Remediu pentru febră, dureri de cap și de burtă la adulți și copii
Rețeta prezentată mai jos calmează în special durerile de stomac și de cap, și are un efect de reducere a febrei. Acest ceai este benefic pentru orice boală asociată cu febră, dar și pentru stările de indigestie și disconfort stomacal. În plus, remediul ajută la întărirea imunității și la reducerea stresului și oboselii. Ceaiul poate fi folosit în siguranță și pentru copii.
Ceai pentru copii – rețetă
Ingrediente
• 2 pliculețe de ceai de mentă
• ½ lămâie
• 1 cm de rădăcină de ghimbir
• 2 lingurițe de miere (sau sirop de arțar pentru copiii sub 15 luni)
• 3 căni de apă
Puneți apa într-un ibric, și adăugați rădăcina de ghimbir feliată fin. Când apa ajunge la punctul de fierbere, se ia vasul de pe foc și se adaugă pliculețele de mentă. Se pune capacul și se lasă la infuzat 5 minute. Când s-a mai răcorit, se adaugă sucul proaspăt stors de la jumătate de lămâie și mierea de albine. Seara, înainte de culcare, se prepară același ceai, doar că se înlocuiește menta cu mușețel. Se bea cald.
♣ Efecte
Utilizarea mentei pentru potolirea durerilor de stomac la copii și adulți nu este doar un mit vechi. Ultimele studii științifice au arătat că puterea vindecătoare a mentei este reală. Cercetătorii au descoperit că uleiul de mentă ușurează durerea la copiii care suferă de boli gastro-intestinale, inclusiv de sindromul colonului iritabil.
Ceaiul de mentă este o modalitate plăcută de a îmbunătăți digestia, de a reduce durerile și inflamațiile, de a relaxa mintea și corpul, de a elimina respirația neplăcută și de a stimula imunitatea. Menta are un impact semnificativ asupra sistemului digestiv, datorită mentolului conținut. Acesta ajută de asemenea la reducerea febrei și a inflamației asociate.
Datorită efectelor carminative, menta pune în mișcare gazele în corp, prevenind astfel balonarea, crampele și disconfortul stomacal. Menta are și proprietăți analgezice, prin care reduce durerea asociată cu problemele gastrointestinale. Efectele calmante asupra intestinelor și musculaturii netede a tractului digestiv ajută și în caz de diaree sau constipație.
Efecte asemănătoare, însă mult mai puternice are și ghimbirul. Acesta are proprietăți antispasmodice și anti-inflamatoare, prin care calmează contracțiile musculare de la nivelul stomacului care produc greață. Ceaiul de ghimbir este un remediu bun pentru un stomac deranjat și toate tipurile de greață sau vomă.
Unde o gasesc