Rețetă pentru întărirea organismului după o boală
Amestecurile de fructe uscate și miere sunt recomandate de unii autori pentru tonifierea organismului.
Fructele uscate au efect energizant, vitaminizant, anti-anemic și tonic.
Dacă nu aveți toate tipurile de fructe enumerate mai jos, puteți folosi doar câteva din ele.
De asemenea, le puteți înlocui cu altele care vă plac mai mult. Alunele pot fi înlocuite cu nuci, arahide, migdale, caju sau fistic.
Cuprins
Rețetă pentru întărirea organismului
Ingrediente
- 100 g de alune
- 100 g de caise
- 100 g de stafide
- 100 g de prune uscate
- 100 g de semințe de floarea-soarelui
- 2 lămâi
- 100 g de miere
Mod de preparare
Mărunțiți după preferință toate fructele (le puteți tăia bucăți mici, sau le puteți da prin mașina de carne/robot).
Puneți-le într-un borcan de 1 litru. Adăugați mierea și amestecați bine.
Păstrați preparatul la loc răcoros.
Mod de administrare
Din acest amestec delicios de fructe și miere se pot lua câte 2-4 lingurițe pe zi.
Preparatul poate fi dat și copiilor mărișori, câte 1 linguriță pe zi.
Citește și – De ce este bine să mâncăm fructe uscate iarna
Beneficiile fructelor uscate
Nuciferele și fructele uscate sunt o parte importantă a dietelor de tip mediteranean. Sunt servite mai ales ca gustare.
Dacă în urmă cu câteva decenii nucile erau evitate din cauza conținutului bogat în grăsimi și calorii, cercetările efectuate după anii ’90 au arătat că acestea sunt benefice pentru sistemul cardiovascular.
Ele conțin diverși macronutrienți și micronutrienți, plus compuși bioactivi care pot influența pozitiv bolile metabolice, precum hipercolesterolemia, hipertensiunea arterială și diabetul de tip 2.
Nucile sunt bogate în grăsimi bune, proteine, fibre, vitamine (E și B-uri), minerale (magneziu, potasiu, calciu, fosfor), compuși fenolici, carotenoide și fitosteroli.
Fructele uscate sunt o formă concentrată a fructelor proaspete. Profilul lor nutrițional este echivalent cu cel al fructelor proaspete în porții mai mici.
Conținutul de fitonutrienți este mai mare în stafide decât în struguri.
Consumate în mod frecvent, fructele uscate pot ajuta la prevenirea și/sau controlul afecțiunilor metabolice, precum sindromul metabolic, bolile cardiovasculare și diabetul de tip 2.
Citește și – Cum se folosesc stafidele sau alte fructe uscate în rețete
Surse articol:
1. Mikhail Tombak, Reîntinerirea organismului după o boală gravă, Cum să trăiești 150 de ani, Editura Paralela 45, Pitești, 2017, p. 244
2. Pablo Hernández-Alonso, Lucía Camacho-Barcia, Mònica Bulló, and Jordi Salas-Salvadó, Nuts and Dried Fruits: An Update of Their Beneficial Effects on Type 2 Diabetes, Nutrients. 2017 Jul; 9(7): 673: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5537788/
3. Sui Kiat Changa, Cesarettin Alasalvara, Fereidoon Shahidib, Journal of Functional Foods, Volume 21, March 2016, Pages 113-132, Journal of Functional Foods, Review of dried fruits: Phytochemicals, antioxidant efficacies, and health benefits: https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1756464615005812