Sufletul SĂNĂTOS are dragoste în el, rabdă cuvântul greu al fratelui, nu se mânie, nu cârtește, are răbdare în necazuri, nu-l înspăimântă bolile – Părintele Efrem Athonitul
Părintele Efrem Filotheitul, singurul ucenic în viață al Părintelui Iosif Isihastul, definește sănătatea omului ca o stare de iubire, de smerenie și de lepădare de sine.
Omul cu suflet sănătos le rabdă pe toate cu mulțumire, fără să cârtească, nu se înfricoșează de necazuri și de boli.
Părintele Efrem Filotheitul
„Când sufletul este sănătos, are dragoste întru sine, nu se smintește, rabdă cuvântul greu al fratelui, nu teatralizează greșelile lui, întotdeauna are cuvânt bun de spus fratelui, cedează înaintea voii celuilalt și astfel de izbăvește de gânduri și de mâhnire.”
Păzirea inimii de răutate și vindecarea sufletului de egoism și iubirea de sine îl menține pe om sănătos, puternic întru ispite și încercări.
Sănătatea sufletului este smerenia. Cel care se silește să fie permanent smerit, și să se socotească cel mai mic și neînsemnat dintre toți oamenii, are pace în suflet, tihnă și bucurie. Nimic nu-l poate tulbura sau răni, căci el se află în locul cel mai de jos, unde nu mai există cădere.
„Adevărata dragoste nu invidiază darurile cele bune ale fratelui; nu se bucură când aude cuvinte care îl înjosesc sau îl osândesc; nu se oprește de la a lăuda mereu sporirea fratelui.
„Când sufletul este sănătos, nu se mânie, nu cârtește, nu grăiește-împotrivă, nu șoptește, nu face neascultare, nu-și face voia proprie. Această sănătate o cer de la voi, pe aceasta vă sfătuiesc și mă rog s-o dobândiți”.
Noi însă, alergăm la tot felul de medici, luăm tot felul de pastile și încercăm felurite terapii pentru a ne vindeca trupul de boli. De suflet însă, nu ne îngrijim. Nici măcar nu avem timp să cercetăm lăuntrul nostru să privim în adâncul sufletului să vedem în ce stare se află.
Bolile sufletești sunt greu de diagnosticat, căci vederea noastră duhovnicească este întunecată de păcatele în care trăim, iar cele rele le vedem bune. Numai un medic iscusit, precum este duhovnicul, poate scoate la iveală rănile sufletului, dându-i celui care se mărturisește sincer doctoria duhovnicească potrivită.
Nici un leac nu este mai puternic decât Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Ne putem însănătoși cu toții iubindu-ne unii pe alți, purtându-ne cu multă cuvioșie, îngăduință și evlavie unii cu alții, ca și cum L-am sluji pe Domnul Însuși, al Cărui chip toți îl purtăm. Nu avem nevoie de altă doctorie pentru a ne vindeca de răutăți și pentru a moșteni viața veșnică.
„Fii mei iubiți, Îl rog pe Dumnezeu dragostei să vă întărească întru dragostea cea dintre voi, și să vă dea acea dragoste care nu viclenește, care nu pricinuiește sminteli, ci mai degrabă le risipește prin înțelepciunea pe care o naște.
Cel care are dragoste petrece în Dumnezeu și Dumnezeu întru el. Și aceasta este mărturia că suntem ai lui Dumnezeu și că Îl iubim pe El, când avem dragoste curată unii către alții”.
