Cum arăta Maica Domnului – portretul fizic și sufletesc
Portretul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu poate fi alcătuit urmărind nu atât detaliile privind portul și aspectul ei fizic, cât ținuta ei morală și duhovnicească deosebită.
Frumusețea Maicii Domnului reiese din bogăția virtuților care împodobeau sufletul ei, și mai ales din smerenia, cumințenia și curăția ei.
Seriozitatea, profunzimea, tăcerea, smerenia, blândețea, ascultarea, nerăutatea, nemânierea, dragostea desăvârșită – toate aceste însușiri ale Maicii Domnului sunt virtuți pe care îndeosebi călugării, dar și cei din lume năzuiesc să le dobândească printr-o luptă crâncenă cu propriul sine.
Monahul Epifanie descrie în „Cuvântul despre viața Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și anii ei” câteva trăsături fizice și spirituale din care reiese un portret frumos al Maicii Domnului:
„Statura mijlocie, părul blonziu, ochi frumoși, mâinile, degetele și fața lungi, plină de grație și frumusețe dumnezeiască, neînfumurată, nesofisticată, neatrasă spre moliciune, având o smerenie covârșitoare”.
Și spune mai departe că Maica Domnului purta haine nevopsite, ceea ce arată dragostea ei de simplitate și smerenie.
Diacon Gheorghe Băbuț scrie în cartea sa „Maica Domnului, Ocrotitoarea României”, că Fecioara Maria nu se purta precum alte femei sau fecioare din lume.
Era lipsită de împodobirea lumească, dar nu lipsită de frumusețe și de delicatețe. Asemenea Mântuitorului, înfățișarea ei era perfectă, fără cusur.
„Fața ei era foarte frumoasă și mult curată, fără încrețituri sau riduri, și nu avea nimic care să deranjeze privirea cuiva”.
Hainele pe care le purta îi acoperea trupul și capul, în semn de supunere și pioșenie.
„Veșmintele ei erau lungi, capul îi era acoperit totdeauna cu un văl foarte smerit, care atârna în jos”.
Asemenea îi era și purtarea, învăluită într-o nespusă simplitate, delicatețe, blândețe, cumpătare și curăție.
„Graiul ei era plin de bunătate și încet, cu multă sfială, și nimeni n-a văzut-o în viața ei strigând sau vorbind cu voce tare și răstită sau cu iuțime. Numai atunci a fost vocea ei mai tare, când a plâns cu hohote și suspinuri sub Crucea calvarului Fiului ei Cel preadulce și iubit pe Dealul Golgotei”.
Sfântul Ioan Maximovici spune că Fecioara Maria nu a căutat slava care i se cuvenea, ca Maică a Fiului lui Dumnezeu, ci a iubit mai mult liniștea. A căutat ca prin toate să placă lui Dumnezeu și să se arate vrednice de Împărăția Fiului ei:
„Ea, care este nădejdea tuturor creștinilor, solitoarea cea fierbinte, luminarea celor întunecați, limanul celor înviforați, izbăvirea celor robiți, încurajarea celor scârbiți, mângâierea celor ce plâng, ridicarea slăbănogilor, nădejdea celor disperați, mântuirea desăvârșită a celor căzuți și a lipsiților, s-a smerit pe sine trăind pentru și prin Fiul ei și Dumnezeul nostru”.
Întreaga ei viață a fost o slujire continuă în umbra Fiului ei Cel preaiubit. Necăutând cinstire de la oameni, s-a bucurat să trăiască în umbra Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndrumându-i pe toți prin pilda vieții ei să slujească Lui cu frică și cu dragoste.
Sfântul Dionisie Areopagitul, care a trăit în vremea Mântuitorului și a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sfântului Apostol Ioan din Ghetsimani, o descrie într-o scrisoare:
„Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoare pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârșit. Se purta în culorile fecioarelor: roșu și vânăt; era foarte tăcută și activă.
Tot ce făcea era desăvârșit, se mișca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa ei, nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice.
Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât dacă n-aș fi știut că nu-i ea Dumnezeu, m-aș fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu”.
Cuvioasa Maica Macaria din Rusia, cunoscută pentru darul facerii de minuni, avea parte deseori de „vizita” Maicii Domnului:
„Când intră înăuntru, sau când stă la o depărtare de cinci până la șapte metri, vine de la ea o mireasmă negrăită, cum nu este alta pe pământ. O poți recunoaște după mireasmă”.
Aceste frumoase descrieri nu fac decât să sporească sentimentul profund de evlavie și prețuire pe care creștinii îl au față de cea care a fost și rămâne în veci Născătoarea de Dumnezeu, Maica lui Hristos, Mântuitorul nostru. Totodată, pilda vieții ei constituie pentru noi toți o invitație indirectă la sfințenie, la curăție, la smerenie și la desăvârșire.
_________________________________
Surse bibliografice:
1. Diacon Gheorghe Băbuț, Maica Domnului, ocrotitoarea României, Editura Pelerinul Român, Oradea, 1992, p. 30
2. Ziarul Lumina, Un portret al Maicii Domnului: http://ziarullumina.ro/un-portret-al-maicii-domnului-99115.html
3. Porunca Iubirii, Mărturii ale sfinților cărora li s-a arătat Maica Domnului despre chipul îngeresc al Născătoarei de Dumnezeu: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/849/m%C4%83rturii-ale-sfin%C8%9Bilor-c%C4%83rora-li-s-a-ar%C4%83tat-maica-domnului-despre-chipul-%C3%AEngeresc-al-n%C4%83sc%C4%83toarei-de-dumnezeu