Celor MÂNIOȘI nu le arătați împotrivire, ci BLÂNDEȚE – Sfântul Ioan Gură de Aur
Omul transmite foarte ușor sentimentele și atitudinea sa celor din jur, fără să își dea seama. De pildă, o persoană furioasă va stimula furia celor cărora se adresează, în timp ce cineva calm va transmite liniște.
Se cuvine deci trebuie să avem grijă ceea ce facem, spunem sau simțim, pentru că îi putem vătăma pe semenii noștri.
Comportamentul nostru este molipsitor, fie el rău sau bun. De aceea trebuie să știm că răutatea poate fi stinsă prin bunătatea celor care nu reacționează în aceeași măsură.
Binele are o forță mult mai mare decât răul, de aceea el poate îmblânzi pe cei mânioși. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Când vedeți un om ieșit din fire, cu atât mai mult nu-i faceți împotrivire. Nebunia lui de aceasta are nevoie, ca să se producă. Cu cât mai greu vă batjocorește, cu atât mai multă blândețe arătați-I”.
Aceste cuvinte reproduc într-o formă concretă porunca Mântuitorului de a iubi pe vrăjmașii noștri și de a face bine celor care ne fac rău.
Întru aceasta ne vom arăta dragostea și iubirea de oameni, dacă vom căuta îndreptarea și vindecarea lor, și nu dreptatea noastră.
Când cineva vorbește răstit, ne ocărăște sau ne insultă, nu trebuie să intrăm în jocul diavolului și să răspundem cu mânie și cuvinte de ocară la rândul nostru, pentru că vom pune paie pe foc.
Nu certurile de cuvinte sau biruința orgoliului trebuie să ne intereseze, ci potolirea mâniei celuilalt, încetarea vrajbei și risipirea răutății. Iar aceasta se face prin blândețe, îngăduință, iertare și multă finețe.
________________________________
Trebuie să știm că ce mânioși sunt îmboldiți de cel rău să se manifeste astfel, de aceea nu trebuie să-i urâm pe ei. Diavolul aceasta vrea: să semene ură și dezbinare între oameni. De aceea ne ispitește să ne supărăm pe cei care ne fac rău.
A ne purta cu blândețe și dragoste cu cel care ne arată contrariul nu înseamnă a-i arăta cinste sau a-i aproba comportamentul.
Purtarea noastră bună, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, e mai degrabă o jignire adusă la adresa diavolului, sau „un semn de milă și de omenie” față de cel aflat în această întunecare a minții.
Față de cel bolnav trupește simțim și arătăm de obicei milă, din pricina neputinței lui. La fel trebuie să simțim și față de cel tulburat sufletește, care suferă la fel de mult ca și cel rănit la trup.
„Omul acela care este pradă furiei, nu mai știe ce face; tu, care-l vezi cum e, meriți, oare vreo îngăduință dacă pici în aceeași tulburare și nu te înțelepțești deloc la o asemenea vedere?”
Nu avem nici o scuză să ne purtăm la fel, spunând că nu noi am început cearta. Căci văzând pe cel căzut, nu am ales înțelepciunea, ci am urmat îndemnul diavolului de a-l răni mai tare, și pe el, și pe noi.
________________________________
Dacă nu putem arăta dragoste și compasiune, măcar să nu vorbim. Tăcerea poate salva relații și vieți.
„Mânia e ca și un foc, ca și-o flacără care trebuie să muște din ceva. Dacă acestei flăcări nu-i dai nimic să mănânce, repede ai depărtat acel flagel. Furia n-are putere prin ea însăși, dacă nu vine cineva s-o hrănească”.
________________________________
Sursă: Sfântul Ioan Gură de Aur, Nu trebuie să vă puneți cu cei furioși: http://logos.md/2018/06/13/nu-trebuie-sa-va-puneti-cu-cei-furiosi/