Pilde ortodoXe – Cum poți auzi un greier în zgomotul orașului (video)
Oamenii au obiceiul să dea vina pe factorii externi pentru stările lor interioare. Culpabilizează pe semeni pentru mânia și supărarea lor, acuză vremea urâtă pentru depresia și tristețea lor și așa mai departe.
Un om nu-și va putea găsi niciodată pacea sufletului atâta timp cât continuă să se îndreptățească pe sine. Cel care Îl are pe Dumnezeu în inimă, chiar și în locurile cele mai zgomotoase se simte liniștit și vesel.
Starea noastră duhovnicească nu depinde de ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci de trăirea noastră lăuntrică, de gândurile pe care le primim și de felul în care ne raportăm la ceea ce vedem și experimentăm.
Un om cu gânduri bune va avea mereu o atitudine pozitivă, indiferent de locul în care se află și de comportamentul celor care-i stau înainte. Totul depinde de ceea ce este mai important pentru noi.
Un monah a avut ascultarea să meargă într-o zi într-un oraș mare, alături de o rudă de-a sa. În mijlocul orașului zgomotos, călugărul a spus dintr-o dată că a auzit un greiere. Ruda sa însă nu l-a crezut pe cuvânt.
Traversând strada, s-a dus să caute sub un copac, unde a și găsit greierele pe care-l auzise. Tovarășul său a rămas pur și simplu stupefiat:
– Trebuie să ai un auz supraomenesc!
– Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculți cu ele.
– Nu se poate! Eu n-aș putea auzi un greier în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine.Pentru a dovedi aceasta, călugărul a făcut o demonstrație simplă. Scoțând din buzunar câteva monede și lăsându-le să cadă pe trotuar, în ciuda vacarmului din oraș, toți oamenii care treceau pe acolo și-au întors capetele speriați că banii care au căzut erau ai lor.
– Înțelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim și ascultăm zilnic știrile morbide și gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât și rău.
În felul acesta se induce frica și astfel devenim temători și neputincioși! După care spunem: „E greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură și urâtă, în care nu mai poți avea încredere în nimeni și nimic…” Iar între timp, greierii cântă, frunzele foșnesc, apele curg, iar noi nu le auzim.
__________________________________
Sursă: Mărturie athonită, Auzul Monahal: https://marturieathonita.ro/auzul-monahal/