„SUFERINȚA nu este pedeapsă, ci dovada că iubirea lui Dumnezeu ne curăță de zgura pe care păcatul a așezat-o pe noi” – Aspazia Oțet Petrescu

Necazurile care vin peste noi sunt de multe ori o urmare a propriilor alegeri sau fapte greșite. Cu toate acestea, suferința nu trebuie privită ca pe o pedeapsă, ci ca pe un dar de ispășire.

Dumnezeu nu este un tiran care pedepsește după măsura păcatelor noastre, ci este Părinte, și ca un Tată iubitor, caută ca fiii săi să își corecteze purtările și să se înțelepțească.

Sfântul Isaac Sirul spune foarte frumos că „Dumnezeu nu pedepsește, ci îndreaptă răul”, așa cum este caracteristic unui părinte.

„Dacă dorim să-L comparăm pe Dumnezeu cu ceva, să Îl comparăm cu un părinte care nu își poate repudia niciodată copiii, indiferent de faptele săvârșite, dar nici nu îi poate împiedica să sufere consecințele propriilor alegeri. Însă orice om poate ajunge la o oarecare maturitate pentru a-și recunoaște efectele propriilor greșeli”.

Scopul lui Dumnezeu nu este să aducă asupra noastră binele și răul ca pe o răsplată, ci acela de a „sădi în noi iubirea și frica, pentru ca să ne curățim viețuirea, căci prin iubire poate să sporească noblețea gândirii noastre.

Dumnezeu caută în primul rând să ne facă să urâm păcatul și să dorim să ne eliberăm de el. scopul său nu este să ne pedepsească într-un mod lipsit de demnitate, ci să ne facă să înțelegem cât de mult ne pot chinui patimile”.

Aspazia Oțet Petrescu, care a trecut prin supliciile închisorilor comuniste, definește suferința ca „o treaptă de iubire„.

Suferința „nu este pedeapsă, cum spunem noi. Că noi așa zicem, de pildă, că boala este plata păcatului. Nu este adevărat, boala este dovada că iubirea lui Dumnezeu lucrează și ne curăță de zgura pe care păcatul a așezat-o pe noi”.

Conștientizarea acestui lucru îl poate aduce pe cel mai chinuit om într-o stare de pace, de bucurie și de odihnă a minții și a sufletului.

„Din momentul când ajungi să înțelegi lucrul ăsta, ai o bucurie și o împlinire nemaipomenită, pe care Părintele Bejan a numit-o „bucuriile suferinței”. Îți dai seama că de fapt Dumnezeu, în buna Lui bunătate, te scoate din această suferință prin acest dar care este un dar de iubire, de grijă a Bunului Dumnezeu”.

Suferința și necazurile sunt o cale prin care Dumnezeu ne ajută să ne curățim lăuntric de întinăciunea păcatelor.

„Numai pe Cruce se poate șterge urma păcatului de orice fel. Noi când am ajuns să înțelegem lucrul acesta, ne-am însușit cu bucurie nespusă suferințele închisorii, ne-am dat seama cât de mare este iubirea Domnului, măsurând-o după amploarea suferinței care ni s-a dat”.

În suferința asumată cu gând de pocăință și umilință omul poate descoperi și gusta nemărginita și preadulcea iubire, milă și binecuvântare a lui Dumnezeu.

„Cu cât era mai mare (suferința), cu atât a fost mai multă grija Bunului Dumnezeu, ca să ne absolve total. Și din clipa aceea, suferința a devenit prilej de iubire și prilej de bucurie”.

Sfântul Isaac Sirul ne arată mai limpede pedagogia lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii noastre.

„Tot ce vine de la El și seamănă cu o pedeapsă sau o osândă, nu vine ca să ne facă să plătim niște fapte rele trecute, ci pentru folosul pe care l-am putea scoate din ele, căci ne face să devenim conștienți de cele trecute numai pentru a sădi în noi ura față de păcat”.

________________________________________________________________________________________________________

Surse:

1. Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte Către singuratici, Vol. 2, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 374: http://ziarullumina.ro/dumnezeu-nu-pedepseste-ci-indreapta-raul-12332.html

2. Român Ortodox în Franța, Preasfinţitul Macarie de vorbă cu Aspazia Oţel Petrescu, Dumnezeu veghează chiar în momentul când suntem căzuţi, când suntem prăbuşiţi are grijă de noi: http://corortodox.blogspot.ro/2016/11/preasfintitul-macarie-de-vorba-cu.html