Plimbare în Parcul ‘’Sub Arini’’ din Sibiu

Unul dintre cele mai vechi și mari parcuri din țară este Parcul ‘’Sub Arini’’ din Sibiu, un obiectiv turistic care nu poate fi ratat de către cei aflați în apropiere.

88_big

Parcul ”Sub Arini”

Elaborarea şi conducerea lucrărilor

Întins pe o suprafață de 22 de hectare, Parcul ”Sub Arini” este unul dintre cele mai vechi din țară, fiind înființat cu peste 150 de ani în urmă, mai exact în anul 1856.

Odată cu hotărârea luată de municipalitate, răspunzător de elaborarea și conducerea lucrărilor a fost nimeni altul decât inginerul Wolfgand Seifried.

În următorul an au fost construite cele două alei principale ale parcului, dispuse de-a lungul pârâului, precum și de-a lungul fostului canal. Odată cu trasarea celor două alei, proiectul a început să prindă viață, fiind urmat de plantarea diferitelor specii de arbori.

Parcul-Sub-Arini

Parcul ”Sub Arini”

Pentru ca parcul să fie protejat de inundații, în anul 1859 se ia decizia de a se ridica un dig, un an mai târziu fiind construit și podul peste pârâul Trinbach.

Începutul anului 1860 se anunța promițător, în această perioadă fiind ridicat renumitul restaurant cunoscut publicului sub denumirea ‘’Sub Arini’’ sau ‘’Bolta Rece’’.

19_-sibiu-dsc 0018-[rezolutia-desktop ului]

Restaurantul ”Sub Arini”

Peste 70 de specii de arbori în Parcul ‘’Sub Arini’’

Intrat sub administrarea Societății Băncii de Asigurări, parcul beneficiază de amenajarea unor lacuri populate cu diferite specii de pește. Cu toate acestea, succesul nu a fost unul răsunător, lacurile  degradându-se într-un stadiu avansat.

În anul 1881, parcul este preluat de către Societatea de Înfrumusețare, care continuă procesul de plantare a diferitelor specii de arbori, trei ani mai târziu fiind ridicată sera care avea să adăpostească un habitat propice pentru diferite specii de plante exotice.

24~0

Parcul ”Sub Arini”

În anul 1984, parcul este înfrumusețat cu o primă fântână arteziană, urmând ca patru ani mai târziu să fie înființat foișorul pentru muzică, locul unde fanfara militară avea să concerteze în fiecare zi de duminică.

parcul-sub-arini-sibiu

Parcul ”Sub Arini”

Prima jumătate a secolului 20 aduce ridicarea statuii poetului Mihai Eminescu, partea sudică a parcului fiind ocupată de stadionul Municipal de Fotbal.

În prezent, Parcul ‘’Sub Arini’’ adăpostește aproximativ 70 de specii de arbori, dintre care 40 dintre acestea sunt autohtone și 30 sunt exotice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Mahon

O plimbare pe aleile parcului va aduce în atenție specii originare din Asia Mică, America de Nord, Himalaia, Japonia, China, Algeria și zona Alpilor.

Aici, privirea vizitatorului este întâmpinată cu specii deosebite de Brad Argintiu, Pin Negru de Austria, Stejar roșu american, Mahon, brad de Caucaz, ienupăr de Virginia și Plop de Himalaia.

Cele care conferă parcul unicitate și un farmec aparte sunt speciile exotice precum arborele vieții și magnolia din extremul orient. Excepție de aici nu fac nici speciile de pe continentul american, ca cele de pin înțepător, chiparos de California, arțar de zahăr, nuc negru sau arbore de lalea.

magnolia

Magnolia

Ceea ce poate că puțini cunosc este faptul că printre coroanele arborilor își duc existența peste 95 de specii de păsări, care și-au creat un adevărat refugiu și mediu optim de conviețuire.

8~12

Parcul ”Sub Arini”

Pe o distanță de aproximativ șase kilometri, în Parcul ‘’Sub Arini’’ a fost amenajată o pistă de bicicliști, care continuă până în Parcul Natural ”Dumbrava Sibiului”, unde se poate vizita grădina zoologică și muzeul în aer liber ”Astra”.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.