Rugăciune către Domnul, pentru curățirea și îndreptarea vieții

Ori de câte ori ne aducem aminte de Dumnezeu, inima noastră se încălzește și prinde viață. Atunci când ne deschidem mintea spre vorbirea cu Dumnezeu prin rugăciune, întreaga noastră ființă se face vie, și o vesele negrăită umple viața noastră.

Rugăciune

Această reînviere a ființei noastre are loc doar atunci când ne rugăm, când facem o faptă bună, când ajutăm pe cineva, când ne oprim de la a-i judeca pe alții, când răspundem cu iubire în locul răutății, când stingem mânia și vrajba cu pace, și ori de câte ori alegem binele în locul răului, precum ne-a învățat Hristos.

Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu atrage în viața noastră acest dar al Duhului Sfânt, despre Care se spune că este „dătător de viață”. Așa se explică de ce atunci când ne rugăm și facem fapte bune simțim în noi bucurie, dragoste și pace, stări care nu seamănă cu nimic din cele ce ne oferă oamenii sau plăcerile și desfătările lumii.

Această bucurie care cuprinde inima când vorbim cu Dumnezeu și ne străduim să iubim pe aproapele nostru și să facem ce ne-a poruncit, nu este o bucurie lumească, ci una dumnezeiască, dăruită nouă de sus. Cei care au gustat această dulceață a Duhului Sfânt, caută mereu să se sature de ea, și nu mai dorește nimic din cele lumești, trecătoare. Rugăciunea ne ajută să intrăm în legătură cu Dumnezeu, Care mereu este prezent și ne așteaptă, și să rămânem uniți cu El, pentru a ne bucura de toate binefacerile și revărsările Lui de lumină și iubire.

Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Cel ce Te-ai arătat în lume ca să ridici păcatul ei, Cel ce Te-ai făcut om fără de păcat, ca să ne slobozești de la rătăcirea vrăjmașului, să ne dai nonă viața veșnică și să ne mântuiești, ridică de la mine toată nesimțirea și nepriceperea, lenevia, lucrarea cea urâtă, neluarea aminte și obișnuința cea rea.

Schimbă Doamne, iubitorule de oameni, înclinarea cea iubitoare de păcat în voință bună, în lucrarea cu osârdie a poruncilor Tale dătătoare de viață, în poftire de bunătățile Tale cele negrăite, în dorire neîncetată de împărăția Ta.

Pune în sufletul meu dorul dobândirii veseliei celei cerești, ca încă de aici de pe pământ, să iau arvunile vieții celei veșnice, și în lume să petrec ca cei mai presus de lume, precum Tu Doamne, Ziditor minunat, ai zidit pe om din început și așa voiai să petreacă de-a pururea.

Strălucește peste mine, Soare al dreptății, Lumina lumii, razele Tale cele dulci și de viață făcătoare, și încălzește toată firea mea cea necunoscătoare.

Luminează-mi puterile sufletului meu, înțelepțește-mi mintea, întărește-mi cugetul, întemeiază-mi gândul, îndreptează-mi imaginația, înfrânează-mi ochii, și povățuiește-i să vadă curat și drept.

Deschide-mi urechile spre ascultarea înțelepciunii și a cuvintelor Tale cele sfinte. Îngrădește-mi mirosul, și-l îndreaptă să alerge la mireasma cea bună a mirului Tău celui înțelegător, Mire cel frumos în podoabă decât toți fiii oamenilor.

Ocârmuiește-mi pipăirea, ca mâinile mele să se întindă cu cuvioșie spre facerea de bine spre cel de aproape, iar picioarele mele să alege cu osârdie pe calea cea dreaptă a sfintelor tale porunci, și să vestească pacea.

Sădește în inima mea, Doamne, frica Ta cea preacurată, și prin ea, întraripează-mă către dragostea Ta.”