Dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, șansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici

Sunt persoane care Îl găsesc pe Dumnezeu prin lucrurile exterioare, pentru că întreaga creație dă mărturie despre existența și slava Lui.

Atunci când privim cerul, plantele, păsările și tot ce există în natură, ne ducem imediat cu gândul la Dumnezeu.

Vederea lui Dumnezeu

Vederea lui Dumnezeu

Acestea sunt o reflecție a măreției și atotputerniciei Sale, dar și a iubirii Sale față de om. Pentru că toate cele văzute au fost create pentru om.

Mântuitorul ne spune însă că Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. Nu trebuie să raiul, nici pe Dumnezeu în afara noastră.

„Dacă nu putem găsi împărăția lui Dumnezeu în noi, dacă nu ne putem întâlni cu Dumnezeu înlăuntru nostru, chiar în adâncul ființei noastre, atunci șansele de a-L întâlni în afara noastră sunt foarte mici”.

Cunoașterea lui Dumnezeu este o lucrare a sufletului. Iar întâlnirea cu El este o lucrare tainică, profund spirituală și personală.

Când s-a întors din spațiu, cosmonautul sovietic Iuri Alekseevici Gagarin a făcut o declarație nepotrivită, zicând că nu L-a văzut pe Dumnezeu în ceruri.

Un preot din vremea lui i-a întors replica, spunându-i: „Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni niciodată în Ceruri”. Aceste cuvinte le-a spus pentru a-i arăta că locul în care L-a căutat pe Dumnezeu nu este cel mai potrivit.

Dumnezeu este ascuns de ochii noștri trupești. Nimeni nu-L poate vedea efectiv și să nu moară din pricina slavei Sale. Moise este singurul omul care a văzut pe Dumnezeu, dar nici el nu a putut să-I vadă fața sau chipul.

„Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască. Când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine, până voi trece. Iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele meu, iar fața Mea nu o vei vedea!” (Ieșire 33; 11, 20-23).

Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu „trăiește în lumina cea neapropiată; nu L-a văzut nimeni dintre oameni, nici nu poate să-L vadă”.

Dacă în Vechiul Testament cineva dintre sfinți putea cel mult să vadă „spatele” lui Dumnezeu, odată cu întruparea lui Hristos, Tatăl se face cunoscut și văzut prin Fiul.

„Dumnezeu rămâne nevăzut omului la nivel de simțuri, dar se face văzut prin Mântuitorul Hristos”.

Cei care au văzut pe Hristos L-au văzut și pe Tatăl. Mântuitorul îi spune lui Filip: „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zic tu: Arată-ne pe Tatăl?” (Ioan 14, 9).

Pe Dumnezeu Îl „accesăm” prin rugăciune, prin Împărtășanie, prin lucrarea faptelor bune care Îl aduce pe Duhul Sfânt în inima noastră.

Citește și – Cel cu inima plină de iubire va vedea pe Dumnezeu – Sfântul Gavriil Georgianul

Mitropolitul Antonie de Suroj spune că fiecare dintre noi trebuie să aibă o legătură personală cu Dumnezeu.

„Dacă nu putem avea o legătură de contact cu Dumnezeu sub propria noastră piele, atunci sunt slabe șanse să-L recunoaștem, chiar dacă ne vom întâlni cu El față către față”.

Poate de aceea nici fariseii și unii dintre iudei nu au „recunoscut” în Hristos pe Fiul lui Dumnezeu și pe Dumnezeu-Tatăl.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ușa inimii noastre este ușa care duce spre Împărăția lui Dumnezeu.

„Spre înlăuntrul nostru trebuie să ne întoarcem, iar nu în afara noastră”.

Cine vrea să se întâlnească în chip simțit cu Dumnezeu trebuie să se coboare în adâncul sufletului și să facă o călătorie spre sinele său.

„Din adâncul cel mai tainic al sinelui să mă ridic și să aflu locul unde eu și Dumnezeu ne întâlnim”.

Citește și – „Eclipsa de Dumnezeu” – când păcatul Îl ascunde pe Dumnezeu de la fața omului

Surse articol:

1. Mitropolitul Antonie de Suroj, Pe Dumnezeu Îl întâlnit mai întâi înăuntrul nostru, Doxologia: https://doxologia.ro/pe-dumnezeu-il-intalnim-mai-intai-inauntrul-nostru
2. Nicolae Pintilie, Moise – omul care L-a văzut pe Dumnezeu, Doxologia: https://doxologia.ro/moise-omul-care-l-vazut-pe-dumnezeu

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.