Cum scriem corect un pomelnic pentru Sfânta Liturghie, Sfântul Maslu sau alte slujbe

Pomelnicul pe care credincioșii îl aduc la Biserică pentru cei vii și adormiți dintre rudeniile, prietenii și cunoscuții lor este o faptă de mare milostenie sufletească.

A dori ca cei dragi sau aflați în necazuri să fie pomeniți de către preot la slujbele Bisericii și la rugăciuni denotă o preocupare profundă pentru mântuirea lor și multă maturitate duhovnicească din partea noastră.

De regulă, îi trecem primii pe cei din familie, pe cei bolnavi sau pe cei care trec prin încercăriExistă însă o „ierarhie” de care se cuvine să ținem seama atunci când scriem un pomelnic, acordând întâietate persoanelor cu un rol duhovnicesc important în viața noastră.

Părinții Bisericii spun că mai întâi trebuie să-l trecem pe pomelnic pe preotul care ne-a botezat. El este cel care a înfăptuit pentru noi „nașterea cea de-a doua”. Prin mâinile lui am primit iertarea păcatului strămoșesc și posibilitatea de a deveni fii și moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu.

Celelalte două persoane pe care trebuie să le scriem sunt: părintele care ne-a cununat și părintele duhovnic.

Urmează nașii de botez și nașii de cununie. Abia acum putem să ne trecem propriul nostru nume, și apoi pe cei din familia noastră:

soțul sau soția
– copiii
– părinții
– frații și surorile
– părinții soțului/soției
– frații/surorile soțului/soției
– bunicii
– finii de cununie
– finii de botez
– alte rude

În ultima parte a pomelnicului îi trecem pe prieteni, cunoscuți și necunoscuți care au nevoie de rugăciunile Bisericii, de mijlocirea preoților și ale sfinților.

Se scriu doar numele de botez, adică numele mic (ex. Ana, Andrei). Nu se trece numele de familie. Nu se folosesc diminutive, prescurtări (ex. Mitică în loc de Dumitru) sau porecle.

Se scrie numele întreg, așa cum apare pe certificatul de botez. Dacă persoana respectivă are două nume (ex. Ioan-Stelian), se trec amândouă.

În ceea ce privește persoanele din cler sau din cinul monahal, se precizează denumirea treptei (ex. Preotul Ioan, monahia Parascheva, Patriarhul Daniel).

Pomelnicele pentru cei vii pot fi citite la Sfânta Liturghie (mai cu seamă la Proscomidie), la Taina Sfântului Maslu (se trec îndeosebi cei bolnavi trupește sau sufletește), la Litia Vecerniilor, la slujbele de Acatist, la Aghiasmă sau la alte tipuri de rugăciuni.

Mai există câteva indicații de care trebuie să ținem seama atunci scriem un pomelnic.

Cei de altă credință decât cea creștin-ortodoxă nu pot fi pomeniți la Sfânta Liturghie, nici nu trebuie trecuți pe pomelnic. Același lucru este valabil și pentru cei care trăiesc în păcate grave, precum adulter.

Pe pomelnic nu se scriu rugăciuni de pedepsire a „dușmanilor” sau a celor care ne fac rău.

Rugăciunea pe care preoții sau călugării o fac pentru cei pe care i-am scris pe pomelnic trebuie întregită și de rugăciunile noastre personale.

_____________________________________________________________________________________________________

Sursă: Doxologia: https://doxologia.ro/clipuri/video-cum-scriem-corect-un-pomelnic-pentru-cei-vii

8 comentarii

  1. Foarte frumoasă aceasta învățătură amin

  2. Crestineste sa fie sa nu se roage pentru cei de alta credinta?Ma refer aici la catolici,greco-catolici.Halal invataturi crestinesti!!!

  3. UN BUN CRESTIN SE ROAGA SI PENTRU CEI DE ALTA CREDINTA.CE TIMPENI SCRIETI VOI? DE CE NU MA POT RUGA PENTRU COPILASII DIN SIRIA?

  4. Religiile ne despart iar credință ne apropie !

  5. Nu cred că este o regulă,banii contează! Altfel preoții ar atrage atenția

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.