Castelul de Apă, operă de stil și ținută civilizatoare
Edificiu emblematic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin, Castelul de Apă a devenit, în timp, reperul unui important punct turistic.
Iniţative fără succes
Simbolul Drobetei care în prezent adăpostește expoziții de artă a fost construit în 1910, a avut rolul de a alimenta cu apă orașul. În perioada anilor 1890-1907, au fost realizate procedee de identificare a unor mari izvoare în pânză freatică, totul însă fară nici un rezultat.
Soluția salvatoare a venit din partea inginerului Elie Radu, care în urma studiilor realizate în aprilie 1909, propune ca alimentarea orașului să fie posibilă cu apă din Dunăre. Prin urmare, cu ajutorul ozonului, apa urma să fie decaltrată, filtrată și sterilizată.
Inaugurarea castelului de Apă
Aprobat de către Consiliul Comunal la data de 10 iunie 1910, ambițiosul proiect al Castelului de Apă începe să prindă contur.
Amplasat la 104 metri altitudine, astfel încât distribuția apei să fie realizată în egală măsură pentru toate zonele orașului, castelul a fost terminat în 1913 și inaugurat în următorul an. Totul s-a întâmplat sub stricta supraveghere a inginerului Petre Ciocâlteu.
La inaugurarea castelului au luat parte primul ministru I.I.C. Brătianu, miniștrii Al. Constantinescu și V.Gh. Mortun, însoțit de episcopul Ghenadie al Râmnicului- Noului Severin și de către autoritățile locale.
Pentru ca momentul să fie păstrat viu în amintire, în anul 1915, la baza monumentului a fost amplasată o plăcuță care să reamintească de piatra fundamentală și startul construcției.
Castelul de Apă este cea mai înaltă construcție a orașului, măsurând nu mai puțin de 27 de metri înălțime. Construit în stil medieval și structurat pe mai multe nivele, acesta adăpostește în prezent spații expoziționale, o galerie de artă și un punct de informare turistică.
Acesta se află la intersecția străzilor Crișan cu Adrian , fiind situat aproape de centrul orașului.
Reabilitarea monumentului istoric
Reabilitat din fonduri europene, Castelul de Apă a aprovizionat cu apă orașul Turnu Severin până în anul 1980, moment în care bazinele au fost golite. Astfel, clădirea turnului a fost transformată în spațiu pentru birouri și ateliere ce aparțineau societății care la acel moment administra alimentarea cu apă și canalizarea orașului.
În 2010, castelul intră într-un proces de modernizare, urmând ca în iunie 2012, acesta să fie introdus în circuitul turistic.
Pentru a ajunge în vârful impunătorului turn, turiștii pot opta fie pentru varianta scurtă, care implică folosirea liftului, fie pentru varianta mai solicitantă, și anume, urcarea câtorva sute de trepte (peste 400). În interiorul castelului, cei sosiți vor observa că fiecare etaj are farmecul său. Aici sunt oferite informații despre istoria turnului, descrisă prin picturi, înscrisuri și sculpturi care poartă vizitatorul în vremurile de odinioară.
Monument emblematic pentru severineni, construcția Castelului de Apă este privită ca o operă de stil, care astăzi dă identitate orașului.
Localizare
Monumentul istoric se află la intersecția dintre străzile Crișan și Adrian, aproape de centrul orașului Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.