ARSENIE BOCA – spre rugăciunea neîncetată…

O unificare a voinței, ba chiar a tuturor facultăților noastre sufletești izbutește s-o ajungă abia rugăciunea.

Arsenie Boca – Despre Rugăciune

Matei 18:

19. Dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ în privința unui lucru (mântuirea) pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, carele este în ceruri.

20. Căci unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.

Cuvintele cestea, pe lângă înțelesul literei, mai au și următorul înțeles: pământul este trupul, iar mai cu deosebire inima; cei doi sau trei sunt puterile sufletului, care, dacă se vor învoi pe pământ, adunându-se într-un gând, va fi și Dumnezeu în mijlocul lor.

Unirea puterilor sufletului pe pământul inimii, însemnează iubirea, căci numai ea unește cele învrăjbite. Iar iubirea, cerând ceva de la Dumnezeu, Tatăl răspunde celor doi, sau trei de pe pământ, dăruindu-le iubirea Sa din ceruri, care este Fiul Său, și așa ne aflăm având pe Dumnezeu, carele este iubire, în mijlocul nostru.

Minunea acestei adunări a puterilor sufletului, învrăjbite de forța ucigașă a păcatului, nu e cu putință decât în numele lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”, după îndemnarea Sf. Pavel: ”Neîntrerupt vă rugați”, săvârșește minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite întreolaltă de păcat.

Stăruim în tot chipul cu putință asupra unirii cu Hristos cu fiecare din puterile sufletului, precum și asupra puterilor înseși, pentru că mântuirea – singurul bun ce ne trebuiește cu adevărat, este, pe rând: o lucrare și a minții, și a voinței, și a dragostei; mai mult: o lucrare îmbinată armonic și mult sporită; puterile sufletești înmulțindu-se, nu numai adunându-se.

Sub lucrarea preafericitului nume (a lui Iisus), puterile sufletului: mintea, iubirea și voința, se întorc de la iubirea lumii, la care le-a încovoiat vicleanul, iarăși la Dumnezeu, spre care erau zidite. Preafericitul nume ne readuce iarăși din robia contra firii, la lucrarea cea după fire.

Darurile Sf. Botez ne îmbie, lăuntric prin conștiință, și dinafară prin cuvântul Bisericii, la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Lucrarea poruncilor, care păzesc viața curată și dau viață celui care le împlinește, tocmai slujba aceasta o are: dezgroparea comorii, sau deșteptarea puterilor sădite în noi la a doua naștere, trezirea la viața cea după Hristos și Duhul Sfânt.

Că Dumnezeu se găsește în poruncile Sale și prin porunci vine la noi și pe noi ne strămută în Sine; și precum și întors: prin fărădelegi se strecoară vrăjmașul și ajungem de-o asemănare cu el.

Deci cei ce ajung hotarul morții în nelucrarea poruncilor nu se vor mântui, ca unii ce n-au aflat comoara, ba și talantul de negustorie l-au îngropat în pământ.

(Fragmente din „Cărarea Împărăției”, Părintele Arsenie Boca, Deva, 2006)