cele rele și să alungăm de la noi orice pomenire a răului.

Citește și – Cum să ne mâniem fără să greșim?

Suntem îndreptățiți să ne mâniem doar pe noi înșine, pe păcatele și patimile noastre, nu și pe semenii noștri.

Trebuie să judecăm fapta, iar nu omul. Să urăm pe diavolul care îl împinge spre rău, iar nu pe om.

Sursă articol: Ortodoxia Tinerilor, Mânia și lenea: https://ortodoxiatinerilor.ro/catehism/mania-si-lenea/