Rugăciune pentru copilul bolnav, către Sfântul Efrem cel Nou
Un ajutor foarte important de care ai nevoie atunci când copilul tău este bolnav este rugăciunea. Deși faci tot ce îți stă în putință pentru el ca părinte, de multe ori te simți neputincios în fața durerii copilului.
Nu toate bolile se vindecă prin mijloace omenești. Iar în acele clipe de suferință și de deznădejde, ai nevoie de ajutor dumnezeiesc. Pe acesta îl poți lu numai prin rugăciune.
La vreme de boală, te poți ruga cu mai multă convingere, fie pentru tine, fie pentru un alt suferind, la Maica Domnului sau la sfinți. Poți citi un acatist către Sfântul Nectarie Taumaturgul, către Sfântul Mucenic Pantelimon, către Sfântul Luca Doctorul, către Sfântul Stelian Paflagonul – ocrotitorul copiilor, sau către Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou.
Sfântul Efrem răspunde foarte repede la rugămințile oamenilor aflați în diferite probleme. Toți cei care au cerut ajutorul lui au primit rezolvare situației dificile în care s-au aflat.
Sfântul Mucenic Efrem s-a arătat în mod deosebit un mare ocrotitor al copiilor și un îndreptător blând al tinerilor bolnavi sufletește de felurite patimi și vicii.
Citește și Rugăciune pentru boli care nu pot fi vindecate cu puteri sau mijloace omenești
Părinții pot găsi în Sfântul Efrem un sprijin puternic în încercările prin care trec copiii lor. Au apărut numeroase cărți cu minuni ale Sfântul Efrem, cu apariții minunate și cu rugăciuni pentru diferite necazuri. Mult câștig duhovnicesc au cei care nu își pun nădejdea în oameni atunci când trec prin încercări, ci numai în Dumnezeu și în ajutorul Lui proniator.
Rugăciune pentru copilul bolnav, către Sfântul Efrem
„Ocrotitor al copiilor și grabnic ajutător întru toate nevoile te cunoaștem pe tine, Sfinte Mare Mucenice Efrem, iar lucrările tale sunt săvârșite cu dumnezeiască înțelepciune.
Fii bun și vino întru întâmpinarea noastră, și ridică de la pruncii noștri toată durerea și boala, alinându-i și tămăduindu-i cu darul tăul cel dumnezeiesc.
Miluiește-ne, Cuvioase, și dăruindu-ne sănătate trupurilor și sufletelor, aprinde în inimile noastre focul rugăciunii, ca întru lumina acesteia să vedem lămurit lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește neîncetat cu noi și tuturor să dăm mărturie pentru darurile tale minunate.
Mijlocește pentru familia noastră înaintea Preabunului Dumnezeu, Sfinte Părinte Efrem, ca nici unul dintre noi să nu ajungă rob pierzării, ci toți dimpreună să ne învrednicim a vedea lumina cea pururea fiitoare a Împărăției Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Sursă: Rugăciune pentru copilul bolnav, Carte de Rugăciuni către Sfântul Efrem cel Nou, Editura Sophia, București, 2019, p. 100