Mândria este izgonitoare a ajutorului dumnezeiesc
Omului mândru Dumnezeu nu i se descoperă, spunea Sfântul Siluan Athonitul.
Chiar dacă ar cunoaște toate științele din lume, nu va putea cunoaște niciodată pe Dumnezeu, „fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu nu e cunoscut decât prin Duhul Sfânt”.
Atât de mult rău pricinuiește mândria încât îl împiedică pe om să ajungă la credință.
„Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea și prin știința lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu se descoperă decât sufletelor smerite”.
Sfântul Ioan Scărarul spune că mândria înseamnă „cădere de la Dumnezeu”, cădere pe care au suferit-o îngerii cei mai străluciți și luminați în frunte cu Lucifer.
Vrând să-și așeze tronul mai presus de Dumnezeu, au căzut din cer și s-au prefăcut în demoni, slujitori ai întunericului.
De atunci, demonii se silesc să-i despartă pe oameni de Dumnezeu, ispitindu-i mai ales cu mândria, cu trufia și cugetarea semeață.
„Omul mândru se teme de reproșuri, dar cel smerit, nicidecum”, spune Sfântul Siluan.
Mândria este potrivnică lui Dumnezeu. În ea își au obârșia toate celelalte patimi. Mândria este născocire a dracilor, spune același Scărarul.
Este „izgonire a ajutorului dumnezeiesc, izvor al mâniei, ușă a fățărniciei, îndărătnicire în propriile păreri”.
Diavolii îi îmbie pe toți oamenii cu patima mândriei:
„Pe înțelept îl vânează cu înțelepciunea, pe cel bogat – cu bogăția, pe cel chipeș – cu frumusețea, pe cel priceput la vorbă – cu iscusința de a vorbi, pe cel ce are glas plăcut – cu dulceața glasului, pe artist – cu arta, pe cel descurcăreț – cu reușita”.
La virtutea opusă mândriei, care este smerenia, se poate ajunge prin multă osteneală.
„Spre biruință asupra mândriei, Domnul ne-a dat smerita cugetare, care stă în aceea ca, orice am face, să ne socotim slugi netrebnice”.
Să luăm aminte la pilda de smerenie și blândețe pe care Însuși Domnul ne-a dat-o cât timp a viețuit pe pământ.
„El S-a smerit pentru tine, iar tu să te mândrești? El a primit pentru tine chip de rob, iar tu să cauți stăpânire?
El a sărăcit pentru tine, iar tu să alergi după bogăție? El a primit necinstiri, iar tu să alergi după cinstiri?
El n-a avut unde să-Și plece capul, iar tu să tot lărgești clădiri falnice? El a spălat picioarele ucenicilor Săi, iar ție ți-e rușine să slujești aproapelui tău? El a suferit fără vină și pentru tine, iar tu, cel vinovat, să nu suferi?
Fiul lui Dumnezeu s-a rugat pentru răstignitorii Săi: „Părinte, iartă-le lor!”, iar tu să te mânii pe cei care te-au jignit, să te înverșunezi împotriva lor, să cauți răzbunare? Oare nu-ți este ție rușine, robului, să te mândrești când Domnul tău Se smerește?”
Iată cât de tare trebuie să fugim de această patimă urâtă, pentru că, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur, „mândria face necurată toată viețuirea noastră, chiar dacă am avea curăție, feciorie, post, rugăciune, milostenie și alte virtuți”.
Numai prin smerita cugetare – potrivnică cugetării semețe – se poate curăța mintea de această „otravă aducătoare de moarte”.
„Cine nu are ascultare, nu-și taie voia, nu rabdă mustrări, necinstiri și ocări, acela nu va putea dobândi smerenie adevărată”.
_____________________
Surse:
1. Cum să biruim mândria, Pe curvari îi îndreaptă oamenii, pe cei vicleni – îngerii, iar pe cei mândri – doar Dumnezeu, Editura Sophia, București, pp. 108-112
2. Cuvântul Ortodox, Sfantul Siluan despre NECREDINTA, MANDRIE, IUBIRE SI PACEA INIMII. “Omului pacatos Domnul ii pare neinduplecat, pentru ca nu este har in sufletul lui”: http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-siluan-athonitul-despre-necredinta-mandrie-iubirea-vrajmasilor-pacea-inimii/