Tratament natural pentru creșterea părului
√ Articol documentat
Foarte multe persoane caută tratamente pentru creșterea părului sau remedii contra căderii părului. Nu doar femeile se confruntă cu aceste probleme, ci și bărbații, care suferă de chelie.
Cercetările au arătat că există anumite uleiuri esențiale utile împotriva unor tipuri de alopecie. În anul 1998, cercetătorii scoțieni au testat eficiența unui tratament cu uleiuri esențiale pe pacienți cu alopecie aerată.
Cuprins
Uleiuri esențiale care stimulează creșterea de noi fire de păr
Alopecia aerată este o boală autoimună de piele. Sistemul imunitar atacă în mod greșit foliculii de păr și cauzează pierderea părului pe porțiuni sau complet.
Această formă de chelie este însă tratabilă, deoarece foliculii de păr se pot regenera.
Cercetătorii au folosit 4 uleiuri esențiale cunoscute în medicina tradițională pentru acțiunea lor tonică asupra părului. Este vorba despre uleiul esențial de rozmarin, lavandă, cimbru și cedru atlas.
Participanții din grupul de tratament au primit o formulă realizată din: 3 picături de ulei esențial de rozmarin, 3 picături de ulei esențial de lavandă, 2 picături de ulei esențial de cimbru și 2 picături de ulei esențial de cedru atlas.
Uleiurile esențiale au fost amestecate cu 23 ml de ulei vegetal (3 ml de ulei de jojoba și 20 ml de semințe de struguri).
Citește și – Uleiul de mentă stimulează creșterea și îndesirea părului (studiu)
Subiecții au aplicat amestecul de uleiuri pe scalp și au masat pielea capului timp de 2 minute.
Și-au acoperit apoi capul cu un prosop cald, pentru a stimula fluxul sanguin la nivelul scalpului.
Studiul a durat 7 luni. Rezultatele au arătat că la 44% dintre participanți, tratamentul cu uleiuri esențiale a stimulat creșterea din nou a foliculilor de păr.
În unele cazuri, rezultatele au fost impresionante, atât în privința regenerării cât și a culorii părului.
Această formulă poate fi încercată și în cazul altor tipuri de chelie sau pentru a combate căderea excesivă a părului. Poate va funcționa.
Uleiurile vegetale folosite în studiu pot fi înlocuite cu alte uleiuri sau cu alt ingrediente (de ex. cu gel de aloe vera, ca în rețeta de mai jos).
Tratament natural pentru creșterea părului
Ingrediente
- 16 picături de ulei esențial de rozmarin
- 16 picături de ulei esențial de aloe vera
- 10 picături de ulei esențial de cimbru
- 10 picături de ulei esențial de cedru atlas
- 10 picături de ulei esențial de maghiran
- 60 mg de gel de aloe vera (sau ulei vegetal, de cocos, de măsline etc.)
Gelul de aloe vera nu lasă o textură unsuroasă pe păr care necesită spălare. Iar spălatul prea des pe cap nu îi avantajează pe cei care suferă de căderea părului.
Aloe vera este de altfel cunoscută pentru faptul că stimulează circulația sangvină și poate combate căderea părului. În plus, are proprietăți antibacteriene și nenumărate beneficii pentru piele.
Mod de preparare
Amestecați toate ingredientele într-un borcănel cu o lingură, sau puneți-le într-un recipient gol de la un săpun de mâini și agitați-l bine pentru omogenizare.
Puteți păstra soluția în dulăpiorul din baie. Această cantitate vă ajunge pentru 2 săptămâni dacă aveți părul scurt.
Citește și – Rețetă naturistă de succes pentru chelie și creșterea părului
Mod de utilizare
Aplicați o cantitate mică de soluție pe scalp și masați pielea, nu părul. Acest tip de masaj va stimula circulația sângelui.
La final, repartizați soluția și pe șuvițele de păr.
Tratamentul poate fi folosit o dată pe zi.
Persoanele care au încercat acest tratament au obținut rezultate bune. Părul a început să crească din nou. În plus, a crescut mai des și la culoarea lor naturală.
Precauții și atenționări
Dacă sunteți o persoană alergică sau cu pielea sensibilă, testați formula pe o porțiune mică de piele (pe antebraț).
Nu folosiți niciodată uleiurile esențiale direct pe piele, nediluate!
Nu folosiți uleiurile esențiale la copii!
Citește și – Tratament indian pentru creșterea și îndesirea părului
Sursă articol: Joybilee Farm, Herbal Hair Tonic that Really Works: https://joybileefarm.com/hair-loss-tonic/