Psalmul 29 – un singur gând de pocăință poate îmblânzi mânia lui Dumnezeu

Psalmul 29 arată veselia celui izbăvit de Dumnezeu din mâna vrăjmașilor și a ispitelor. Unul ca acesta nu trebuie să uite că izbânda nu este a lui, ci a lui Dumnezeu, ca să se ferească de capcana mândriei.

David conștientizează că fără Dumnezeu nu poate face nimic – „Dat-ai frumuseții mele putere; dar când Ți-ai întors fața Ta, eu m-am tulburat”.

Psalmul 29 – comentariu

Un singur gând de pocăință poate îmblânzi pe Dumnezeu, spune Sfântul Nicolae Velimirovici. Pentru că mânia lui Dumnezeu nu este ca mânia oamenilor, plină de ranchiună, dușmănoasă și răzbunătoare.

„Mânia Domnului împotriva oamenilor este ca aceea a tatălui față de fiii lui. Mânia Lui nu ține până întru sfârșit; iar milostivirea Lui veșnică este”.

De aceea spune în acest psalm că seara se va sălășlui plângerea, iar dimineața bucuria. Dumnezeu ceartă, dar și mângâie.

„De te va certa El spre seară, tot El îți va aduce bucurie negrăită în zori. Cel mai bine Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu după certarea Lui și milostivirea Lui”.

Tot așa trebuie să ne purtăm și noi cu semenii noștri care greșesc față de noi. Să avem față de ei o inimă de părinte, care caută să îndrepte greșeala, fără să-l piardă pe om.

 

 

Psalmul 29

Te voi înălța, Doamne, că m-ai ridicat și n-ai veselit pe vrăjmașii mei împotriva mea. Doamne, Dumnezeu meu, strigat-am către Tine și m-ai vindecat. Doamne, scos-ai din iad sufletul meu, mântuitu-m-ai de cei ce se coboară în groapă.

Cântați Domnului cei cuvioși ai Lui și lăudați pomenirea sfințeniei Lui. Că iuțime este întru mânia Lui și viață întru voia Lui; seara se va sălășlui plângerea, iar dimineața bucuria.

Iar eu am zis întru îndestularea mea: „Nu mă voi clătina în veac!” Doamne, întru voia Ta, dat-ai frumuseții mele putere; dar când ți-ai întors fața Ta, eu m-am tulburat.

Către Tine, Doamne, voi striga și către Dumnezeul meu mă voi ruga. Ce folos ai de sângele meu de mă cobor în stricăciune? Oare Te va lăuda pe Tine țărâna, sau va vesti adevărul Tău?

Auzit-a Domnul și m-a miluit; Domnul a fost ajutorul meu! Schimbat-ai plângerea mea întru bucurie, rupt-ai sacul meu și m-ai încins cu veselie.

Ca slava mea să-ți cânte ție și să nu mă mâhnesc; Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda”.

___________________________________

Sursă: Psaltirea, Sf. Nicolae Velimirovici – Predica la Psalmul 29, 5: https://psaltirea.wordpress.com/2008/10/27/sf-nicolae-velimirovici-predica-la-psalmul-295/

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.