„Totdeauna Dumnezeu AJUTĂ, totdeauna ajunge la timp, dar cere de la noi RĂBDARE” – Starețul Iosif din Muntele Athos

Răbdarea este una din virtuțile cele mai mari și mai frumoase, care îl fac pe om să se asemene cu Dumnezeu.

În rugăciunile Bisericii se vorbește de multe ori despre îndelungă răbdarea lui Dumnezeu, și despre cât de mult ne așteaptă pe fiecare să ne întoarcem, adică să ne căim de păcatele noastre și să ne îndreptăm viața.

Gheron Iosif Isihastul

Această răbdare trebuie să o dobândim și noi. În relațiile cu cei din jurul nostru, sub formă de dragoste, înțelegere și îngăduință, iar în raport cu noi înșine, sub formă de liniște, nădejde și smerenie.

Se cuvine să ne deprindem cu răbdarea chiar atunci când cerem ceva de la Dumnezeu, și așteptăm cu un neastâmpăr caracteristic copiilor mici, pentru a ni se împlini dorința.

Părintele Iosif Isihastul, unul din cei mai mari nevoitori din Muntele Athos care a trăit între anii 1898 și 1959, spunea unei persoane într-o scrisoare că Dumnezeu aude întotdeauna cererile noastre, și că El știe mai dinainte ce Îi vom spune, ce Îl vom ruga. Însă vrea de la noi să arătăm răbdare și credință.

„Totdeauna Dumnezeu ajută, totdeauna ajunge la timp, dar vrea de la noi răbdare. El aude de îndată ce noi strigăm, dar nu după cum crezi tu”, spunea Părintele Iosif în scrisoare.

„Tu crezi că glasul tău nu a ajuns numaidecât la sfinți, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, înainte chiar de a striga tu, sfinții s-au și repezit să-ți ajute, cunoscând că îi vei chema în ajutor și vei cere apărarea lor cea de la Dumnezeu.

Tu însă, nevăzând dincolo de cele ce se văd, și necunoscând că Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta să se împlinească îndată, ca fulgerul. Nu este așa.”

Atunci când ni se pare că Dumnezeu întârzie să vină și să ne ajute, trebuie să ne gândim că aceasta este o încercare a credinței. Dacă am cerut ceva bun pentru sufletul nostru, trebuie să avem răbdare ca Dumnezeu să împlinească atunci când acel lucru ne va fi de folos atât nouă, cât și celor din jurul nostru.

„Domnul cere de la tine răbdare. Vrea ca tu să arăți credința ta. Nu este suficientă rugăciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea să fie împreună lucrătoare la cele pe care le conține rugăciunea, și apoi trebuie să înveți să aștepți.

Așa cum spunea Starețul Iosif, noi nu vedem lumea în ansamblul ei, și nu știm ce este mai bine pentru toți. Nu cunoaștem planul lui Dumnezeu, ci gândim doar din perspectiva noastră, care poate fi îngustă, limitată, sau chiar egoistă.

Acum te mânii, te mâhnești și te necăjești, gândind că Tatăl ceresc întârzie să-ți răspundă. Eu îți spun că aceasta se va împlini așa cum dorești – se va împlini neapărat – dar este nevoie de rugăciune din tot sufletul și de așteptare.”

Rugăciunea fără credință și răbdare este incompletă. Hristos Domnul ne-a arătat cum să ne rugăm, cum se cuvine să ne rugăm: „Doamne, fie voia Ta, facă-se precum voiești Tu, nu precum voiesc eu!”

Cât de frumos spune Părintele Iosif mai departe:

„Când, rugându-te și cerând de la Dumnezeu ceva ajungi la deznădejde, atunci este aproape de tine împlinirea cererii. Când vei înceta să-ți amintești de ceea ce ai cerut, atunci îți va veni ca dar al răbdării și al așteptării tale. “

Această întârziere sau tăcere din partea lui Dumnezeu are scop pedagogic și lecuitor:

„Hristos vrea să vindece vreo patimă ascunsă din tine, de aceea amână împlinirea cererii. Dacă primești mai repede decât te aștepți tu, patima ta rămâne nevindecată. Dacă aștepți, primești și ceea ce ai cerut, și vindecarea patimii. Și atunci te vei bucura cu bucurie mare, și vei mulțumi cu căldură lui Dumnezeu, Care pe toate le zidește cu înțelepciune, și le face spre folosul nostru.”

Starețul Iosif o povățuiește apoi pe această persoană să se întărească sufletește, pentru a gusta din roadele răbdării și a cunoaște cât folos duhovnicesc aduc ispitele și necazurile:

„Nu ai nici un folos dacă te mâhnești, dacă te superi, dacă spui cuvinte rele. Prin așteptare și îndelungă-răbdare vei arde pe diavol. După ce trece încercarea, vine atâta mângâiere, ca și când ai fi în rai, fără trup. Atunci când încercarea va trece, te vei umple de bucurie. Atunci vei dori cu sete să vină iarăși ispitele, pentru că ai cunoscut cât folos aduc.

Dacă vrei să guști și tu iubirea lui Hristos, îndură ceea ce vine asupra ta. Nu în ceea ce-ți place ție, ci în ceea ce vrea Domnul să te încerce. De aceea ne lasă ispitele Domnul, ca să ne curățim de toate prejudecățile. Acestea sunt săpunul și lespedea pe care lovindu-ne întruna, ne albește.

Îndrăznește, deci, și întărește-te în Hristos Domnul, îndurând tot ceea ce vine asupra ta, primind, împreună cu durerea, pacea și harul lui Dumnezeu. Să păstrezi scrisorile pe care ți le trimit, să le ai atunci când ești încercată de necazuri.”

Surse:
1. „Gheron Iosif, Mărturii din Viața Monahală”
2. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/08/17/gheron-iosif-totdeauna-dumnezeu-ajuta-totdeauna-ajunge-la-timp-dar-este-nevoie-de-rabdare/