Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 oct.) – marea ocrotitoare a țării noastre

Hramul Sfintei Parascheva care are loc în fiecare an la Iași în ziua de 14 octombrie nu este o sărbătoare doar a ieșenilor, ci a tuturor românilor care vin din toate colțurile țării pentru a se închina și a săruta sfintele ei moaște.

Deși nu s-a născut, și nici n-a trăit pe meleagurile noastre, această sfântă a dorit să fie adusă la noi și să ne mângâie cu darul sfintelor sale moaște.

Sfânta Parascheva de la Iași

Sfânta Parascheva de la Iași

Trupul ei întreg se află în Catedrala de la Iași de peste 350 de ani, și nu puțini sunt cei care s-au învrednicit, prin atingerea cu credință de mâinile ei, a primi slobozire de boli, de necazuri și de multe întristări.

Mitropolitul Varlaam al Moldovei a scris viața Sfintei Cuvioase Parascheva, care a trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea, în Tracia, Epivata. Pe când avea numai zece ani, Sfânta Parascheva a auzit într-o biserică aceste cuvinte ale Mântuitorului care i-au trezit în suflet dorul de a-și închina toată viața lui Dumnezeu:

Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”. Deși părinții ei erau credincioși, n-au înțeles chemarea sfântă a fiicei lor la o viață mai presus de fire, și au certat-o și chiar au bătut-o de multe ori pentru că dăruia săracilor hainele ei scumpe.

Când a ajuns la vârsta tinereții, împreună cu fratele ei și-a împărțit partea de moștenire săracilor și a părăsit frumusețile acestei lumi, urmând calea călugăriei. După ce a ajuns la Constantinopol, sfătuită fiind de călugării de acolo, s-a îndreptat spre Pont. A petrecut cinci ani la Mănăstirea Maicii Domnului din Heacleea, apoi a plecat spre Ierusalim, dorind să rămână aici.

A intrat într-o mănăstire de călugărițe din pustia Iordanului, ostenindu-se în post și rugăciune și viețuire aspră pentru a dobândi desăvârșirea. Așa cum spune Mitropolitul Varlaam în cartea sa, Sfânta Parascheva se îngrijea acum doar de curăția sufletului și de răspunsul la întrebarea ce va fi la Judecată, pierzând grija pentru cele ale trupului: mâncare, veșminte, casă și slujnice.

Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis și i-a spus să lase pustia și să se întoarcă în locurile natale, căci acolo se cade să-și lase trupul și să se petreacă la Domnul, pe care L-a iubit. Căci așa a fost voia Domnului, să o ia la Sine la o vârstă fragedă de numai 25 de ani.

Ajungând din nou în Epivata, se purta ca o străină, și rugându-se cu post și lacrimi, s-a mutat către Domnul. I-au îngropat trupul neștiind nimeni cine este, doar bunul Dumnezeu, Care, la vremea rânduită, a descoperit sfințenia ei printr-o minune.

Așa s-a făcut că alături de mormântul ei au îngropat un marinar, iar când au săpat groapa, au descoperit trupul nestricat și frumos mirositor al sfintei. Apoi Sfânta însăși s-a arătat în vis unuia dintre aceia care săpase groapa, și un înger al Domnului l-a mustrat că n-au socotit trupul Sfintei Parascheva. Aceasta i-a poruncit acelui om să ia trupul ei și să-l așeze într-un loc de cinste. Această vedenia a mai avut-o și o femeie pe nume Eufimia.

Moaștele Sfintei Parascheva au stat în Epivata în Biserica Sfinților Apostoli două sute de ani, făcându-se multe minuni. Însă din pricina tulburărilor politice, acestea au fost strămutate în mai multe locuri.

Așa au ajuns în jurul anului 1235 la Târnovo, unde au rămas 160 de ani. mai apoi, din cauza năvălirii turcilor, au fost aduse la Belgrad, unde au rămas până în anul 1521, și apoi la Constantinopol, unde au stat 120 de ani. Ultima mutare a avut loc pe la anul 1641, pe pământ românesc, unde au rămas până azi.

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Cântarea 1

Ca pe uscat umblând Israel cu urme prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Alungă negura minţii mele, cu rugăciunile tale, Cuvioasă Parascheva, ca să laud cu cântări mărita, purtătoarea de lumină şi fericită pomenirea ta.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Ca un râu te-ai pornit din Sion, Mărită Parascheva şi bine ai adăpat cu Dumnezeieşti izvoare adunările credincioşilor, grăind: să cântăm Domnului cântare nouă.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu Dumnezeieşti străluciri luminându-ţi sufletul tău, Sfântă Parascheva, cu plăcere ai ars patima trupului, cu focul înfrânării, cântând adevărată cântare lui Hristos.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Cu Luminatele Raze ale Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, luminează întunecatul meu suflet şi tulburarea patimilor o îmblânzeşti cu mijlocirile tale, Curată.

Cântarea a 3-a

Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Tu, Înţeleaptă Maică Parascheva, te-ai umplut de Dumnezeiescul Duh şi te-ai arătat hrănind cu cuvânt viu şi de prisosit, cu dulceaţa creştinătăţii, pe cei ce te caută pe tine.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu Razele Dumnezeieştii Străluciri ai luminat pe toţi, Fericită Parascheva, alungând toată răutatea eretică şi cântând lui Hristos Dătătorului de viaţă: Sfânt eşti Doamne.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

La muntele Dumnezeieştilor fapte bune ai alergat, Sfântă Parascheva şi în norul vedeniilor plecându-te, te-ai unit cu Dumnezeu, luând tablele cele înţelegătoare ale Legii Darului.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Iată Scara pe care Iacov a văzut-o oarecând Întărită, pe care Se întărea Dumnezeu; Purtătoarea de lumină, Curată s-a arătat rămânând Fecioară.

Cântarea a 4-a

Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând, din cuget curat întru Domnul prăznuind.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu privegherea curăţindu-te Cuvioasă Parascheva, toată te-ai umplut de lumină, toată încăpătoare de Dumnezeu te-ai arătat şi toată te-ai arătat împreună părtaşă Duhului.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu foamea omorând zburdarea cea rea a tinereţilor, Fericită Parascheva şi durerile pustniceşti suferind din cuget curat, întru Domnul te veseleşti.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Strălucind cu îndreptările vieţii, mărită, te-ai arătat ascuţită ca o sabie a lui Hristos, tăind uneltirile diavoleşti, întărită fiind cu Dumnezeiescul Duh.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Sfeşnic cu totul Luminat, Dumnezeiască Masă, Locaş Dumnezeiesc, Chivot şi Toiag, înflorind în lume pe Hristos, te-ai arătat Maică Fecioară.

Cântarea a 5-a

Cu Dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce ne chemi din negura greşelilor.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu razele tale cele de lumină purtătoare, Sfântă Parascheva, ai pierdut întunericul negurii eretice şi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu luminându-te, luminezi marginile lumii.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Pe tine avându-te toţi folositoare, după vrednicie te cinstim, Preacuvioasă Parascheva; că te-ai arătat împreună vorbitoare cu îngerii şi podoabă fecioarelor, maică cuvioasă.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Arătatu-te-ai, Maică Parascheva, rază luminată, conducătoare celor rătăciţi, celor înviforaţi ocârmuitoare, celor ce se clatină întru cele cumplite tărie şi zid nesurpat.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Frumuseţea lui Iacov pe care a iubit-o Dumnezeu şi a locui a ales-o; Mărire pământenilor şi Năzuinţă păcătoşilor te-ai arătat Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Străluceşti ca ale soarelui străluciri de Raze Dumnezeieşti dătătoare de minuni, Preafericită Parascheva, celor ce laudă ostenelile tale cele pustniceşti şi minunatele lupte.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu lăudând-o cu cinste limba ta, de Dumnezeu Înţelepţită Parascheva, cântă cuvinte cu raze luminoase, ungând înţelepţeşte inimile adunărilor creştine.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Icoana cea zugrăvită cu totul cinstită şi sfântă cu dragoste o săruţi şi pierzi zugrăviturile celor fără de Dumnezeu; defaimi poruncile acelora, cele urâte de Dumnezeu şi fără Dumnezeu şi vesteşti cinstea şi închinăciunea icoanei lui Hristos.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Dumnezeu, Cel Ce toate le-a întocmit cu voia Sa şi pe toate le ţine, pe mâinile tale Se ţine trupeşte, Preacurată, Cel Ce cu Fiinţa Cea Dumnezeiască este Necuprins.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Pe sfânta folositoare a celor ce sunt întru nevoi, toţi cu dreaptă credinţă să o lăudăm, pe Preacinstita Parascheva. Că aceasta, lăsând viaţa cea stricăcioasă, pe cea nestricăcioasă a luat în veci. Pentru aceasta mărirea a aflat şi dar de minuni, cu Dumnezeiasca poruncă.

Cântarea a 7-a

Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Drept ţintă, maică, cuvântul Mirelui Hristos ai urmat Aceluia cu neabătut dor, doamnă, numită Sfântă Parascheva, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul nostru.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

De frumuseţea care se strică nu te-ai grijit, Cuvioasă Maică Parascheva, privind la răsplătirea care este acolo şi ai luat mărire neîmbătrânitoare, Dumnezeiasca podoabă şi veselie.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cu râurile cuvintelor tale cele de miere izvorâtoare, Sfântă Parascheva, umpli sufletele oamenilor de veselie Dumnezeiască, ale celor ce, cu laudă, măresc cu cântări pe Dumnezeu Cel întru totul Mărit.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Mare Taină S-a făcut întru tine, Fecioară Maică; Fiul lui Dumnezeu din pântecele tău S-a Întrupat şi tuturor S-a arătat; Căruia veselindu-ne îi cântăm: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Cântarea a 8-a

Din văpaie rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

După legea părinţilor, ţinând adevărata credinţă părintească, preafericită, ai scuipat feţele diavolilor, sărutând icoana Domnului cu temere de Dumnezeu; primind pe Cel Ce S-a arătat în lume din Fecioară, pe Care Îl preaînălţăm în veci.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Minte Dumnezeiască şi alăută cu totul întocmită a Preasfântului Duh te-ai arătat, maică, prin glăsuitoare laudă de căpetenie a credincioşilor, stâlp al Ortodoxiei şi înţeleaptă întărire; îndreptarea Bisericii, lauda monahilor şi podoaba tuturor cuvioşilor, te-ai arătat, lăudând pe Hristos în veci.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Purtătoare de mir a Preasfântului Duh te-ai arătat Maică, prin vărsarea mirului învăţăturilor tale celor cu bună mireasmă şi înţelepte, pierzând stricăciunea înşelăciunii cea rău mirositoare şi bine înmiresmând cinstita Biserică cu binefacerile tale, Sfântă Parascheva, strigând neîncetat: cu cântări Te preaînălţăm, Hristoase, în veci.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Muntele lui Dumnezeu Cel Gras, pe care proorocul de demult lăudându-l l-a arătat, tu eşti, Fecioară; din care s-a tăiat Piatra cea din capul unghiului, Hristos şi a sfărâmat puterea idolilor. Pe Acesta neîncetat Îl lăudăm şi-L preaînălţăm în veci

Cântarea a 9-a

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Luptându-te tu pentru Biserica lui Hristos, ucigaşul de oameni neputând să te vadă, îţi trimitea ispite. Însă, rămânând neclătinată, vrăjmaşilor celor de gând le-ai stat împotrivă vitejeşte, închinându-te icoanei lui Hristos, de Dumnezeu Înţelepţită Parascheva.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Împodobită cu vitejie nespusă şi cu străluciri prealuminate, preafericită, cu bucurie stai înaintea Scaunului lui Dumnezeu, unde este glasul celor ce prăznuiesc, de Dumnezeu Înţelepţită, Sfântă Parascheva.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Cinstea cea vrednică a luptelor tale ai luat-o şi ca purtătoare de cunună săltând acum în ceruri, împreună cu îngerii, unde este soborul proorocilor şi al Apostolilor şi multa oaste a mucenicilor şi unde este adunarea patriarhilor, adu-ţi aminte de noi, Preacuvioasă Maică Parascheva.

Sfântă Preacuvioasă Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi

Ajutătoarea împăraţilor celor credincioşi în războaie, dă poporului nostru biruinţă asupra vrăjmaşilor, Născătoare de Dumnezeu, acoperindu-l de toată răutatea tu, Maica lui Dumnezeu, Preacurată, care nu ştii de nuntă; ca, lăudând pe Fiul tău, pe tine să te mărim.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi

Arătatu-te-ai, Cuvioasă Parascheva, Bisericii ca alt soare, luminând-o pe ea cu fulgerele minunilor tale şi luminând pe cei ce strigă ţie cu credinţă: Bucură-te, lauda pustnicilor şi podoaba fecioarelor!

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Viaţă pustnicească şi fără gâlceava iubind şi în urma lui Hristos, Mirelui tău, cu dragoste alerg
ând şi jugul cel bun al Aceluia în tinereţile tale luând, cu semnul Crucii bărbăteşte întrarmându-te, împotriva vrăjmaşilor celor de gând şi cu luptele pustniceşti, cu postul, cu rugăciunile şi cu picăturile lacrimilor, cărbunii patimilor ai stins, vrednică de laudă, Sfântă Preacuvioasă Parascheva; şi acum, în Cămările Cereşti stând înaintea lui Hristos, împreună cu înţeleptele fecioare, roagă-L pentru noi, cei ce cinstim sfântă prăznuirea ta.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.