Cel care pune preț peste măsură pe lucrurile stricăcioase ale acestei lumi își disprețuiește sufletul nemuritor și pe Însuși Dumnezeu – Sfântul Ioan de Kronstadt

Dacă trupul este numit de Sfântul Apostol Pavel templu al Duhului Sfânt, înseamnă că sufletul este însuși locul sălășluirii Duhului lui Dumnezeu.

Cea mai mare poruncă, spune Mântuitorul, este să iubești pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din toată puterea.

Sfântul Ioan de Kronstadt spunea că „cel care pune preț peste măsură pe lucrurile stricăcioase ale acestei lumi Îl disprețuiește pe Însuși Dumnezeu și disprețuiește sufletul său nemuritor, care a fost zidit dintru început pentru Dumnezeu, pentru cer, pentru nemurire, pentru vederea duhovnicească a slavei lui Dumnezeu”.

Dumnezeu vrea ca toată ființa noastră să fie îndreptată și locuită de Duhul Său cel sfânt și sfințitor.

Or, noi, cei din ziua de azi, suntem preocupați numai și numai de treburile acestei lumi. Trupurile noastre au devenit locașuri ale viciilor și ale patimilor. Duhul lui Dumnezeu nu este întru noi, pentru că El nu poate locui acolo unde este necurăție.

Mintea noastră nu cugetă la cele sfinte, ci este aplecată numai spre pofte și plăceri. Inimile noastre nu găzduiesc pe Dumnezeu și ci s-au făcut scaune ale duhurilor celor rele care și-au făcut casă întru noi.

Tot timpul suntem preocupați de acumularea de bunuri, de înfrumusețarea noastră exterioară și de desfătarea trupului, iar sufletul flămânzește după rugăciune și după împărtășirea cu Dumnezeu.

Chiar și atunci când ne rugăm, gândurile noastre aleargă la cele lumești, după cum spunea și Sfântul Macarie Egipteanul: „Iată, trupul stă la rugăciune, dar oare mintea stă și ea la rugăciune?”

Fiecare dintre noi, acolo unde își are mintea, acolo este și inima lui și comoara lui, după cum ne-a zis Mântuitorul.

Se cuvine să ne cercetăm pe noi înșine, să vedem ce fel de bogăție ne acumulăm prin viețuirea noastră vremelnică în această viață.

Sfântul Macarie cel Mare îi întreba pe ucenicii săi:

„Mintea ta la ce comoară este? Oare este cu totul la Dumnezeu? Iar dacă nu este, sunteți datori să-mi spuneți ce o împiedică să fie. Sau nu cunoașteți că sunt duhurile rele? Căci satana și demonii țin mintea și pun piedică sufletului. Diavolul cel cu multe chipuri, având mijloace de a o vrăji, și întreite uși prin care intră și stăpânește în chip felurit pajiștile sufletului și cugetele, nu te lasă să te rogi și să te apropii în chip drept de Dumnezeu”.

Datori suntem cu toții, și cei din mănăstiri, și cei din lume și cei din pustie, să ne cercetăm mintea pentru a vedea cui suntem părtași: îngerilor sau demonilor.

„Ai cui templu sau locaș sunteți, ai lui Dumnezeu sau ai diavolului? Inima de care comoară este plină, a harului sau a satanei? Așa cum casa, dacă este plină de duhoare și de necurăție trebuie curățită și împodobită și să fie umplută cu bună mireasmă și toate comorilor, tot așa trebuie ca în loc de satana, Duhul Sfânt să Se sălășluiască și să Se odihnească în sufletele creștinilor”.

Tot ceea ce ne împătimește și ne împiedică să ne înălțăm cu mintea și cu inima la Dumnezeu, la Izvorul vieții, făcându-ne străini de El, trebuie alungat din ființa noastră.

Omul are și fire duhovnicească, care trebuie să tindă spre desfătarea cea cerească și spre bunătățile cele veșnice. De aceea, când se lasă robit de patimile trupești, batjocorește chipul cel după Dumnezeu care este în el.

__________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Doxologia, Unde duce grija exagerată pentru bunurile pământești: https://doxologia.ro/cuvant-de-folos/unde-duce-grija-exagerata-pentru-bunurile-pamantesti

2. Doxologia, Mintea ta la ce comoară este? https://doxologia.ro/cuvinte-duhovnicesti/mintea-ta-la-ce-comoara-este