Peștera Scărișoara, rezervație speologică din Munții Apuseni

Peștera de la Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara reprezintă o prețioasă bijuterie a României, prin faptul că aceasta adăpostește cel mai mare ghețar subteran din țară, cel mai mare din lume fiind în Slovacia.

’Scărisoara’’ rezultă din numele comunei Scărișoara, situată cu 16 kilometri mai jos ca peștera. Între timp, lucrurile s-au schimbat, Peștera de la Scărișoara, din Munții Apuseni, aparținând acum comunei Gârda de Sus, județul Alba, la aproximativ 40 de kilometri de orașul Câmpeni.

pestera-scarisoara-5

Intrarea catre Pestera Scarisoara

Declarată rezervație speologica, inclusiv, monument al naturii, Peștera Scărișoara se situează la o altitudine de 1150 metri, atrăgând curiozitatea prin prezența ghețarului vechi de peste 3.000 de ani din interiorul acesteia, cu o suprafață de 5.500 metri pătrați și cu o grosime impresionantă a stratului de gheață format și conservat de-a lungul timpului, ce depășește ușor, pe alocuri, 37 de metri, cel mai subțire strat ajungând la 26 metri.

ghetar

Gheata perena din Ghetarul Scarisoara

Formarea peșterii

Peștera Scărișoara a luat naștere în timpul glaciațiunii, când zăpada acoperea în totalitate munții în carea aceasta este situată. Cu o singură deschidere în partea de sus, curenții de aer dintre suprafața și peșteră permit păstrarea gheții în permanență. Pe perioadă iernii, temperatura aerului din interiorul peșterii oscilează ca temperatura aerului din jurul intrării, în timp ce, pe parcursul verii, urcă până la 1 grad Celsius, fapt pentru care, din podeaua Sălii Mari, are loc topirea unui strat de gheață de câțiva cm.

Lungimea totală a peșterii ajunge și ea la 750 metri, dintre care 250 de metri sunt deschiși circulației turistice. La o adâncime de 110 metri, cu o intrare de 50 metri diametru și 48 metri adâncime, accesul în peșteră se face cu ajutorul unei scări metalice, special amenajată pentru facilitarea intrării turiștilor.

pestera

Pestera Scarisoara

Descrierea Peșterii Scărișoara

Împărțită în mai multe sectoare, Peștera Scărișoara oferă vizitatorilor €™compartimente care mai de care mai impresionabile. Astfel, chiar după intrarea în peșteră, Sala Mare, cu trecere în Biserică, stă să întâmpine turiștii cu peste 100 de exemplare sau formațiuni stalagmitice de gheață, vestite în întreaga țara, cel puțin, pentru aspectul deosebit cu care natura le-a înzestrat. Se continuă cu Rezervația Mare, situată în partea stânga a Sălii Mari, printr-o galerie de aproximativ 70 metri lungime, imediat după aceasta urmând Rezervația Mică. Important de mentionat este faptul că vizitarea acestor obiective este permisă doar cu autorizația Institutului de speologie din Cluj Napoca, aprobările rezultate fiind unele în scop științific. Adâncimea maximă a peșterii, de 105 metri, găzduiește Galeria Maxim Pop, urmând ca ultimele două secțiuni ale cavernei, Catedrala și Palatul Sanzianei, să fie lipsite de prezența gheții.

cd86c3d9-e2a5-4c76-892b-1c8c001799a0

Pestera Scarisoara

Accesul 

Cu mașina, accesul la Peștera Scărișoara se face din centrul comunei Gârda de Sus, pe un drum pietruit, ce poate fi practicat, din păcate, doar cu autoturisme de teren sau autoturisme cu garda la sol mare, din cauza degradării avansate a potecii.

Accesul pe jos se face din centrul comunei Gârda de Sus, pe marcajul crucie roșie, cu un traseu oarecum ușor, pentru cei cu condiție fizică bună. Aici, drumul până la Peștera Scărișoara poate fi parcurs în maxim 3 ore.

Vizitarea Peșterii Scărișoara se face doar sub supravegherea strictă a unui ghid, după achitarea unei taxe. Peștera este deschisă publicului de luni până duminică, în intervalul de timp 9:00-17:00.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.