OMUL, zidire de mare preț – Arsenie Boca

Lumea, adică Universul văzut al formelor materiale, și Universul nevăzut al spiritelor pure, este expresia bunătății lui Dumnezeu. Ea a fost creată pentru ca să se bucure de bunătatea dumnezeiască. Viața tuturor făpturilor participă la bucuria în Dumnezeu, după gradul de ființă pe care îl au, și după capacitatea cu care a fost înzestrată fiecare.

Arsenie Boca

În această ierarhie, omul ocupă un loc central. Prin trup, el aparține lumii fizice, iar prin suflet, aparține lumii spirituale. În marele cosmos, ele e un microcosmos, cum îl numește Ioan Damaschin.

Ființele spirituale ale creației făcute după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, sunt libere, adică posedă voință proprie. Îngerii sunt liberi, omul e liber. Păstrarea lor în armonia primordială a bucuriei de viață e lăsată la libera lor voie. Bucuria de a trăi în lumina dumnezeiască, e cu atât mai mare, cu cât e un act liber.

O parte din îngeri s-a prăbușit din armonia cerească din cauza trufiei. Omul s-a prăbușit călcând de bună voie rânduiala stabilită de Dumnezeu. Dacă armonia paradisiacă a lumii primordiale e opera lui Dumnezeu prin Cuvântul, răul care înveninează lumea își are izvorul în păcatul primului om.

O piatră a căzut în lac, dar căderea ei nu privește numai piatra, ci se repercutează asupra lacului întreg, pe care îl tulbură până la maluri.

În noua situație a căderii din armonia paradisiacă, omul suferă. El constată în propriile mădulare răul, durerea, moartea. Și le constată în toată lumea înconjurătoare. Păcatul lui se răsfrânge asupra lumii întregi, și lumea întreagă suferă împreună cu el. Fiindcă omul, ca microcosmos, face ca răul din el să se repercuteze asupra lumii din afară.

Istoria omenirii căzute e în cea mai mare parte istoria păcatului în desfășurare. Ea pare imaginea răsturnată în dezordine a Paradisului legendar.

Două sentimente puternice sporesc tristețea și durerea omului căzut: sentimentul rămânerii pe dinafară din armonia superioară a lumii spirituale, și refuzul de a accepta integral condiția de mizerie în care își ispășește pedeapsa.

Întruparea Mântuitorului și ispășirea păcatului omenesc prin crucificare, deschid din nou poarta Paradisului spiritual. Creștinismul este a doua creație a lumii. Organul prin care se revarsă din nou în viață energiile Harului dumnezeiesc e Biserica. Ușa ei e poarta redeschisă a Paradisului.