Sfântul Ioan Scărarul – Blândeţea şi Simplitatea Sufletului

Aşa cum lumina zorilor se iveşte înaintea soarelui, aşa şi blândeţea este înaintemergătoare smeritei cugetări. Deci se cuvine să fim luminaţi de lumină înainte de răsăritul soarelui, ca astfel să privim limpede spre soare. Căci cel ce nu cunoaşte mai înainte lumina, nu poate privi soarele, cum ne învaţă ordinea adevărată a lucrurilor. Aşa spune Sfântul Ioan Scărarul în Filocalia Sfintelor Nevoinţe ale Desăvârşirii (vol. 9).

Sfântul Ioan Scărarul

Sfântul Ioan Scărarul zice că blândeţea este starea neclătinată a minţii, ce poate fi definită ca un mod de a te raporta în aceeaşi măsură paşnică şi atunci când eşti apreciat şi cinstit, şi atunci când eşti prigonit.

Blândeţea este dovada că sufletul tău are pacea lui, împăcat fiind şi la bucurie, şi în vreme de necaz. Iar pacea aceasta ne-o dă credinţa şi rugăciunea. Blândeţea este aşadar lespedea aşezată peste marea mâniei, care risipeşte toate valurile ce se izbesc în ea, nesuferind nici o clătinare.

Blândeţea este propteaua răbdării, pricina iertării, încăperea Duhului Sfânt, căci aşa zice Dumnezeu: Spre cine voi privi, dacă nu spre cel blând şi smerit?

A fi blând este aşadar o virtute spre care trebuie să tindem, în încercările noastre de a birui obiceiurile mânioase şi răutăcioase ale firii. Dacă am privi pe toţi ca pe noi înşine, ca pe fraţii noştri, altfel ne-ar fi inima în prejma lor, indiferent de situaţie.

E propriu blândeţii a purta (suporta) pe aproapele

Blândeţea este povăţuitoarea frăţietăţii, dragostea nefăţarnică a aproapelui, frâna celor ce se înfurie, dăruitoarea bucuriei, însuşirea îngerilor şi pavăză amărăciunii. Blândeţea e delicateţea şi gingăşia dragostei, şi prin blândeţe se mângâie cei ce se iubesc.

Dumnezeu este blând şi se caută pe Sine în cei blânzi. Blândeţea din El curge în cei credincioşi, devenind în ei leagîn în care Se odihneşte El. Şi se spune despre cei blânzi că vor moşteni pământul cel nou, adică raiul. Aceia vor domni peste pământ, întinzând blândeţea lor în tot cuprinsul lui, făcând ca nimeni să nu li se opună, ci să răspundă cu aceeaşi blândeţe. Aceasta va fi Împărăţia Cerurilor, Împărăţia delicateţii între oameni, din delicateţea lui Iisus Hristos cel blând.

Simplitatea sufletească

Toţi cei care voiesc să atragă pe Dumnezeu la ei trebuie să se apropie de El în chip simplu, neprefăcut, fără multe feluri de gânduri şi fără iscodire. Căci El fiind simplu, şi necompus din multe, voieşte ca şi sufletele ce vin la El să fie simple şi nevinovate. Dar simplitatea nu se poate vedea niciodată fără smerenie.

Simplitatea şi nepreţuirea de sine curăţesc inima de răutate. Sfântul Ioan Scărarul spunea că firea curată a sufletului care în întâlnirile cu toţi se poartă aşa cum a fost zidită este cea bineplăcută lui Dumnezeu, pentru că nu este întru ea nici o viclenie. Ea nu are nicic un cuvânt pregătit dinainte, prefăcut, iscoditor, sau vreo purtare mincioasă.

Precum Dumnezeu se numeşte iubire, aşa se numeşte şi dreptate. Or viclenia este pefacerea stării de dreptate, care de multe ori se manifestă prin cuvintele împletite pe care le rostim unii către alţii, adâncul ascuns al inimii noastre, minciuna îmbibată în fire, făţărnicia, întristarea nebună, regulile de viaţă care nu sunt după poruncile lui Dumnezeu ci după plăcerea proprie.