Cel cu inima plină de iubire va vedea pe Dumnezeu – Sfântul Gavriil Georgianul
Oamenii de la sfârșitul veacurilor nu vor putea purta nevoințe duhovnicești grele, ci se vor mântui prin necazuri, ispite și încercări, spun Sfinții Părinți.
Sfântul Gavriil Georgianul, „cel nebun întru Hristos” (1929-1995) ne arată o altă cale de mântuire: iubirea de aproapele și de Dumnezeu.
Sfântul Gavriil Georgianul (1929-1995)
„În vremurile de pe urmă, omul se va mântui prin bunătate, smerenie și iubire”.
Pe acestea dacă le vom agonisi, vom avea nădejde de mântuire, căci bunătatea deschide porțile Raiului, smerenia îl urcă pe om în Rai, iar cel cu inima plină de iubire va vedea pe Dumnezeu, spune Sfântul Gavriil.
„Un om fără dragoste e ca un urcior fără fund. Dacă urâm chiar și un singur om, suntem urâciune înaintea lui Dumnezeu”.
Căci dacă Domnul Însuși, Care ne-a creat pe noi din iubire, este iubitor de oameni și ne rabdă în viețuirea noastră păcătoasă, cu atât mai mult trebuie să-i iubim noi pe semenii noștri, care sunt chipul lui Dumnezeu.
Pentru a învăța ce este iubirea, trebuie să deschidem Sfânta Scriptură, și să citim capitolul al 13-lea din Epistola întâi a Sfântului Apostol Pavel:
„Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.
Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă” (I Corinteni, 13, 4-7).
Aceste versete trebuie să le citim mereu, pentru a ne aduce aminte ce înseamnă dragostea adevărată, care ne face asemănători lui Dumnezeu, și pentru a ne deprinde cu acest fel de viețuire și de simțire.
Așa cum Dumnezeu ne suferă, ne îngăduie și nu se mânie pe noi pentru că suntem neascultători și nu împlinim poruncile Lui, tot așa, și chiar mai vârtos se cuvine ca și noi să arătăm toleranță față de neputințele celor din jurul nostru.
Dumnezeu este îndelung-răbdător și lesne iertător, și nu se mânie în fiecare zi, spune Psalmistul. De îndată ce omul se pocăiește și se întoarce cu inima înfrântă și smerită, Dumnezeu îl primește cu brațele deschise și nu-l ceartă.
La fel și noi, să primim pe frații noștri cu dragoste atunci când ne greșesc sau ne fac rău, să nu-i privim cu ură sau cu mânie. Să ne învățăm să fim blânzi, buni și smeriți, și vom afla odihnă sufletelor noastre, atât în viața aceasta, cât și în cea de dincolo.
