Hrana NATURALĂ curăță, întinerește, regenerează țesuturile și redă sănătatea – Elena Niță Ibrian

Doamna Elena Niță Ibrian a devenit cunoscută în România ca una din cele mai creative autoare de rețete de hrană vie, bazată îndeosebi pe crudități și pe alimente vegetale, flori, rădăcini și plante medicinale.

Este cea care a deschis oarecum drumul către regimurile ovo-lacto-vegetariene crude. În rețetele ei se găsesc nu doar legume, fructe, cereale, verdețuri (deși acestea sunt predominante), ci și ouă și produse lactate.

Hrana Vie - Elena Niță Ibrian

Hrana Vie – Elena Niță Ibrian

Ea însăși a reușit să se vindece de cancer la gât și la plămâni cu ajutorul alimentației, consumând doar hrană vie. Prin rețetele sale a ajutat mulți oameni să-și recapete sănătatea. A trăit până la o vârstă frumoasă de 89 de ani.

„Hrana naturală crudă întinerește, regenerează țesturile și hrănește bucuria de a trăi”

Adepții bucătăriei fără foc susțin că prepararea termică se distruge enzimele vii ale alimentelor. „La 38 de grade, enzimele mor. Enzimele obținute pe cale naturală reprezintă singura garanție a sănătății noastre.”

„Prin consumul de alimente tratate termic, sângele este puternic otrăvit. Când alimentația ta este curat naturală, adică nefiartă, te simți mai bine, și poți efectua munci fizice grele.”

În cărțile ei, doamna Elena are și rețete de mâncăruri preparate termic, care îl ajută pe începător să treacă mai ușor către hrana vie, fără foc: „Nu îndemn pe nimeni să mănânce numai crudități. Nu se poate deodată totul fără foc.” De pildă, ouăle le fierbea în apă: „sparg oul când fierbe apa și îl las acolo numai până se coaguleză albușul, iar gălbenușul rămâne crud, rece.

Din toate supărările și bolile, m-a salvat mâncarea crudă”

Elena Niță Ibrian

Elena Niță Ibrian

Prin hrana vie ne putem proteja de cancer, tumori, ulcere și alte boli grave. Vegetalele crude împiedică diviziunea celulelor. Femeile sterile, și cele care vor să dea naștere la copii sănătoși ar trebui să consume doar hrană vie o perioadă mai mare de timp, spunea doamna Ibrian.

Povestind despre lupta ei cu cancerul, doamna Ibrian spune că în perioada aceea de după război (anii 1945), nu existau nici medicamente, nici alte metode de tratare a bolilor, mai ales a cancerului.

Slăbise atât de tare, încât o mutau cu cearșaful dintr-un loc în altul. Nu mai avea vlagă nici să ducă o lingură cu mâncare la gură. Soțul ei deja cumpărase sicriul și se pregătea pentru plecarea ei.

Cu toate acestea, a auzit de la un prieten din străinătate al soțului că în Canada există o terapie bazată pe sucuri de legume și fructe care îi ajută pe bolnavi.

Astfel soțul ei a început să-i preparare suc de morcov, pe care i-l dădea cu pipeta la început, apoi cu lingurița. După o lună și jumătate, a prins puteri încât se putea da jos singură din pat.

„N-am mâncat alte alimente, am băut doar suc de morcov, căruia i-am adăugat și alte legume și fructe, și simțeam cum îmi recapăt puterile de la zi la alta.”

După ce s-a vindecat de cancer, a început o perioadă de documentare aprofundată a plantelor și a forței lor curative. Tot atunci a apărut dorința de a crea primele rețete bazate pe crudități, preparate la rece, fără fierbere sau coacere.

legume

„Mi-am dat seama pe propria piele, cât de puternice sunt leacurile naturale.”

Bunica doamnei Elena știa toate florile și ierburile și prepara tot felul de leacuri și mâncăruri de leac, crude. „Spunea mereu că „o mâncare simplă, din legume, este mai de folos pentru sănătate decât una din carne.“

Doamna Ibrian îi sfătuiește și pe cei care vor să slăbească, să adopte o dietă bazată doar pe crudități, deoarece cruditățile hrănesc cu adevărat organismul și vindecă senzația permanentă de foame: „Dacă mănânci hrană crudă, nu te simți îmbuibat, ești ușor și sprinten.”

Hreanul e cel mai puternic antibiotic pe care-l cunosc”

La toate conservele pentru iarnă, doamna Elenea folosea hrean. „Este o minune a lui Dumnezeu”, spunea. Nu ar trebui să ne ferim să-l folosim nici măcar la dulcețuri.

„Pune o frunză de viță-de-vie deasupra, apoi patru șuvițe de hrean, în cruce. Tot la borcane pun morcov ras, pătrunjel, păstârnac și cătină. Cătina egalează ginsengul și e mai bogată de 5 ori decât lămâia în vitamine.”

Doamna Elena ne sfătuiește să cumpărăm totul din piață, de la țărani, fără să facem mofturi, deoarece în legumele cele mai pricăjite se ascunde sănătatea.

„Merișorul pe care-l are de vânzare o bătrânică, rătăcită parcă în piață, măruțul acela mic și sfrijit, dar cu miros și gust delicios, poți fi sigur că este așa cum l-a lăsat Dumnezeu.

Mâncați crud și curat, și veți fi sănătoși. Mâncați natural și veți fi veseli. Mâncați hrană vie, și fiecare celulă a corpului vostru vă va mulțumi pentru tinerețea pe care i-o redați.”

Câteva rețete ale doamnei Elena Niță Ibrian găsiți aici.

Surse articol:
1. http://jurnalul.ro/timp-liber/culinar/despre-regimul-verde-acasa-la-elena-nita-ibrian-6491.html
2. http://www.formula-as.ro/2009/870/medicina-naturii-44/elena-nita-ibrian-mancati-crud-si-curat-si-veti-fi-sanatosi-11145

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.