Toate formele de viata cauta la bunatatea omului si nu la frumusetea lui

Omul este cununa creației divine. Este făptura cea mai de preț, zidită după chipul și asemănarea Ziditorului.

Fiecare dintre noi purtăm chipul lui Dumnezeu. La unii acesta este mai ascuns, la alții mai vizibil.

Acest chip nu se evidențiază numaidecât prin frumusețea sau perfecțiunea alcătuirii noastre exterioare. Chipul lui Dumnezeu în om se referă la însușirile care ne fac asemenea Lui.

Frumusețea omului nu este dată de calitățile sale fizice, cât de trăsăturile sale spirituale.

Un om se face plăcut prin faptele sale bune. Frumusețea lui se vede în blândețea sa, în capacitatea de a iubi și de a dărui iubire.

Citește și – Frumusețea și puterea omului constau în blândețea sa (pildă)

Sfântul Nicolae Velimirovici spunea că toate animalele vietățile pământului, cerului și apelor caută la bunătatea omului.

„Nu numai câinele, calul și boul, ci și fiarele sălbatice, mai ales fiarele, iau seamă la bunătatea omului bun, mai mult decât animalele domestice”.

Acest lucru arată cât de înaltă trebuie să fie statura duhovnicescă a omului.

Câți sfinți nu au viețuit împreună cu fiarele sălbatice – a căror vedere fioroasă pricinuiește nespusă groază și spaimă!

Câți sfinți nu au îmblânzit fiarele la care au fost dați spre mâncare!

Animalele sălbatice, așa cum spunea Sfântul Nicolae Velimirovici, simt sfințenia omului.

Sfântul Gherasim de la Iordan a întâlnit odată un leu, care nicidecum nu s-a năpustit asupra lui ca să-l mănânce. Ci cu ochi blânzi, i-a arătat piciorul bolnav. Și cu chipul smerit, cerea starețului să-l vindece.

Sfântul i-a scos spinul din picior, i-a curățat rana și i-a dat drumul. Leul însă nu a plecat, ci din recunoștință a rămas lângă el și îl slujea ca un ucenic. Iar când Sfântul Gherasim s-a mutat la Domnul, leul, din pricina durerii, s-a culcat pe mormânt și a murit și el.

Citește și – Blândețea are forța de a tămădui răul, din noi și din jurul nostru

Sfântul Antonie cel Mare, neavând luntre ca să treacă râul, s-a suit pe un crocodil.

La Sfântul Macarie Alexandrinul a venit odată o hienă care a aruncat la picioarele lui puiul ei orb. Sfântul l-a luat, a pus scuipat pe ochii piului și acela a văzut îndată.

A doua zi, hiena s-a întors la chilia Sfântului Macarie. Așezându-se în genunchi, a plecat capul și i-a dat părintelui o piele de oaie.

Dar fericitul Macarie a zis către dânsa că nu primește din furtișag, căci pielea aceea fusese luată de la oaia oamenilor săraci.

Animalele, fiarele și toate formele de viață recunosc pe omul lui Dumnezeu, care poartă chipul Părintelui Ceresc.

Se simt atrase de bunătatea lui și îl slujesc ca pe un stăpân al lor.

„Și nu numai dobitoacele, ci chiar și plantele și stihiile iau seamă, în felul lor, la bunătatea omului bun”.

Omul însuși caută bunătatea în semenii lui. Dacă la început este atras de frumusețea lui fizică, mai apoi caută să afle bunătatea și dragostea lui.

„La fel, nici lumea duhurilor nu ia seamă la frumusețea omului, ci numai la bunătatea sau răutatea lui, adică la frumusețea sau urâțenia lui lăuntrică”.

Iar Dumnezeu, Care pe toate le creat bune foarte, caută la inima omului. Caută bunătatea lui, nerăutatea lui, blândețea, smerenia și dragostea lui.

Citește și – Blândețea omului este o adevărată minune

Surse articol:

1. Sfântul Nicolae Velimirovici, Cuvânt despre frumusețea omului, Doxologia: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/cuvant-despre-frumusetea-omului
2. Doxologia, Viața Sfântului Gherasim de la Iordan: https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-cuvios-gherasim-de-la-iordan-0
3. Doxologia, Sfântul Macarie și hiena: https://doxologia.ro/viata-bisericii/minuni-vindecari-vedenii/sfantul-macarie-hiena