În clipa în care vă rugați, se liniștește sufletul vostru și se sfințește

Nu există nicio clipă mai profundă, mai sinceră și mai adevărată decât clipa în care ne rugăm.

În momentul rugăciunii sufletul se deschide spre simțirea lui Dumnezeu, iar mintea i se slobozește de balastul gândurilor deșarte.

Simțurile lui se potolesc, dorințele se risipesc, îndârjirea lui se domolește, inima își pierde din învârtoșarea care îi aduce tulburare și nemulțumire.

Când se roagă, sufletul lui nu mai dorește nimic altceva decât să se facă voia lui Dumnezeu.

Părintele Porfirie Kavoskalivitul spunea foarte frumos acest lucru:

„În ceasul în care slavosloviți, se liniștește sufletul vostru și se sfințește de către harul dumnezeiesc”.

Slavoslovirea înseamnă slăvirea lui Dumnezeu, cântarea de psalmi, citirea de rugăciuni.

Ori de câte ori avem un necaz sau cineva apropiat trece printr-un necaz, trebuie să ne ridicăm ochii la Dumnezeu și mâinile la rugăciune.

Dumnezeu cunoaște cele ascunse ale inimii, știe dorințele noastre cele mai adânci. El știe pentru ce ne rugăm chiar dacă nu rostim cuvinte, pentru că El știe profunzimile sufletului și aude suspinele inimii.

„Voi să vă deschideți mâinile către Dumnezeu, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”

Necazul pe care ni-l împărtășește cineva să-l simțim ca pe al nostru. Să ne doară pentru semenul nostru și din această durere să ne rugăm. Iar Dumnezeu, văzând dragostea noastră, îl va slobozi pe acela și nouă ne va da mângâiere.

„Domnul cunoaște ce îl chinuiește în adânc pe acela, și văzând iubirea voastră, grăbește spre ajutor. Domnul cercetează dorurile inimii”.

Aceasta este datoria noastră de creștini. Nu numai călugării sunt datori să se roage pentru lume, pentru cei din necazuri, ci și mirenii.

Datori suntem să ne rugăm unii pentru alții, să ne purtăm sarcinile unii altora, și așa vom împlini legea dragostea lui Hristos, spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6, 1-2).

„Să vă rugați pentru curățirea fiecărui om, ca să vă faceți următori chipului îngeresc în viața voastră. Da, îngerii nu se roagă pentru ei înșiși”.

Călugării fac parte din cinul monahal, care se mai numește și cinul îngeresc. Asemenea îngerilor, ei trebuie să viețuiască în curăție desăvârșită și să slujească neîncetat lui Dumnezeu.

Îngerii nu au voie proprie, ci împlinesc doar voia lui Dumnezeu. Ei sunt de asemenea păzitori ai oamenilor și mijlocitori pentru ei.

Așa și noi, dacă vrem să ne asemănăm îngerilor, trebuie să ne punem pe noi la dispoziția lui Dumnezeu și să ne arătăm grabnici ajutători ai semenilor noștri.

Mântuitorul le-a sus ucenicilor Săi că cel ce voiește să fie mai mare, să se facă slujitorul tuturor. Pentru că aceasta este dovada cea mai mare de iubire și de smerenie.

Acestea sunt cele mai mari virtuți, care îl sfințesc pe om.

 „După cum și Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Matei 20, 26-28).

Nu este dragoste mai mare ca aceasta, ca cineva să își pună sufletul pentru aproapele său.

Ne putem face slujitorii semenilor noștri în chip tainic, rugându-ne pentru ei, mijlocind pentru ei la Dumnezeu în ziua necazului lor.

Rugăciunea pentru aproapele aduce multă mângâiere și dulceață sufletului.

„Eu așa mă rog pentru oameni, pentru Biserică, pentru trupul Bisericii. În ceasul în care vă rugați pentru Biserică (adică pentru oameni), vă izbăviți de patimi. În ceasul în care slavosloviți, se liniștește sufletul vostru și se sfințește de către harul dumnezeiesc. Acest meșteșug vreau să-l învățați”.

Sursă articol: Altarul Credinței, Domnul cercetează dorurile inimii şi ştie pentru ce vă rugaţi: https://altarulcredintei.md/domnul-cerceteaza-dorurile-inimii-si-stie-pentru-ce-va-rugati/