Cine se roagă cu PSALTIREA îi arde pe diavoli ca și cu o sabie de foc – Părintele Ioanichie Bălan
Citirea de psalmi este considerată una din cele mai importante practici ale creștinilor trăitori din toate timpurile.
Părintele Ioanichie Bălan spune că Părinții citeau Psaltirea în fiecare zi și unii chiar o știau pe de rost și o rosteau permanent. Mulți din cei de azi însă nici măcar Psalmul 50 nu îl știu pe de rost.
Unii se tem să citească Psaltirea din cauza ispitelor, însă aceștia nu sunt creștini adevărați:
„Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta, părinții de demult făceau minuni și alungau duhurile rele din oameni.”
Diavolii se temi de psalmi deoarece rugăciunile din ea arată slava, atotputernicia și măreția lui Dumnezeu, precum și dreptatea Lui, milostivirea și iubirea Lui de oameni.
„Psaltirea unită cu postul și smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea, sfinții izgoneau diavolii din lume și coborau pe îngeri pe pământ, căci cine citești psalmi imită pe îngeri și cântă împreună cu ei.”
Cântarea de psalmi se aseamănă cu cântările neîncetate pe care îngerii în ceruri le aduc lui Dumnezeu, slăvind măreția, frumusețea și bunătatea Lui. Iată ce frumos spune Sfântul Ioan Gură de Aur despre însușirile Psaltirii:
„Aceasta pentru păcate mustră, la calea dreptății aduce, spre lauda lui Dumnezeu deșteaptă, credință și dragoste a avea în Dumnezeu învață, spre iubirea de aproapele și îndeplinirea datoriilor îndeamnă”.
Iar Sfântul Vasile cel Mare zice despre Cartea Psalmilor că este ca un spital sufletesc, în care putem găsi doctoria potrivită pentru boala fiecăruia. Cei care vin către dânsa se vindecă de rănile vechi ale sufletului – patimile cuibărite înăuntru, iar cei sănătoși se întăresc.
Psaltirea este o comoară de învățături bune. Ea liniștește sufletul, potolește gândurile și mânia, înfrânează patimile, aduce înțelepciune, mângâie pe cei osteniți, naște în inimă dorul după Dumnezeu.
Psaltirea trebuie citită cu binecuvântarea părintelui duhovnic, și cu multă atenție. Citirea cuvintelor este doar trupul rugăciunii, spune Părintele Ioanichie, în timp ce înțelesul lor adânc constituie sufletul rugăciunii.
Așa cum trupul fără suflet este mort, așa și citirea psalmilor fără atenție și luare aminte la sensurile profunde ale cuvintelor va rămâne fără rod și fără folos.
