ISPITELE sunt „medicamente și plante tămăduitoare” – Starețul Iosif Isihastul

Părintele Iosif Isihastul îi scria într-o scrisoare de încurajare duhovnicească unui fiu duhovnicesc care căzuse într-o greșeală că „ispitele sunt medicamente și plante tămăduitoare care vindecă patimile cele nevăzute și rănile noastre cele nevăzute”.

„Am primit, fiul meu, scrisoarea ta, și am văzut în ea neliniștea ta. Nu te întrista, fiule. Nu te neliniști atâta! Dacă ai căzut iarăși, iarăși ridică-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Este nevoie de multă răbdare și de pocăință în fiecare clipă.

Starețul Iosif Isihastul

Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă, fă metanie și spune: „Iartă-mă, Doamne Hristoase, sunt om și sunt slab”. Fă metanie de îndată ce greșești, nu pierde timpul! Deoarece cu cât întârzii să ceri iertare, cu atât mai mult dai timp celui rău să-și întindă rădăcinile înlăuntrul tău.

Greșelile sunt folositoare deoarece ele ne pot ajuta să ne vedem propriile slăbiciuni și patimi. De cele mai multe ori cădem pentru că avem mândrie sau iubire de sine.

„Pentru că ai multă mândrie lumească, multă slavă deșartă, te lasă Mântuitorul Hristos ca să greșești și să cazi. Să înveți din toate slăbiciunile tale, să le simți pe propria-ți piele, și să ai apoi îngăduință și răbdare cu cei care cad.”

Vedem cât de folositoare sunt căderile, deoarece ele ne înmoaie inima, ne ajută să creștem în înțelegere și în îngăduință față de cei din jurul nostru și greșelile lor. Pocăința după o cădere ne împiedică să-i mai judecăm pe alții cu ușurătate.

„Să nu mai judeci pe frați atunci când cad, ci să le sari în ajutor. Deci ori de câte ori cazi, ridică-te și îndată cere iertare!”

Cei care doresc să sporească duhovnicește se întristează atunci când greșesc, fie din lipsă de atenție, fie din lenevire, fie din uitare, fie din altă pricină, se întristează și cad în deznădejde.

Starețul Iosif spunea despre aceasta:

„Faptul că ai căzut nu înseamnă că te-a părăsit Dumnezeu. Nu ascunde întristarea în inima ta, deoarece bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea, din care se nasc multe și din care se umple de amărăciune sufletul.”

Nu trebuie să-i dăm celui rău nici un prilej de bucurie asupra noastră. De îndată ce am greșit, să ne ridicăm în picioare și să ne întărim cu pocăința:

„Am păcătuit, Părinte, iartă-mă! Și astfel alungă întristarea. Numai atunci când vine harul lui Dumnezeu poate omul să stea pe picioarele sale. Altfel, fără har, mereu se clatină și cade. Curaj, și nu te teme deloc!”

Ispitele au rolul de a ne ajuta să ne curățim de patimi și de a ne întări în urcușul duhovnicesc, în credință și în răbdare:

„Ridică cuget curajos în fața ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poți curăți.

Pământul sufletului nostru face să crească mărăcini și buruieni după cădere. Acestea nu se smulg decât cu durere multă, cu mâini bătătorite și sângerânde și cu mult oftat. Plângi deci, varsă râuri de lacrimi, pentru ca să se înmoaie pământul inimii tale. Și când pământul se va înmuia, mărăcinii se vor smulge mai ușor.

Rabdă pentru a putea să câștigi cu fiecare dintre ispite, să dobândești plată, odihnă și bucurie în Împărăția cea cerească.”

Gheronda Iosif isihastul

Părintele Iosif mai este cunoscut și sub numele de Gheron Iosif sau Starețul Iosif Isihastul. Este unul din cei mai mari nevoitori din Muntele Athos ai secolului 20. S-a remarcat printr-un stil de viață deosebit de aspru, pe care l-a lăsat ca moștenire și ucenicilor săi.

Datorită ascezei sale trupești mai presus de fire și a luptei încrâncenate împotriva patimilor și a diavolilor care i se arătau aievea și se războiau cu el corp la corp, a primit de la Dumnezeu numeroase daruri duhovnicești și harisme: înainte-vederea, cunoașterea gândurilor, vedenii minunate, capacitatea de a vedea îngeri, pe Maica Domnului și pe Mântuitorul.

Starețul Iosif este considerat cel mai important restaurator al tradiției isihaste – rugăciunea inimii – din Sfântul Munte. S-a mutat la Domnul pe data de 15 august, în anul 1959, fiind asemenea unui mucenic care toată viața s-a jertfit pentru Dumnezeu. După adormirea sa, rămășițele sale trupești s-au arătat răspânditoare de bună mireasmă.