Rugăciune pentru dobândirea blândeții

Această rugăciune pentru dobândirea blândeții și discernământului a fost alcătuită de Episcopului Macarie Drăgoi. Este adresată Sfântului Macarie cel Mare, care a viețuit în pustia Egiptului în secolul al 4-lea.

Acesta mai este cunoscut și sub numele de Macarie Egipteanul, pentru a-l deosebi de alt mare pustnic, anume Sfântul Macarie Alexandrinul care este prăznuit în aceeași zi (19 ianuarie).

Rugaciune pentru dobandirea blandetii

Sfântul Macarie cel Mare a fost ucenicul Sfântului Antonie cel Mare. A intrat în pustia sketică prin anul 330, pe când avea doar 35 de ani.

În unele icoane este înfățișat în oglindă cu un heruvim, voind a se arăta prin această reprezentare viețuirea lui cea înaltă, asemenea îngerilor.

Sfântul Macarie cel Mare s-a umplut de toate bunătățile cerești, făcându-se vas ales al Duhului Sfânt. Omiliile sale cuprind sfaturi nu doar despre rugăciune, post și nevoințele ascetice ale celui care vrea să se unească după har cu Dumnezeu, ci și despre lucrarea virtuților.

Pentru ca omul să se ridice la asemănarea cu Ziditorul Său, trebuie să se silească pe sine a împlini poruncile: dragostea de aproapele, răbdarea, blândețea, smerenia.

Cuprins
Toggle
Virtuțile se dobândesc prin exercițiu și prin harul lui Dumnezeu
Pildă de blândețe din viața Sfântului Macarie cel Mare
Rugăciune pentru dobândirea blândeții

Virtuțile se dobândesc prin exercițiu și prin harul lui Dumnezeu

Virtuțile nu se dobândesc doar prin efort propriu, ci numai prin harul lui Dumnezeu. Omul trebuie să facă partea sa, să se ostenească în acestea, însă Cel Care va da în cele din urmă virtutea, este Domnul.

Virtuțile sunt un dar, care vine nu dintr-o lucrare proprie, izolată, ci dintr-o împreună-lucrare a omului cu Dumnezeu.

Cei care vor să dobândească blândețea trebuie să o ceară de la Dumnezeu și să aștepte încercarea în aceasta. Când cerem de la Dumnezeu o virtute, El ne va oferi prilejul și circumstanțele necesare pentru a o lucra. Ne poate da, de pildă, o conjunctură care ne provoacă la avea fie blândețe, fie mânie.

Până când sufletul învață blândețea, trebuie să treacă prin multe căderi. Pentru a se deprinde cu lucrarea acestei virtuți, trebuie să cunoască din experiență cât de amară este mânia și răutatea. Mânia îndepărtează pe Duhul Sfânt de la om, la fel ca toate celelalte patimi.

Pildă de blândețe din viața Sfântului Macarie cel Mare

Sfântul Macarie cel Mare este o pildă de blândețe pentru oricine, nu doar pentru sihaștri sau monahi, ci și pentru cei care viețuiesc în lume.

Căci el acoperea cu mantia iubirii și smereniei sale căderile fraților și greșelile lor. Era mult iubit și cinstit ca unul care arăta blândețe, milă și răbdare multă față de cei neputincioși sau stăpâniți de vicii și patimi.

În viața Sfântului Macarie există o întâmplare care vădește blândețea și iubirea sa de oameni. Odată, pe când mergea prin pustie cu ucenicul său, Sfântul Macarie l-a trimis mai înainte pe acela, ca el să se poată ruga în taină.

Ucenicul a întâlnit în drum un preot păgân și i-a spus: „Unde alergi, diavole?” Mâniindu-se din cauza salutului răutăcios al tânărului, a început a-l bate cu bucata de lemn pe care o avea pe umeri.

Mai târziu, pe preotul acela l-a întâlnit și Cuviosul Macarie, care l-a salutat cu blândețe: „Ziua bună, truditorule”.

Mirându-se de cuvintele bătrânului, păgânul acela s-a simțit mișcat și l-a întrebat de ce i-a vorbit astfel. La care Sfântul Macarie i-a zis: „Văd că te nevoiești prin muncă, duci povară grea”.

Atunci preotul acela i-a spus bătrânului că mai înaintea lui a întâlnit un călugăr rău, care l-a numit demon și pentru aceasta l-a bătut. „Dar văd că tu ești omul lui Dumnezeu”. Și căzând în genunchi, l-a rugat să îl facă și pe el călugăr, asemenea lui.

Sfântul Macarie l-a luat cu el și ajungând la locul unde zăcea ucenicul bătut, l-au ridicat și l-au dus la mănăstire. Sarcedotul acela a ajuns într-adevăr călugăr și încă unul foarte smerit și îmbunătățit.

Iată cât de mult poate schimba sufletul omului un cuvânt frumos, bun și pașnic, plin de blândețe și nerăutate.

Chiar și un păgân a recunoscut în Sfântul Macarie un „om al lui Dumnezeu”, pentru că a arătat blândețe față de nevrednicia lui. Spre aceasta a fost atras sufletul lui. Răutatea desparte pe oameni și în îndepărtează de bine, iar blândețea îi unește pe oameni și îi duce la Dumnezeu.

Modelul cel mai mare de blândețe pentru creștini este chiar Hristos. Pentru aceea ne spune: „Învățați-vă de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre”.

Blândețea este o odihnă a sufletului, o stare de liniște și netulburare. Ea se vede mai ales atunci când apar ispite, certuri și dispute între oameni. Blândețea este strâns legată de răbdare, cumpătare, smerenie și dragoste.

Rugăciune pentru dobândirea blândeții

„Sfinte Cuvioase Macarie, cel care te-ai învrednicit a fi numit odinioară de contemporani „dumnezeu pământean” pentru blândețea, mila și îndelunga răbdare față de frații cei neputincioși, grăbește de ne acoperă cu aripile rugăciunilor tale de năvala ispitelor care ne vin de la lume, de la trup și de la viclean. „Vas ales” al înțelepciunii celei de sus, povățuiește-ne întru nevoință și învață-ne întru pocăință.

„Copil bătrân” care ai câștigat Împărăția urmând cuvântului Mântuitorului, scoate-ne din starea celor îmbătrâniți în rele și patimi. „Heruvimi al pustiei”, du-ne în pustia cea lăuntrică, spre izbăvirea de Babilonul desfrânării din afară. Învățător mult-iubit al demnității de a fi creștin, îmboldește în noi glasul conștiinței, ca să ne aflăm întru adevăr. Iubitor al sărăciei și al smereniei, insuflă în noi singurul dor de Împărăția lui Hristos.

Sfinte Macarie cel Mare, minunate învățături picuri în inimile noastre. Îndulcește-ne amarul viețuirii în lume cu har nemăsurat. Fă-ne iubitori ai slavei Împărăatului făpturii, iar pe cele slăvite ale lumii învață-ne să le disprețuim. Din cursele diavolești ne scoate până la cea mai de pe urmă suflare a noastră pe pământ.

Cu smerenia ajută-ne să biruim întăriturile trufiei omenești. Cu pacea lăuntrică ajută-ne să trecem tulburările și războaiele cele nevăzute. Tu ne-ai povățuit pe noi, sfintei al lui Dumnezeu, în lupta cu patimile care se duce până la sfârșit, fiindcă numai harul ne păzește de căderea în păcat.

Pentru aceea te rugăm, Sfinte Macarie cel Mare, până întru sfârșit ne povățuiește și întru războiul cel nevăzut ne însoțește, ca prin rugăciunile tale, Sfinte Părinte, să ne izbăvim, dobândim blândețe și discernământ, iar la Judecata de Apoi să ne învrednicim de bunătățile cele veșnice. Amin”.