Rugăciune 14 octombrie către Sfânta Parascheva

Sfinții s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu. La ajutorul lor alergăm atunci când suntem împresurați de necazuri și boli.

De la dânșii luăm nu doar tămăduirea trupului, ci și a sufletului.

Rugaciune 14 octombrie catre Sfanta Parascheva

Rugaciune 14 octombrie catre Sfanta Parascheva: Basilica

Chiar dacă Sfânta Teodora de la Sihla a fost înstrăinată de noi, Dumnezeu a binevoit să ne dăruiască o altă mare ocrotiroare. Sfânta Parascheva de la Iași este o comoară de mare preț a țării noastre.

Dumnezeu a rânduit ca ea să vină pe meleagurile noastre și să ne fie mângâietoare, apărătoare și ajutătoare în nevoi. Mai multe despre viața ei puteți citi în acest articol.

La racla moaștelor sale vin sute și mii de pelerini în fiecare an. Cei care se închină cu credință se împărtășesc de harul ei tămăduitor, care se revarsă neîncetat și niciodată nu se împuținează.

Trupul sfintei este întreg, nestricat, păstrându-se astfel de sute de ani. Creștinii pot atinge mâna Sfintei Parascheva și o pot săruta, bucurându-se astfel de o „comunicare” directă cu ea.

În ultimii ani au apărut cărți cu numeroase minuni săvârșite prin mijlocirea ei. Harul său vindecă boli trupești, dar și patimi sufletești. Scoate din necaz, alină suferințe, înlătură primejdii și ispite, povățuiește tainic pe cei rătăciți de la credință, însuflețește pe cei reci, dă rod pântecelui.

Credincioșii se pot ruga Sfintei Parascheva citindu-i acatistul sau paraclisul. Pot chema ajutorul ei în diferite nevoi și situații dificile.

Rugăciunea către Sfânta Cuvioasă Parascheva pe care am postat-o mai jos cuprinde cereri duhovnicești. Ele exprimă dorința unui suflet care râvnește dobândirea virtuților prin nevoință și rugăciune.

Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva

Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânt, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt  – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele.

Și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune. Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva, la tronul Sfintei Treimi.

Și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin”.

Citește și:

Paraclisul Preacuvioasei Parascheva de la Iași
Acatistul Sfintei Parascheva, vistierie de mare preț a României
Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 oct.) – marea ocrotitoare a țării noastre

Sursă articol: Doxologia, Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva: https://doxologia.ro/rugaciune-catre-sfanta-cuvioasa-parascheva-0

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.