Prin necazuri, Dumnezeu ne învață să ne punem nădejdea în ajutorul Lui

Indiferent de cât de mari sau mici sunt dificultățile și problemele care se ivesc în viața noastră, toate au același scop: să ne deschidem ochii și inima spre Dumnezeu, și să ne apropiem de El prin rugăciune și smerenie.

Nădejdea în Dumnezeu

Astfel înțelegând pricina pentru care suntem încercați acum sau mai târziu în decursul vieții, realizăm că necazurile care ne vin sunt de fapt o binecuvântare de la Dumnezeu, și o cale de a-L cunoaște și de a ne face părtași milei și dragostei Lui nemăsurate.

Foarte mulți oameni L-au descoperit pe Dumnezeu în urma unei întâmplări nefaste din viața lor, iar această descoperire minunată i-a schimbat cu totul, i-a făcut alți oameni.

Când Dumnezeu se descoperă sufletului, acesta se umple de lumină și de o bucurie negrăită, care nu se aseamănă cu nimic din bucuriile lumii acesteia. Este o bucurie mai presus de ceea ce cunoaștem prin simțuri. Este o întâlnire tainică și profundă cu Cel care ne-a zidit și ne-a iubit atât de mult, încât S-a jertfit pentru noi.

Cât timp ne merge totul bine, nu-L vedem pe Dumnezeu, și credem că ne descurcăm atât de bine datorită forțelor noastre. Or, atunci când omul simte că nimeni și nimic nu-i poate soluția problemele și alina durerea, se îndreaptă spre Dumnezeu, ca spre cel Atotputernic, Atoateștiutor și Atoatefăcător, având nădejdea că El va auzi rugăciunile lui și-l va izbăvi.

“Fără Mine nu puteți face nimic”, Însuși Hristos spune aceasta, arătându-ne că toate se mișcă numai cu voia lui Dumnezeu. Noi nu avem viață în noi înșine, ci ea ne este dată de Dumnezeu, Care este izvorul vieții. Nu suntem stăpâni pe viața noastră, căci Altul este Acela care hotărăște soarta și lungimea vieții noastre. Noi am primit de la Dumnezeu libertatea de a alege între bine și rău, și putere să împlinim poruncile Lui pentru a avea viață veșnică.
Suferința trupească sau sufletească îl face pe om mult mai sensibil la lucrurile spirituale și mai simțitor a celor nevăzute. Astfel, omul descoperă în profunzimile ființei sale un dram de credință în Dumnezeu, sădită în el de când s-a zămislit în pântecele maicii lui, căci toți purtăm chipul Aceluia care ne-a zidit dintru început.

Când ajungem să deznădăjduim de noi înșine și de ajutorul semenilor noștri, se naște în noi în chip tainic și minunat, nădejdea în mila lui Dumnezeu și în puterea Lui de a interveni și a preface întristarea noastră în bucurie. Atunci realizăm că adevăratul ajutor de Sus vine.

Bucuria de a-L găsi pe Dumnezeu în necazuri, în boli, în întristări și alte feluri de neputințe, este covârșitoare, iar cei care s-au întâlnit cu Dumnezeu în urma unui necaz, pot da mărturie despre

Mântuitorul, vorbind despre Sine, a spus că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. (Luca 19, 10) Această mărturie ne arată cât de mult ne iubește Dumnezeu, și cât de mult însetează să ne facă să-L iubim pe El mai mult decât orice pe lumea aceasta.

Dumnezeu caută în fel și chip să ni se apropie, El, Care deși este pretutindeni, numai în inimile noastre cu greu își găsește locaș. Sfinții Părinți spun că Dumnezeu voiește să reverse cu îmbelșugare darurile Sfântului Duh, însă nu găsește inimi curate în care să se sălășluiască. Dumnezeu caută la cei care s-au deșertat pe ei de ei înșiși, s-au golit de grijile lumești și îl caută pe Ziditorul lor spre a se asemăna Lui în bunătate, dragoste, smerenie, blândețe, iertare și milă față de toți.

Nu doar când avem necazuri este bine să ne punem nădejdea în Dumnezeu, ci în orice clipă a vieții noastre să avem inimile îndreptate spre Dumnezeu, cerând totdeauna ajutorul și ocrotirea Lui. Înainte de a ne apuca de ceva, să căutăm spre Dumnezeu și să zicem: „Doamne, facă-se voia Ta, că Tu știi mai bine dacă acest lucru îmi este de folos. Tu știi mai bine ce îmi este mie de folos. Arată-mi calea pe care să merg, îndreptează viața și pașii mei spre tot ceea ce îți este Ție bineplăcut.” Această lăsare în voia lui Dumnezeu este ca un medicament pentru minte și suflet, căci nădejdea în Dumnezeu tămăduiește rănile și suferințele care se nasc din pricina îngrijorării excesive față de viața noastră.