LEACURI duhovnicești pentru cei care se MÂNIE adesea

Multora dintre noi ni se pare că doar răutățile săvârșite cu fapta sunt păcate. Mântuitorul ne spune însă că inclusiv vorbele rele și mânia îndreptate împotriva aproapelui sunt păcate la care trebuie să luăm aminte:

„Eu însă vă spun vouă: că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă” (Matei 5, 21-22).

despre mânie

Mânia ne biruie pe toți, spunea Părintele Cleopa. Furia, mânia și izbucnirile nervoase sunt stări care arată că sufletul nostru încă nu este curățit de patimi.

Sfântul Ioan Scărarul spune însă că mânia poate fi una ușoară, firească, sau poate deveni patimă și boală, de care să ne ferească Dumnezeu.

Sunt oameni care se mânie repede, dar tot la fel de ușor le trece. Aceștia nu țin ranchiună, nici supărare, ci repede își revin la starea normală, cerând iertare și împăcându-se cu ceilalți. Unii simt chiar părere de rău chiar și pentru un gând de furie împotriva cuiva.

Aceasta nu este o mânie periculoasă, pentru că este trecătoare. Despre ea se spune în Psaltire că ar fi o mânie firească: „Mâniați-vă, dar nu greșiți; de cele ce ziceți în inimile voastre, întru așternuturile voastre, vă căiți”. (Psalmul 4)

Starețul Nectarie de la Optina a sfătuit-o pe o femeie care se mânia repede să zică în mod repetat această rugăciune: „Doamne, miluiește! Prin rugăciune se curăță orice întinăciune.”

Sfântul Ioan Scărarul spune că într-un conflict cu cineva, trebuie să ne stăpânim primul cuvânt. Să nu spunem primul cuvânt, ca să nu-l rănim pe cel pe care l-am mâniat și ca să stingem pornirea mânioasă.

De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur spune un lucru foarte important, și anume că mânia sădită în firea noastră trebuie să se îndrepte împotriva păcatului și a diavolului, și nu împotriva aproapelui. „Când vezi pe un om că te ocărăște sau îți face rău, nu te supăra pe el, că nu-i vinovat el”. Diavolul îl îndeamnă la rău, iar pe noi să urâm pe fratele care ne-a greșit.

După porunca Domnului, trebuie să iubim pe cei ce ne fac rău și ne blestemă. Jean Claude Larchet spunea că trebuie să avem iubire și răbdare cu toți. Dragostea îndelung rabdă, nu se mânie, ci îndură tot ce vine de la aproapele. Iubirea îmblânzește iuțimea, iar pentru a ajunge la o astfel de iubire, trebuie să ne rugăm pentru cei care ne supără.

„Ți-a venit vreo ispită de la fratele și supărarea te-a dus la ură? Nu te lăsa biruit de ură, ci învinge ura cu dragostea. Și vei învinge în chipul acesta: rugându-te pentru el cu adevărat lui Dumnezeu„.

Chiar și atunci când ne aducem aminte de răul făcut de cineva, să ne rugăm pentru el și vom opri mânia.

Un alt tip de mânie este pizma, care îl face pe om să țină mânie mult timp împotriva cuiva, și chiar să se gândească la un fel de răzbunare. Aceasta este periculoasă.

Atunci când vedem că ne stăpânesc astfel de sentimente ranchiunoase, trebuie să ne cerem iertare să căutăm să ne împăcăm, ca să biruim pe vrăjmaș. Dacă rămânem în acest fel de mânie și conflict cu cineva, nu vom putea zice „Tatăl nostru”, pentru că mai rău ne osândim dacă vom îndrăzni să zicem: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Părintele Sofian Boghiu spunea:

Ca urmare a mâniei, dacă nu reușim să ne împăcăm în aceeași zi când ne-am certat cu cineva, apoi se așază în noi o patimă foarte periculoasă: ținerea de minte a răului.

Cea mai gravă mânie este zavistia, care zace mult în inima omului, spune Părintele Cleopa. Este a treia treaptă a mâniei, care poate ține și ani de zile. Unii oameni nu au putut ierta pe fratele lor nici la moarte.

După Sfinții Părinți, cele mai bune medicamente prin care ne putem împotrivi mâniei și păstra sufletul într-o stare de pace sunt răbdarea, blândețea și dragostea. Aceste virtuți se dobândesc prin multă trudă, și sunt un dar de la Dumnezeu.

„Rădarea înseamnă a suferi în liniște relele care ne vin de la întâmplările vieții sau de la semeni, a suporta fără tulburare criticile, ofensele, cuvintele insultătoare.”

Iată ce frumos spune Sfântul Maxim despre îndelunga răbdare:

„A sta neclinitit în împrejurări aspre și a răbdare relele; a aștepta sfârșitul încercării și a nu da drumul iuțimii la întâmplare; a nu vorbi cuvânt neînțelept, nici a gândi ceva din cele ce nu se cuvin unui închinător al lui Dumnezeu.”

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că mânia poate fi folosită doar atunci când trebuie să apărăm pe cineva care este nedreptățit sau suferă. În asemenea cazuri nu trebuie să rămânem indiferenți.